Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov. A fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei, fiind profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător.
Părintele Dumitru Stăniloae a fost propus spre canonizare pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.
Repere biografice
Părintele Dumitru Stăniloae a urmat cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”, apoi, în 1922, a primit o bursă la Universitatea din Cernăuţi. Licenţa în Teologie a fost elaborată sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu tema Botezul copiilor; a primit o bursă pentru studii de specializare la Atena.
În toamna anului 1928 şi-a susţinut, la Cernăuţi, teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V. Loichiţă.
În ianuarie 1929 a plecat să studieze la Berlin, având profesori pe Hans Lietzmann şi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică şi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama.
La întoarcerea în ţară a fost încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”, unde a desfășurat activitate didactică timp de 17 ani.
În 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), doi ani mai târziu a fost hirotonit preot, iar peste încă un an, în 8 octombrie, s-a născut fiica lui, Lidia.
În iunie 1936 a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.
A apărut la Sibiu, în 1946, primul volum din traducerea Filocaliei și tot în același an a fost transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi mistică pe Nichifor Crainic.
Din 1950 a participat la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu a făcut parte, dar unde a conferenţiat de câteva ori.
În 1958 a început un nou val de arestări în România, iar la 4 septembrie a fost arestat și ulterior dus la Aiud. A fost eliberat cinci ani mai târziu în ianuarie şi a lucrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod.
A devenit membru corespondent al Academiei Române din 1990, iar membru titular din 1991. A primit titluri de onoare din partea mai multor universități din lume. A trecut la cele veşnice în ziua de 5 octombrie 1993.
