Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român Vișeu, cu ocazia împlinirii a 555 de ani de la atestarea primului protopop de Vișeu (Popa Nicolae din Vișeu de Jos – 1648 și a 30 de ani de la reactivarea Protopopiatului – 1993).
Evenimentul a început prin oficierea unui Tedeum de mulțumire de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, a părinților din Permanența Eparhială, a protoieriilor și a secretarilor protopopești, a preoților slujitori din protopopiat și a invitaților, și a unei slujbe de pomenire pentru cei mutați la Domnul, în biserica „Sfântul Nicolae” din Vișeu de Sus.
„În Protopopiatul istoric Vişeu este astăzi o sărbătoare importantă. Şi anume, este o aniversare. O aniversare întreită, deoarece sunt 555 de ani de când, pentru prima dată s-a pomenit de numele de protopop şi protopopiat în această parte a Maramureşului, ca şi activitate de coordonare pastorală şi liturgică, nu administrativă, dar sunt menţionate aceste nume. Sunt 86 de ani de la întemeierea oficială, prin decizia semnată de marele Mitropolit al Bucovinei Visarion Puiu, a cărei parte canonică, ca şi sufragană, a fost Episcopia Maramureşului, înfiinţată în 1937. Deci, sunt 86 de ani. La 1 decembrie 1937 a semnat actul de înfiinţare oficială a protopopiatului. Sigur că au urmat perioade grele, perioada comunistă şi protopopiatul a fuzionat cu Protopopiatul Sighet până în 1993, când după reînvierea Episcopiei Maramureşului, cu Înaltpreasfinţitul Justinian ales arhipăstor, în 1990, în 1993 s-a reactivat Protopopiatul Vişeu şi, deci, sunt 30 de ani de la reactivarea lui. Aşa cum a fost istoria Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, mult pătimitoare, care are 632 de ani de existenţă, nu neîntreruptă, pentru că mereu am trăit sub stăpânire străină aproape 1.000 de ani. Transilvania şi Maramureşul au fost sub stăpânire străină şi nu ne-am putut noi hotărî soarta, dar la 1391 Mănăstirea Peri şi actul Patriarhului Antonie el IV-lea al Constatinopolului consfinţeşte existenţa şi dovada atestării documentare a Episcopiei Maramureşului, pentru că la Mănăstirea Peri, cu siguranţă, a rezidat şi un episcop. Cel mai strălucit Episcop al Maramureşului din şirul de aproximativ 30 de Ierarhi care au păstorit în Maramureş, care au rezidat în Maramureş sau au păstorit de la Alba Iulia, cel mai strălucit Ierarh a fost Sfântul Iosif Mărturisitorul, 1690-1711. Acest mare apărător şi mărturisitor, datorită căruia este atât de frumoasă şi puternică sfânta noastră credinţă. Cât priveşte istoria protopopiatului, sigur că ea a fost legată, ca şi Episcopia, de voievozii Maramureşului, de Dragoş şi urmaşii lui, de Bogdan I Întemeietorul, care, din familii voievodale, au avut reşedinţe voievodale şi pe lângă fiecare reşedinţă voievodală a existat o biserică ctitorie voievodală şi apoi au ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri în ţinut. Ţinutul era voievodat, iar conducătorii se numeau voievozi. Pe lângă episcop funcţionau preoţi în comunităţile noastre. Viaţa bisericească a fost una care a avut o continuitate neîntreruptă până a fost frântă ortodoxia de Curtea de la Viena. Deci, se înţelege că protopopiatele ca unităţi pastorale au existat. După plecare lui Bogdan cel Bătrân în Moldova, în 1359, coroana maghiară, regele maghiar, desfiinţează voievodatele ca unităţi teritoriale, care era alcătuite dintr-un ţinut întreg, îşi ziceau ţări: Ţara Maramureşului, Ţara Oaşului, Ţara Codrului, Ţara Lăpuşului. Au desfiinţat voievodatele şi au înfiinţat, în 1468, comitatele, care erau un fel de judeţe cu un fel de subdiviziuni numite ieraşe. Comitatul era un fel de judeţ, unitate administrativ-teritorială de inspiraţie britanică, americană, canadiană, franceză. Era condus de un comite sau de un conte. De aceea se numeau comitate. Şi atunci Biserica a continuat să-şi urmeze drumul, adaptându-se la vremuri, dar care n-au fost niciodată uşoare, mereu au fost persecutaţi românii pentru credinţa lor. Un episod deosebit de dramatic a fost din 1740, când, după ce Sfântul Iosif Mărturisitorul, care n-a semnat niciodată vreun document de unire cu Biserica Romei, singur rămas Episcop în tot spaţiul transilvan, Maramureşul n-a cunoscut unirea şi trebuie să spunem lucrul acesta să se ştie şi să se reţină şi să mărturisească pentru că este adevărat. Sfântul Iosif şi preoţii lui n-au semnat documentul de unire de la 1700, cum a făcut Atanasie Anghel şi cei 38 de protopopi. Deci Maramureşul a rămas neunit. Numai că Sfântul Iosif Mărturisitorul a pătimit, a fost chemat la Viena şi închis la Hust, ca să semneze. A fost dârz şi adevărat mărturisitor şi n-a semnat documentul. A făcut puşcărie un an de zile, a fost eliberat datorită revoltelor preoţilor şi maramureşenilor credincioşi, însă, bătrând fiind, n-a mai putut să păstorească mult şi nu se ştie unde şi-a încheiat viaţa şi unde este mormântul lui, dar a rămas lumina şi dreapta credinţă, care a fost suprimată apoi în 1739-1740, ultimul Episcop cunoscut cu numele fiind Gavriil Ştefanca de Bârsana. După el, la 1740, Curtea de la Viena a desfiinţat Episcopia Maramureşului oficial şi i-a confiscat bunurile. Biserica fostei reşedinţe episcopale este biserica monument istoric din Bârsana, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Şi casa episcopului există, care a fost transformată în şcoală. Deci, nu le-au distrus, le-au relocat şi le avem astăzi ca şi dovezi care mărturisesc despre Episcopia noastră. Deci, românii maramureşeni n-au trecut, ci au fost declaraţi greco-catolici. De aceea, Maramureşul şi Ţara Oaşului se spune că au fost cele mai puternice zone greco-catolice, pentru că n-au riscat să-i întrebe, că s-ar fi întâmplat revolte. I-au declarat greco-catolici, credincioşii au văzut că sărbătorile sunt aceleaşi, posturile sunt aceleaşi, tradiţia aceeaşi, Evanghelia este aceeaşi, toate au rămas pe loc. Au auzit la un moment dat că pomenesc pe Preafericitul Părinte Papa de la Roma, zicea ce avem noi cu Papa, noi suntem aici şi el este acolo. Şi aşa greco-catolicismul a intrat pe neobservate în Maramureş şi a dispărut Ortodoxia. 200 de ani maramureşnii n-au avut voie să aibă Episcop, până în 1937, după Marea Unire, când s-a înfiinţat Episcopia la Sighet. Pentru scurtă perioadă, pentru că în 1940 a venit tragicul Dictat de la Viena, criminalul Dictat de la Viena, a fost ruptă Transilvania de nord de trupul ţării, Episcopia a fost spulberată, crucile de pe Palatul Episcopal au fost mitraliate. Este cartea ‹‹Teroare în Maramureş›› a istoricului Florian Dudaş, care spune exact ce s-a întâmplat. A durat patru ani teroarea în Maramureş şi ortodoxia, cât s-a înfiripat după 1900, a dispărut din nou. A revenit Episcopia în aria ei canonică în 1944, după eliberarea Ardealului de Nord, însă şi Episcopul a fost bătrân, n-a mai putut să facă multe lucruri, dar au venit nori negri, de data aceasta din Răsărit, au venit tancurile sovietice şi au adus comunismul şi iarăşi a fost suprimată Episcopia Maramureşului pentru că deranja pe marele prieten de la Răsărit, că avea reşedinţa în Sighet. Şi atunci iată că 45 de ani n-a mai fost posibil să avem Episcopie. Protopopiatul Vişeu a ţinut de Cluj, a fost lipit de Protopopiatul Sighet. Ca şi Episcopia, şi Protopopiatul a trăit o mare dramă. Astăzi îi cinstim pe toţi cei ce au contribuit, pentru că în 1993 s-a reînfiinţat protopopiatul, cu primul protopop onorific numit, Părintele Mircea Pop, în această biserică, de aceea aici facem aniversarea şi sărbătoarea şi apoi a fost ales Părintele Grigore Andreica, preotul din Rozavlea, tânăr la vremea aceea, nici acuma nu-i bătrân, şi s-a pornit o activitate deosebită. În 1994 am venit noi lângă Înaltpreasfinţitul Justinian, ca şi colaborator şi ajutor, şi s-au înfiinţat în toate parohiile mari, pentru că le-am propus preoţilor şi m-au ascultat, că a fost o mare lucrare. Erau 29 de parohii când s-a reînfiinţat protopopiatul în 1993 şi s-au înfiinţat încă 22 de parohii în toate comunităţile mari şi s-au construit 22 de biserici. De la două mănăstiri, încă 10 mănăstiri şi schituri. Aceasta a fost evoluţia impresionată. Nicăieri nu s-a petrecut o astfel de activitate pastoral-misionară şi administrativă, decât la oraşe, unde a fost nevoie să se înfiinţeze parohii că nu exisatu în cartiere. Ce s-a petrecut aici a fost o binecuvântare să aşezăm lucrurile în rânduială. Apoi, în 2013 a venit Părintele Protopop Mihai Chira, care a preluat moştenirea şi a dinamizat-o şi a diversificat activităţile, pe care nu le puteam face în timp ce eram în construcţie cu toate bisericile, cu infrastructură administrativă şi a diversificat activitatea cultural-teologică, social-filantropică, activităţi cu tineretul, a adus sediul protopopiatului dintr-o locaţie modestă, bine organizată acolo, în interior, dar marginlă, a adus protopopiatul în centru, în colaborare cu Primăria, care a oferit actualul sediu şi l-a modernizat, încât de astăzi înainte nu mai poate nimeni desfiinţa protopopiatul când are sediu. Fiecare instituţie trebuie să aibă un sediu şi un patrimoniu ca să aibă continuitate. L-a modernizat şi, iată, ne-a ascultat, în cadrul proiectului ‹‹Nicio parohie fără monografie››, deci, mai departe ‹‹Niciun protopopiat fără monografie››, ‹‹Nicio mănăstire fără monografie››, a alcătuit Monografia protopopiatului, cu documentele pe care le-a găsit, şi sunt multe, şi a alcătuit o monografie de excepţie. Am parcurs-o şi i-am făcut un cuvânt şi astăzi, la aniversare, lansăm şi această monografie şi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate. Am alcătuit un Act Aniversar. Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat peste acest ţinut, peste poporul lui Dumnezeu prin Ierarh, prin preoţii păstori şi luminători, prin monahii rugători şi mărturisitori, am săvârşit slujba Parastasului, i-am pomenit pe toţi cei ce au mărturisit sfânta şi dreapta noastră credinţă şi dăm slavă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru că până aici ne-a ajutat, lăudat şi slăvit să fie numele Său, aşa cum se spune în Maramureş, în frumosul salut, şi îi preţuim pentru toată lucrarea. Felicităm colectivul, în frunte cu protopopul de la Protopopiatul Vişeu, pentru organizarea acestei sărbători. Este un exemplu de bune practici, să facă şi celelalte protopopiate acelaşi lucru şi să scriem ce spun eu: am scris istoria în ctitorii, voievodale unele, am scris-o în biserici, am scris-o în mănăstiri, am scris-o în troiţe, am scris-o în monumente, dar s-o scriem şi în cărţi, pentru că dacă nu ne scriem istoria în cărţi, vor veni alţii după noi şi-o s-o scrie cum vor ei. Aceia care vin după noi s-o scrie de la noi încolo. Noi s-o scriem până la noi, cea pe care o cunoaştem, pe care am trăit-o şi pe cea pentru care avem documente s-o scriem în cărţi şi s-o aşezăm în arhive şi biblioteci ca să rămână şi nimeni să n-o mai schimbe şi să nu mai tulbure credinţa acestui ţinut şi credinţa frumoasă, luminoasă şi puternică a maramureşenilor, pentru că Dumnezeu este cu noi şi poporul este cu Dumnezeu. Amin. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Felicitări încă o dată pentru organizarea acestei frumoase aniversări!”, a explicat Preasfințitul Părinte Iustin.
În continuare, a fost lansată Monografia Protopopiatului și a fost citit un Act Aniversar. Cu acest prilej, cei doi ierarhi au primit câte o Diplomă Aniversară cu plachetă și medalie. De asemenea, PS Iustin a oferit părintelui protopop Mihai Chira și părintelui Grigore Andreica, protopop în perioada 1994-2013, Ordinul „ Justinian Arhiepiscopul”. Pentru instituție, Preasfinția Sa a conferit Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
Autori: Pr. Adrian Dobreanu / Andrei Fărcaș / Responsabil Departament Comunicații Media-Online al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului / Redactor la Graiul Bisericii Noastre
Mai multe fotografii AICI
