Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt este unul din cei mai cunoscuți artiști din lume. Pictorul, desenatorul și gravorul  olandez a fost un maestru al tehnicii clar-obscure. este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene extrem de valoroase. Numele său apare și în domeniul fotografiei, unde este asociat cu proiecția luminii pe fața unui om astfel încât să rămână un triunghi de umbră, numit Rembrandt.

A trăit în perioada „de aur olandeză”, în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut la data de  15 iulie 1606, în Leiden, Olanda. Tatăl său era morar. Rembrandt a fost singurul copil al familiei care a învățat să scrie și să citească într-o școală latină din Leiden.

În timpul studiilor a fost retras din școală pentru a învăța să picteze. Nu se știe dacă și-a mai continuat studiile la această școală sau motivul pentru care a fost retras, cert este că în 1620 îl găsim student la Universitatea din Leiden.  Pentru că demonstra cât de mare este talentul său în domeniul picturii, familia l-a sprijinit financiar să studieze sub mai mulți maeștri. Avea un talent incredibil de a prinde tehnicile care i se predau. A reușit în 6 luni să preia de la maestrul său stilul clar-obscur, pe care l-a perfecționat.

După această ultimă ucenicie, a revenit în orașul natal, unde și-a deschis propriul atelier. În anul 1633, revine în Amsterdam, unde negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi oferă un atelier de lucru.  În acest atelier a realizat prima lucrare care l-a propulsat drept mare artist: „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, o lucrare remarcabilă prin care Rembrandt intră în galeria şi în cercurile marilor pictori olandezi. De aici înainte, oamenii bogați îi cereau portrete și alte opere la comandă.

S-a căsătorit cu o fată cu stare, însă viața lui de familie a avut multe tragedii, care i-au afectat întreaga viață. Primii trei copii mor, după care și soția sa se îmbolnăvește de tuberculoză și trece la cele veșnice. Doar un singur copil a mai rămas din cei născuți cu prima soție.  Și chiar și acesta, a trecut la cele veșnice înaintea lui.

După acest lanț de tragedii a devenit retras.  Îi plăcea să colecționeze curiozități. Piese scumpe de artă și alte artefacte, care, după cum știm și astăzi, sunt foarte scumpe.  Mai târziu, când țara a ajuns în criză economică, în anul 1656 și pictorul Rembrandt făcea parte din cei care au ajuns la faliment. A fost nevoit să-și vândă colecția sa de artă pentru recuperarea datoriilor.

Spre sfârșitul vieții artistul a trăit cu multe griji și în sărăcie, însă cu toate acestea găzduia tineri dornici să învețe de la el. Și cu toate dificultățile pe care le-a întâmpinat în viață, a rămas același artist de valoare. Necazurile nu l-au oprit din a persevera în drumul său de artist renumit.

Rembrandt a trecut la cele veșnice în data de 14 octombrie 1669 în casa sa modestă din Amsterdam. Calitatea operelor sale nu poate fi tăgăduită. Fie că este vorba de pictură, gravură sau desene ochiul nu poate decât să rămână încântat. Mai mult, deși a făcut ucenicie pentru a învăța să picteze, specialiștii presupun că desenele în cărbune sunt rezultatul spiritului său autodidactic.

 

Surse:

Louis Viardot, An illustrated History of the Painters of All Schools, Sampson Low. Marston, Searle & Rivington (London), J.B. Lippincot & Co (Philadelphia), 1877, pp. 330-334.

https://www.britannica.com/biography/Rembrandt-van-Rijn/First-Amsterdam-period-1631-1635-36

https://www.rador.ro/2021/07/15/portret-rembrandt-si-universul-sau-clar-obscur-3/

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Rembrandt - unul din cei mai faimoși pictori
Loading
/
Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal,...