Sărbătoare aleasă în parohia ortodoxă Ciceu Mihăiești

de | oct. 31, 2015

Marți 27 octombrie 2015, a avut loc în parohia Ciceu-Mihăiești, Protopopiatul Beclean, Cercul Preoțesc din Zona Cetății Ciceului, în cadrul căreia s-a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, prăznuit în această zi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei 9 preoți din cadrul cercului împreună cu părintele protopop din Beclean, Doru Zinveliu. A slujit și Pr. Protos. Teofan, starețul nou-înființatei Mănăstiri Petru Rareș-Vodă, din localitatea Ciceu-Corabia, a transmis pentru Radio Renașterea părintele George Cetenaș. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Alexandru 2Gherghel din parohia Dumbrăveni a ținut cuvântul de învățătură, în care a explicat credincioșilor rolul și importanta sfințeniei și a sfinților în viața noastră, aducând exemple numeroase din viețile sfinților din pateric. A urmat Taina Sfântului Maslu, la finalul căreia părintele protopop Doru Zinveliu a prezentat pe scurt viața Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, explicând semnificația acestei sărbători pentru poporul românesc, mai ales că sfintele sale moaște se află spre păstrare în Catedrala Patriarhală din București, loc care devine în ziua sa de prăznuire, cel mai mare loc de pelerinaj.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...