Școlarii de la unitatea de învățământ „Constantin Brâncuși”, aproape de cei nevoiași

de | dec. 5, 2015

Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca a derulat în săptămâna premergătoare sărbătorii Sfântului Nicolae o amplă activitate de voluntariat ce a fost îndreptată către cei care au nevoie de ajutor în preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Activitatea de voluntariat a urmărit să ofere sprijin pentru Preventoriul TBC de Copii Ilișua, județul Bistrița-Năsăud și Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana”, Filiala Cluj.

Astfel, elevii și cadrele didactice ale școlii clujene au dăruit beneficiarilor celor două instituții pachete cu îmbrăcăminte, jucării, cărți, rechizite, dulciuri și alimente. Micile daruri au fost trimise în cursul după-amiezii zilei de vineri, 4 decembrie, la copiii și persoanele ocrotite de cele două instituții. Au fost donate alimente și pentru cantina socială a Asociației Christiana.

Această activitate a fost ini­țiată de profesoara de religie Daniela Necula și face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar”, încheiat și în acest an şcolar între școala „Constantin Brâncuși” şi parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda.IMG_20151204_121245

„Copiii au dovedit o mare disponibilitate de a dărui, dovedind că sunt buni credincioși și cultivând astfel una dintre virtuțile creștine, milostenia, din care izvorăște iubirea pentru aproapele aflat în lipsuri și suferințe”, a declarat pentru Radio Renașterea, coordonatorul activităților, Marilena Asănică.

Pentru implicarea școlarilor în această activitate filantropică, conducerea unității de învățământ i-a felicitat și le-a oferit diplome.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Pe parcursul acestui an școlar în parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești s-a desfășurat proiectul „Hristos, prietenul copiilor”. Cei mici care au participat sâmbătă de sâmbătă la activitățile desfășurate în biserica parohială...

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

În serenada de rămas bun, elevii de clasa a 8-a de la Școala Gimnazială din Mociu nu au uitat să treacă și pe la vârstnicii de la Centrul de Îngrijire și Asistență din localitate. Ei au fost primiți vineri, 12 iunie 2015, cu bucurie de persoanele îngrijite aici,...

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Ediția a 9-a a Concursului „Micul Onufrie” s-a desfășurat marți, 9 iunie 2015, în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca. De la ora 9:00, elevii claselor a II-a, a III-a, a IV-a și a VI-a de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au venit la biserică...