Vă propun să descoperim împreună chipul unei suverane aparte, ce a lăsat o amintire de neşters în istoria ţării noastre: Regina Maria.
Din pilda vieţii ei vom învăţa cât de importantă este istoria, cum ne poate ajuta să înţelegem mersul lucrurilor şi să ne respectăm valorile. Şi cine ştie, poate vom ajunge chiar să fim noi cei care, la vremea potrivită, vom scrie istoria.
Născută la 29 octombrie 1875 la Eastwel Park în Anglia şi decedată la 18 iulie 1938, ea va fi regina care îi va sta alături, iniţial principelui, apoi monarhului Ferdinand, începând cu anul 1892. Vor trece împreună atât prin momente frumoase, cât şi prin clipe grele, însă ea va şti întotdeauna să-şi sprijine soţul şi să-l ajute în luarea deciziilor politice importante.
Educată în saloanele înaltei societăţi engleze, va păstra calmul şi eleganţa specifice acesteia pe durata întregii sale vieţi. Aceasta îi va da un farmec aparte şi o va face foarte preţuită în ţara pe care o va conduce. La 29 decembrie 1892, prinţesa de Gotha-Coburg se va căsători cu Ferdinand întâi, iar din 1914, va deveni regina ţării noastre. Domnia ei va începe în condiţii grele. La nici doi ani de la urcarea lui Ferdinand pe tron, România va intra într-un război din care, în partea de început, nu va repurta mari succese. Grijile ţării vor fi dublate de pierderea unuia dintre fii, răpus la o vârstă fragedă de o boală nemiloasă. Paginile de jurnal scrise în refugiul de la Iaşi, vor reliefa adesea, printre lacrimi, durerea unei inimi de mamă ce-şi ştie copilul îngropat într-un teritoriu căzur în mâna inamicilor, căci mormântul prinţului era la Bucureşti.
Pe toată durata războiului, Majestatea sa va fi la înălţimea vremurilor. Va coborî printre soldaţi, va vizita linia frontului, dar şi spitalele, îmbrăcată în soră de caritate. Va oferi daruri, distincţii şi încurajări şi va cunoaşte, în multe cazuri, situaţia din teren, mai bine decât soţul ei sau politicienii români. Amiciţia cu oameni precum generalul Berthelot o vor face să fie mereu bine informată. Puţinul răgaz ce-i va rămâne şi-l va împărţi între creşterea copiilor, soţul ei şi scrierea de memorii. Notele ei sunt mărturii preţioase cu privire la situaţia României în vreme de război, dar şi a activităţiiunei regine dârze.
Încheierea războiului va găsi România într-o situaţie uşor nefavorabilă. Marile Puteri priveau cu dispreţi ideea unei prezenţe a acestei ţări la masa tratativelor. În acest context, vizita spontană a reginei Maria la Paris, care i-a permis să-şi întâlnească rudele (căci era rudenie cu aproape toate casele regale europene), dar şi prietenii, va arunca o frumoasă lumină asupra diplomaţiei româneşti, ce va ieşi cât se poate de onorabil din conflagraţie.
Deşi englezoaică, regina Maria s-a străduit să se integreze cât a putut de bine în peisajul policrom al ţării noastre. A învăţat limba, s-a îmbrăcat în straie tradiţionale, precum predecesoarea ei şi şi-a vizitat cu regularitate poporul, care o iubea şi al cărui suflet a ajuns să-l cunoască. A lăsat posterităţii o frumoasă descriere a ţării ei. Vă invit sa ascultăm împreună un fragment din aceasta, în lectura Vioricăi Văscu:
„M-am purtat printre cei mai umili. Am intrat în căsuţele lor, le-am pus întrebări, am prins în braţele mele pe pruncii lor.
Le-am vorbit limba cu stângăcie, făcând foarte multe greşeli, dar, deşi străină, nicăieri, între ţărani, n-am întâmpinat neîncredere ori bănuială. Erau bucuroşi să-mi vorbească, bucuroşi să mă lase să intru în căsuţele lor şi-ndeosebi să-mi vorbească de necazurile lor. Totdeauna de necazurile lor au să povestească cei sărmani, dar aceştia o făceau cu o demnitate deosebită, vorbind de moarte şi de sărăcie cu o resemnare stoică, numărând mormintele copiilor lor aşa cum cineva ar număra pomii sădiţi în jurul casei.
Săraci sunt, neştiutori sunt ţăranii aceştia. Părăsiţi sunt şi plini de eresuri, dar este o mare nobleţe în rasa lor. Sunt cumpătaţi la mâncare şi mulţumiţi cu puţin, puţine sunt nevoile lor, dorinţele lor sunt mărginite; dar un vis mare îl hrăneşte cu dragoste fiecare din ei în inima sa: el doreşte să fie stăpân pe pământ, să aibă în seama sa ogorul pe care-l lucrează; doreşte să-l poată numi ală său. Aceasta mi-a spus fiecare dintre ei toţi; era cântecul veşnic al tutoror cuvintelor lor.”
Iată chipul unei regine care vine să întrupeze zicala conform căreia, în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. La Curtea de Argeş, unde-şi doarme somnul de veci, Regina Maria ne aşteaptă, când timpul ne permite, să trecem spre a-i oferi un călduros omagiu. Acum, că ştim mai multe despre viaţa ei, sunt sigur că nu veţi evita s-o vizitaţi când veţi avea ocazia.
