Să ne veselim dumnezeiește!

de | mai 6, 2021 | Eseu

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este diferit faţă de zilele dinainte. Dramatismul zilelor Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos, exprimat de viaţa liturgică a Ortodoxiei prin culoarea cernită a veșmintelor sacre, prin slujbele de priveghere, lungi și sobre în același timp, prin asprimea postirii, prin întregul nostru mod de a vieţui în aceste zile, este schimbat brusc de lumină și strălucire, lumină ce izbucnește din adâncul tainic al nopţii celei sfinte al Învierii lui Hristos. Sfântul Teodor Studitul își începea cuvântul său de Paști cu aceeași uimire: „ce este aceasta? Ce mare strălucire luminează astăzi lumea și împodobește astfel Biserica? Ce s-a întâmplat de ne-am schimbat starea? Ieri eram posomorâţi și întristaţi, iar astăzi în lumină și bucurie suntem; ieri în scârbă și astăzi în veselie; ieri în suspine și astăzi întru cântări de bucurie. Întreb care este pricina, care ne-a adus această lumină și bucurie?”, iar răspunsul ni-l dă tot el: „Hristos a înviat din morţi și a dăruit tuturor oamenilor înălţare la cer, a deschis Raiul și a slobozit intrarea tuturor care vor crede în El”[i].

Cum trăim duhovnicește, însă, această schimbare? Întrebarea rămâne oportună, deoarece vedem chiar și la credincioșii cei mai dedicaţi vieţii Bisericii, că adesea schimbarea bruscă de la legea postului la „dezlegarea la toate” poate să îngreuneze viaţa duhovnicească și chiar să zădărnicească bogăţia de virtuţi câștigată în timpul Postului. În experienţa vieţii duhovnicești, concentrată în marea Tradiţie Patristică și Canonică a Bisericii, găsim și răspunsurile necesare, pentru ca Sărbătoarea să încununeze Postul și să ne statornicească în virtuţi. Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscând din experienţa pastorală alunecarea lesnicioasă a omului, mai ales în perioadele de repaus și de lipsă de efort, care nasc și lipsă de atenţie și concentrare, într-o Omilie de la Paști zicea: „Am lepădat sarcina postului, dar n-am lepădat rodul postului. Căci este cu putinţă și a lepăda sarcina postului și a păstra rodul postului. A trecut osteneala nevoinţelor, dar n-a trecut sârguinţa isprăvilor. S-a dus postul, dar rămâne cucernicia […] A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta este mai bun decât acela și pentru acesta s-a făcut acela”[ii].

Dar cum ar trebui primite și trăite în mod concret sfintele zile de sărbătoare ale Învierii lui Hristos? Canonul 66 al Sinodului Trulan (anul 692) indică creștinilor o rânduială de prăznuire a Săptămânii Luminate: „se cuvine ca, de la sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (următoarea duminică), întreaga săptămână să o petreacă credincioșii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi și cântece (imne), petrecând și în cântări duhovnicești, bucurându-se întru Hristos, și sărbătorind și îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieștilor Scripturi și îndestulându-se cu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi și înviaţi împreună cu Hristos și împreună înălţaţi. De aceea, în nici un chip să nu se facă în zilele arătate alergare de cai sau alte jocuri obștești (populare)”[iii].

Tâlcuind acest canon, îl putem adapta foarte bine contextului de viaţă a fiecăruia. Mai întâi de toate, canonul îi îndeamnă pe credincioși să petreacă întreaga Săptămână Luminată în biserică. Toate praznicele creștine sunt sărbătorite prin Dumnezeiasca Liturghie. Liturghia este sărbătoarea prin excelenţă a Bisericii deoarece este întâlnirea dintre Mirele Hristos și Biserica Mireasă în comuniunea cea mai intimă a Jertfei Euharistice. De aceea nu există, nu poate exista sărbătoare fără Liturghie. Și mai ales zilele de Paști sunt zile liturgice prin excelenţă deoarece Jertfa Euharistică este și o permanentă înnoire, reactualizare, a trecerii lui Hristos de la moarte la viaţă și prin ea a trecerii noastre de pe pământ la cer. Este firesc astfel pentru creștini să participe la toate sfintele slujbe și mai ales la Dumnezeiasca Liturghie în zilele Săptămânii Luminate. Descoperirea bogăţiei teologice și duhovnicești a conţinutului imnelor și a ritualului va adânci pentru fiecare trăirea tainei pascale. A lipsi de la sfintele slujbe în aceste zile fără vreun motiv întemeiat sau a alege o alternativă lumească, va arăta pe de o parte calitatea vieţii de creștin pe care o trăim, și pe de alta neglij enţa faţă de cele sfinte.

Rugăciunea de la biserică trebuie să se prelungească prin „psalmi și cântări duhovnicești” în rugăciunea din afara spaţiului de cult, în pravila personală, pentru a ţine cugetul treaz și a ne feri de pătrunderea în noi a păcatelor prin gânduri. Rugăciunea și cugetarea neîncetată la Dumnezeu ţine mintea într-o stare de veghe. Rostirea cu voce sau doar în gând a unor rugăciuni ușor de renţinut sau chiar a unor cântări din cadrul sfintelor slujbe îl așază pe creștin în prezenţa tainică a lui Dumnezeu. În Scara sfântului Ioan Scărarul citim: „Ni s-a poruncit să priveghem totdeauna în rugăciuni și citiri, dar mai ales în sărbători” . Lectura duhovnicească este de asemenea importantă, mai ales lectura acelor pasaje din Sfânta Scriptură care istorisesc evenimentele legate de sărbătoare, dar și alte cărţi duhovnicești sau ale Sfinţilor Părinţi. Acestea trebuie alese cu multă atenţie și grijă cu ajutorul și recomandarea duhovnicului. Rolul lecturii este întâi de toate înţelegerea evenimentelor prăznuite și a importanţei lor pentru viaţa noastră, dar și faptul că din ea se naște o aprofundare a tainei prin meditaţia pe care lectura o naște. Privegherea în rugăciune și meditaţie la marile taine ale iconomiei dumnezeiești prăznuite la Sfintele Paști ne vor feri de izbânda vrăjmașului de a fura comoara virtuţilor din suflet și ne vor menţine în mediul harului experimentat în și prin Liturghie.

Canonul îi îndeamnă apoi pe toţi creștinii să se îndestuleze cu Sfintele Taine, adică să se împărtășească. Participarea la Dumnezeiasca Liturghie fără să ne împărtășim este una nedeplină, și în anumite împrejurări chiar un nonsens. De aceea, dacă de Paști mergem la sfânta biserică, ar trebui negreșit să ne și împărtășim. Praznicul în sine nu are numai un caracter anamnetic, nu este numai o aducere aminte de un eveniment trecut, ci ne recapitulează în învierea lui Hristos. De aceea ni se și spune adesea că și noi vom învia împreună cu El sau vom participa la învierea Sa. Dar acest lucru este posibil în mod real numai în Euharistie unde ne împărtășim din Trupul jertfit și înviat al lui Hristos. Duhul lui Hristos care iradiază din trupul Său înviat ne impregnează și pe noi cu viaţa Lui. Ne dă viaţă din Viaţa Lui. Din nefericire, în Biserica noastră sunt încă atât de multe rezerve faţă de practica împărtășaniei întregii comunităţi euharistice la fiecare Dumnezeiască Liturghie. De aceea există multe biserici unde, la Liturghia de Paști, ca de altfel la majoritatea Liturghiilor de peste an, nu se împărtășește nimeni sau numai un număr redus de credincioși. Lucrurile nu ar trebui să fie așa. Toţi credincioșii ar trebui învăţaţi și îndemnaţi să se împărtășească; firește cu pregătirea necesară prealabilă.

Toate aceste sfaturi pe care Biserica ni le pune înainte au rostul ca să împiedicăm a transforma sărbătoarea creștină a Învierii Domnului într-una lumească. Secularizarea pătrunde în toate sferele societăţii. Noi înșine devenim din ce în ce mai secularizaţi. Acest lucru se vede, de exemplu, și din modul cum ne pregătim și cum ţinem sărbătorile. Adesea se întâmplă chiar un lucru straniu. O sărbătoare creștină care se fundamentează pe o realitate istorică să-și piardă total semnificaţia și să devină doar un timp al dezmăţului. Sărbătorind însă potrivit învăţăturii Bisericii noastre, ne vom veseli dumnezeiește, vom simţi bucuria tainică a Învierii lui Hristos și vom pregusta Ziua cea neînserată a Împărăţie Sale celei veșnice.


[i] Sfântul TEODOR STUDITUL, Cuvinte Duhovnicești, (69), Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1994, p. 2010

[ii] Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt ce s-a zis în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor asupra celor ce se îmbată și de Înviere, în Sfinţii Părinţi despre Moartea și Învierea Domnului, Editura Sofia, București, 2008, p. 315

[iii] Sfântul IOAN SCĂRARUL, Scara dumnezeiescului urcuș, nota 521, în Filocalia, vol. 9, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 305.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/simeonpintea/" target="_self">Arhim. Simeon Pintea</a>

Arhim. Simeon Pintea

Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane și cadru didactul la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specialitatea „Liturgică”. Realizator al emisiunii „Universul liturgic al Ortodoxiei” la Radio Renașterea.

Ultimele articole

A privi în sus

A privi în sus

Aspecte contextuale Propovăduirea Mântuitorului, în centrul căreia se găsește o polemică și o pildă, va fi urmată, cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, de o minune. De această dată, atent la context și detalii, medicul Luca ține să specifice timpul în care se va...

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Mai multe din Eseu
A privi în sus

A privi în sus

Aspecte contextuale Propovăduirea Mântuitorului, în centrul căreia se găsește o polemică și o pildă, va fi urmată, cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, de o minune. De această dată, atent la context și detalii, medicul Luca ține să specifice timpul în care se va...

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...