Răspunsul Arhiepiscopiei Clujului la problema împărtășirii credincioșilor cu aceeași linguriță

de | mart. 22, 2020

În mediul online a devenit virală o filmare din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde credincioșii sunt împărtășiți cu aceeași linguriță. Luând act de cele petrecute, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a transmis un comunicat de presă:


Biserica a înțeles de la bun început faptul că este de datoria ei să respecte toate recomandările primite din partea autorităților, în primul rând pentru a-și proteja credincioșii, dar și pentru a da un exemplu că aceste reguli trebuiesc asumate conștient și responsabil de către toți.

Din acest motiv, slujbele religioase au fost săvârșite în ultima săptămână în afara lăcașelor de cult, cu un număr restrâns de credincioși, în limitele cerute de autorități.

În ceea ce privește administrarea Împărtășaniei, până în prezent nu avem decât recomandarea Patriarhiei, care oferă posibilitatea credincioșilor care, din varii motive, nu doresc să se Împărtășească din potirul comun, să poată solicita preotului să se împărtășească după Liturghie cu o linguriță adusă de acasă. Cu toate aceste recomandări, nimeni nu a cerut să primească astfel Sfânta Împărtășanie.

În prezent nu există altă practică de administrare a Împărtășaniei, ea fiind primită în mod liber consimțit de către fiecare credincios, care alege să participe la Sfânta Liturghie.

Pe lângă acest fapt, nu le putem refuza credincioșilor bucuria de a se împărtăși din potirul euharistic în această perioadă a Postului Mare, în contextul în care din data de 23 martie 2020 slujbele vor fi săvârșite doar de către preot și cântăreț, cu bisericile închise.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul istoric al Mănăstirii Dobric și sfințirea noilor clopote

Hramul istoric al Mănăstirii Dobric și sfințirea noilor clopote

În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, miercuri, 21 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în...

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Un pas pentru viață. O alergare pentru demnitatea copiilor care suferă. Un centru care aduce lumină acolo unde boala pare să fi închis toate ferestrele speranței. În inima Ardealului se naște o mângâiere. Se clădește, cu trudă și iubire, „Sfântul Hristofor” – singurul...