Recomandări privind organizarea activităților filantropice în contextul actual

de | mart. 27, 2020

Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române a emis un comunicat de presă în care a prezentat mai multe recomandări privind organizarea activităților filantropice la nivelul parohiilor, în condiţiile actuale de pandemie. 

Documentul evidenţiază o procedură clară „pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu”, informează Basilica.ro.


Text integral:

În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID – 19) şi a instituirii stării de urgenţă naţională, Biserica Ortodoxă Română, prin structurile sale (centre eparhiale, protopopiate, parohii și mănăstiri), precum și prin intermediul ONG-urilor ce funcționează în cadrul eparhiilor, participă încă de la început la efortul comun de susţinere a persoanelor vulnerabile, împreună cu autoritățile centrale și locale.

Pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu, se recomandă desfășurarea la nivelul parohiilor a tuturor activităților filantropice specifice acestei perioade după următoarea procedură:

  1. Organizarea unui grup de acțiune alcătuit din preoți, diaconi, cântăreți, voluntari și specialiști din cadrul parohiei, care să analizeze situația concretă din parohie, să identifice cazurile bătrânilor și persoanelor vulnerabile, precum și posibilitățile de a ajuta concret (legătura între membrii grupului se ține telefonic sau online);
  2. În mod obligatoriu, grupul de acțiune va trebui să coopereze cu autoritățile publice locale, pentru eficiență în acțiune și respectarea riguroasă a dispozițiilor legale în vigoare;
  3. Preotul paroh va menține legătura între grupul de acțiune la nivelul parohiei, pe care îl conduce, și responsabilii desemnați de centrul eparhial, autoritățile locale, ONG-uri, dar și cu potențialii beneficiari și voluntari/donatori;
  4. Grupul de acțiune va desemna responsabili din cadrul său care să intre în legătură, telefonic sau online, cu persoanele care necesită sprijin;
  5. Acolo unde există posibilitatea, parohia va populariza prin intermediul mijloacelor online platforma ajutacubucurie.ro și TelVerde 0800800368, cu acoperire națională, înscriind voluntarii proprii în respectiva baza de date;
  6. Se recomandă insistent implicarea ca voluntari a tuturor clericilor, membrilor Consiliului și Comitetului parohial care nu au vârsta de peste 65 de ani și îndeplinesc celelalte cerințe legale pentru acest tip de activitate, precum și a membrilor organizațiilor de tineret sau caritabile ortodoxe;
  7. Grupurile de acțiune din parohii se vor ocupa de distribuirea de alimente neperisabile sau/și hrană caldă, efectuarea și livrarea cumpărăturilor uzuale (alimente, medicamente, produse de igienă), identificarea de binefăcători care să se implice financiar sau prin donații de produse alimentare și igienico-sanitare în beneficiul persoanelor vulnerabile identificate în parohie.

În toate activitățile derulate se vor respecta riguros regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor și voluntarilor.

Foto credit: Robert Nicolae/Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” de la Dâncu

Hramul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” de la Dâncu

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, joi, 27 iulie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Dâncu, județul...

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...