Respingerea iubirii lui Dumnezeu, drama omului contemporan

de | dec. 15, 2019 | Eseu

Duminica a 28-a după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Mântuitorului Hristos, ne propune la Sfânta Liturghie o temă impresionantă de-a dreptul: pilda celor chemați la cină. Este o Duminică din preajma Crăciunului și Sfânta Evanghelie ne aduce aminte de fapt cine suntem și care este rostul nostru în această lume, de relația cu Dumnezeu și cu lumea în care trăim.
Citim în Evanghelia după Luca 14, 16-24 că un om important a făcut o cină mare și și-a chemat prietenii și apropiații, dar aceștia au refuzat politicos să vină, aducând motivații aparent pertinente: unul și-a luat țarină, altul cinci perechi de boi și altul femeie. Atunci gazda a trimis slujitorii să-i aducă la cina sa pe toți săracii și neputincioșii și orbii și șchiopii de la marginile străzilor. Și pilda se încheie cu o concluzie apăsătoare: „Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu vor gusta din cina mea” (Luca 14, 24)
Oferirea unei cine, din propria inițiativă și cu propria cheltuială, este dovada unei iubiri dezinteresate față de prieteni și de semeni, în cele din urmă. Iar refuzul acestei invitații este respingerea acestei iubiri, care provoacă în sufletul celui care cheamă o tristețe fără margini și dovedește din partea celor chemați o răceală covârșitoare. Tema Evangheliei de astăzi continuă temele Duminicilor trecute din această perioadă a Postului Nașterii Domnului, anume: atașamentul omului față de preocupările lumești și materiale în detrimentul relației de iubire cu Dumnezeu. Omul care face cină este Dumnezeu, iar cei chemați sunt oamenii lui Dumnezeu, cei credincioși și religioși, care se consideră oarecum destinați să moștenească Împărăția Lui. Pericolul cel mare pentru aceștia este îndulcirea lor pe la „curțile” lui Mamona și uitarea esențialului în relația lor cu Dumnezeu: dragostea. Nu doar că nu mai urcă spre Dumnezeu, dar Îl și coboară pe Dumnezeu la nivelul preocupărilor lor zilnice. Dumnezeu este transformat în mintea și cugetul lor într-un „idol”, care ne ajută să dobândim bunuri materiale, să trăim bine în această lume, să ne apere familia și strânsura și să aibă grijă să ne ierte și derapajele, pe care le săvârșim datorită slăbiciunilor omenești. Aceștia uită că Dumnezeu vrea ca ei să crească în bunătate și jertfă, în iubire și nădejdea pentru lumea Împărăției cerurilor, detașați de pământ și de lucrurile lui, care sunt în esență trecătoare.
Și atunci, la refuzul acestora Dumnezeu vine cu surpriza: în Împărăția Sa vor intra tâlharii, desfrânații, risipitorii, oameni disprețuiți de societate, care au înțeles că pocăința și întoarcerea este cheia vieții noastre. Și cei care au trăit o viață întreagă cu Dumnezeu, dar n-au știut să cultive această relație prin iubire, vor rămâne „afară”, iar cei care au petrecut în fărădelegi, vor intra la Dumnezeu, pentru că au învățat iubirea. Este și cazul celor doi frați din pilda cu fiul risipitor.
Pilda cinei ne mai arată și de ce trebuie să participăm la slujbele Bisericii în relația noastră cu Dumnezeu, pentru că, după unii, nu este necesar acest fapt; ne putem ruga și acasă. Numai că relația cu Dumnezeu nu se limitează superficial doar la rugăciune, ci este una profundă și complexă, ca o cină, unde oamenii stau împreună și comunică, consimt și își cultivă virtuțile comuniunii. Și cel mai important: mănâncă împreună, ca semn al coexistenței în această lume. Cei credincioși vin la întâlnirea cu Dumnezeu nu doar pentru a comunica cu El, ci pentru a lua Cina cu El și cu ceilalți, iar Cina la care suntem chemați este Sfânta Liturghie, unde facem trei lucruri esențiale: comunicăm cu Gazda noastră prin rugăciune, ascultăm cuvântul Lui prin Evanghelie și mâncăm Trupul și Sângele lui Hristos, hrana veșnică pe care ne-o oferă, prin Împărtășanie. Acasă nu putem împlini aceste acte, oricât de serioși și de drepți am fi, iar motivele pentru care creștinii de azi nu participă la această Cină Mare de la Biserică se aseamănă izbitor cu al celor chemați din pilda de azi: preocuparea pentru achiziționarea avuției (țarina), bucuria relativă de a ne admira avutul (boii) și plăcerile trupești de orice fel (femeia). Adică ceea ce spunea oarecând Sfântul Apostol Ioan în îndemnul: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt din lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 15-17).
Pericopa evanghelică cu pilda Cinei se lecturează înainte de praznicul Nașterii Domnului, atrăgându-ne atenția asupra faptului că Dumnezeu a făcut totul pentru a ne oferi o cină mântuitoare, chemându-ne cu insistență să gustăm din ea, iar noi refuzăm constant pentru motive penibile. Hristos se naște, făcându-se Om, pentru ca noi să ne ridicăm din mediocritate și să aderăm la devenirea noastră veșnică în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Pilda ne învață cât de mult face Dumnezeu pentru noi și cât de puțin suntem noi dispuși să răspundem chemării Sale. Credința creștină este un mod de viață bazat pe opțiunea și decizia liberă a celui chemat și nu pe un imperativ necesar. Iar faptul că noi, creștinii de astăzi, respingem cu ușurință oferta gratuită și fără condiții a lui Dumnezeu, constituie marea dramă a omului contemporan în devenirea și mântuirea sa personală în Biserica lui Hristos.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Mai multe din Eseu
„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...