Sacrificiu și confort în creștinism

de Spiritualitate

Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învăţăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curăţăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem peisaje noi, ci să dobândim ochi noi. Să coborâm din tribună în teren, să ne implicăm, să nu rămânem pe margine. Să vrem să Îl studiem pe Dumnezeu[i] , să nu ne studiem doar pe noi înșine. Iar Dumnezeu va triumfa peste disperarea lumii.

Unii sunt în Biserică, dar încă nu știu sigur de ce se află acolo. Hristos nu a zis Undeva este Calea, ci a zis Eu sunt Calea. Am găsit-o, nu mai este nevoie să o căutăm pe alte continente. Există mântuire, acesta este fi rul narativ al Evangheliei. Nu știm de ce nu cred ateii. Dar noi știm de ce credem[ii] ? Hristos bate chiar acum la ușă, dar unii se prefac că nu bate nimeni[iii].

Dumnezeu tratează traume, alină neliniști, șterge imaginile ororii. Sufl etul nostru tulburat își găsește pacea doar atunci când se înalţă spre Dumnezeu. La maturitate, nu se mai pune problema de a afl a despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El[iv] . Acum un secol, Biserica denunţa păcatul. Acum, tema preferată este iubirea. Păcatul nu trebuie justifi cat, păcatul trebuie părăsit. Nefericirea este cauzată de multele păcate care ne stăpânesc. Părintele Iacob Bârsan a fost de curând în parohia noastră și ne-a reamintit să luptăm cu păcatul zi de zi. Ne-a dat exemplul Danemarcei, unde credinţa este înlocuită cu succesul social.

Toţi caută adevărul. Nimeni nu caută ceva neadevărat. Pentru greci și pentru romani nu erau greu de acceptat că Dumnezeu S-a făcut om, ci era greu de înţeles de ce S-a făcut evreu[v] . Ca să ne întâlnim cu Dumnezeu trebuie să ne schimbăm. Așa cum suntem acum, nu ne putem întâlni cu El. Unii ar vrea să ajungă în Rai, dar să nu Îl întâlnească acolo. Imposibil, fericirea Raiului constă tocmai în cunoașterea Lui. Hristos este singurul care poate aduce mângâiere celor nenorociţi. Dacă vrei să cobori la izvor, nimeni nu te împiedică, zice sfântul cu gură de aur. Harul nu se termină, nu se cheltuieşte, este un izvor care curge necontenit.

Fiecare găsește ceea ce caută. Să căutăm oameni minunaţi, nu obiecte. Să căutăm ceea ce este veșnic, renunţând la iluzia că viaţa aceasta ar fi interminabilă. Să ne raportăm la civilizaţia Cerului[vi] . Există o întrebare esenţială: Încotro ne îndreptăm? Nu trebuie să îi schimbăm pe ceilalţi, ci să îi răbdăm. Nu există căutare mai plină de sens decât căutarea lui Dumnezeu.

Majoritatea eforturilor umane au fost preluate de către tehnologie și se presupune că este un lucru pozitiv. Omul nu mai este epuizat fi zic, dar nici nu se mai sacrifi că. Creșterea copiilor a rămas unul dintre puţinele culoare în care adultul încă depune efort. În acest domeniu, tehnologia nu a găsit ceva, cel puţin nu pe scară largă. Nemaifi ind obișnuit cu ritmul de sacrifi ciu, adultul amână sau renunţă extrem de repede. Cred că este cauza principală a divorţurilor. Adulţii fac copii la vârsta la care ar fi putut fi bunici, dar unii dintre ei nu sunt dispuși să își sacrifi ce pasiunile egoiste nici măcar pentru copii. Este un examen picat la ora de iubire. Preferă o oră la gym uneia cu odraslele. Greutatea aceasta aduce multe contradicţii verbale între soţi. Neobișnuiţi cu greul, pleacă.

În paradis nu se intră fără sacrifi ciu și smerenie, fără vindecarea de mândrie și de egoism. Familia este locul potrivit pentru exersarea virtuţii. Unde lipsește credinţa, virtutea nu este ceva dezirabil. Muncim cam 64000 de ore într-o viaţă, dar la fi nal nu agonisim nimic fără Hristos. Lumea estetot mai tristă, deși Bucuria a venit în lume. Lumea este tot mai îngrozită, deși împărăţia fricii a fost zdrobită. Trebuie să ne opunem acestei invazii a răului.


[i] Alister McGrath, Mere Discipleship, Baker Books, Grand Rapids, 2018, p. 123.

[ii] Andrew Damick, Să facem cunoștinţă cu Dumnezeu, Doxologia, Iași, 2016, p. 29.

[iii] Anthony Bloom, Begining to Pray, Paulist Press, London, 1970, p. 25

[iv] Boris Cyrulnik, Psihoterapia lui Dumnezeu, Ed. Litera, București, 2018, p. 80.

[v] Andrew Damick, Să facem cunoștinţă cu Dumnezeu, p. 40.

[vi] Visarion Alexa, 7 cuvinte ale iubirii, Doxologia, Iași, 2019, p. 29.


foto: pixabay.com

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Călătorim spre Betleem alături de Maica Domnului…

Călătorim spre Betleem alături de Maica Domnului…

Au trecut treizeci şi cinci de zile de post şi rugăciune stăruitoare. Acum călătoria duhovnicească spre sărbătoarea Naşterii Domnului se apropie de ţinta sa. Nevoinţa se intensifică, iar cateheza imnografică ne călăuzeşte paşii tot mai atent pentru a străbate în mod...

Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș:  „Întotdeauna vor fi oameni care îl contestă pe Dumnezeu. Dar istoria ne-a arătat că toți cei care au ales Calea și modelul de viață propus de El au ieșit învingători”

Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș: „Întotdeauna vor fi oameni care îl contestă pe Dumnezeu. Dar istoria ne-a arătat că toți cei care au ales Calea și modelul de viață propus de El au ieșit învingători”

Nenumărate generații care au cunoscut povara întunericului și a necunoașterii lui Dumnezeu își alinau dorul după Dumnezeu prin colinde. Iată câteva versuri:  „Coboară Doamne, coboară, căci păcatul ne omoară,/ Doar alăturea de Tine, orice rău se face bine. / Și Mesia a...

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Atunci când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. Era o făptură perfectă, creată de Dumnezeu pentru viaţă; nicidecum pentru moarte sau pentru suferinţă. Solomon, în cartea Înţelepciunii sale, în primul capitol, în versetul 13 ne...