Romfilatelia dedică o emisiune filatelică începutului noului an bisericesc

de | sept. 1, 2023

Romfilatelia va lansa vineri emisiunea „Sfinți români ai Ortodoxiei”, cu ocazia începerii Anului Nou bisericesc. Emisiunea va fi compusă din 4 mărci poștale, 1 bloc de 4 timbre dantelate și 1 plic „prima zi”.

Pe mărcile poștale sunt omagiați următorii sfinți: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul (valoarea nominală de 2,30 lei), Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul (valoarea nominală de 3,50 lei), Sf. Cuv. Teofana Basarab (valoarea nominală de 10 lei), Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica (valoarea nominală de 14 lei) și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (pe plicul „prima zi”).

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, s-a născut în orașul București, în anul 1765, primind la botez numele Gheorghe.

Sfântul Cuvios Pafnutie Zugravul, iconar cunoscut cu numele de Pârvu „Mutul”, s-a născut în Câmpulung Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702). La botez a primit numele nașului său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu, ctitor de biserici.

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab s-a născut la începutul secolului al XIV-lea. Ea a fost fiica primului domnitor al Țării Românești, Basarab I Întemeietorul (1310-1352) și a soției sale, Marghita. A primit la botez numele Teodora.

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani s-a născut în anul 1730, într-o familie evlavioasă din Săliștea Sibiului. Din pricina prigoanei din Ardeal împotriva Ortodoxiei, la vârsta de 19 ani a trecut în Țara Românească.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români temători de Dumnezeu și a primit la Sfântul Botez numele Constantin.

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare și domnului Răzvan Mihai Clipici, Director al subdepartamentului Cultură din cadrul Sectorului Cultură și patrimoniu religios al Administrației Patriarhale, pentru sprijinul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Foto credit: Romfilatelia

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean, care va avea loc...