Ședință administrativă la Protopopiatul Cluj I

de | nov. 15, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Astăzi, 15 noiembrie 2018 a avut loc, la sediul Protopopiatului Cluj I de pe strada Bisericii Ortodoxe, numărul 10 din Cluj Napoca, ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiat.

Ședința a început cu slujba de Te-Deum săvârșită în biserica „Sfânta Treime” de către un sobor de preoți. În prima parte a ședinței Părintele Protopop Dan Hognogi a punctat importanța perioadei în care ne aflăm prin evocarea a doi mari și cunoscuți Sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Ioan Gură de Aur, pomenit în data de 13 noiembrie „stâlp al Bisericii”, dată în care sărbătorim și „Ziua Biblii” și Sfântul Apostol Andrei, Apostolul neamului românesc, pomenit în data de 30 noiembrie.

În acest context, Părintele Protopop l-a prezentat pe invitatul special de astăzi Diac. Lect. Univ. Dr. Olimpiu Benea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, care le-a vorbit preoților prezenți despre „Noul Testament în traducere românească în ultimii 100 de ani”. Tema propusă și dezbătută vine în contextul anului centenar al Marii Unirii din 1918.

În discursul său, Părintele profesor a făcut o prezentare succintă a principalelor traduceri ale Sfintei Scripturi în limba română, începând cu traducerea Noului Testament de la Bălgrad (Alba-Iulia) din 1648, Biblia de la București din 1688, Biblia de la Blaj din 1795, Biblia de la Sibiu (a lui Andrei Șaguna) din 1858, Biblia de la București din 1914 și până la ultima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română, Ediția Jubiliară a Sfântului Sinod, versiunea diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de IPS Bartolomeu Anania Mitropolitul Clujului, apărută în anul 2001.

Ședință administrativă la Protopopiatul Cluj IÎn prezentarea sa, Părintele profesor Olimpiu Benea a evocat și câteva personalități de seamă, preoți și profesori de Teologie, care în ultima sută de ani s-au dedicat studiului și traducerii Sfintei Scripturi în limba română și care au lăsat posterității studii importante de Hermeneutică biblică. Dintre aceștia amintim: Arhim. Dr. Iosif (Iuliu) Olariu, Pr. Prof. Dr. Vasile Gheorghiu, Diac. Dr. Haralamb Rovența ș.a. În încheiere Pr. Prof. Olimpiu Benea a subliniat importanța cunoașterii limbilor în care s-au scris cărțile Sfintei Scripturi, pentru înțelegerea corectă a adevărului de credință. La finalul prelegerii Pr. Olimpiu Benea, domnul senator Gheorghe Funar a prezentat celor prezenți o carte legată de centenarul Marii Unirii din 1918.

În a doua parte a ședinței au fost discutate câteva aspecte administrative dintre care amintim:

  • Pelerinajul organizat cu ocazia sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului din București, în data de 24-25 noiembrie 2018
  • Dezvelirea statuilor Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitului Bartolomeu Anania în data de 30 noiembrie 2018, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj Napoca
  • Pensionarea Părintelui Ioan Gătej din Parohia Jucu de Jos, Protopopiatul Cluj I, după o păstorire cu vrednicie de peste 40 de ani a turmei lui Hristos, ocazie cu care a fost felicitat de preoții din Protopopiat, după care a fost prezentat noul preot Vasile Marius Abrudan numit în parohia Jucu de Jos.
  • La final, doamna Gabriela Dancea, reprezentantă a Platformei Civice „Împreună” a atras atenția asupra pericolului care se abate asupra sănătății morale și spirituale a copiilor și tinerilor noștri prin integrarea în programa școlară a așa-numitei „ideologii de gen”.

În încheierea ședinței Părintele Protopop Dan Hognogi a mulțumit invitaților și celorlalți pentru prezență, urând tuturor un post binecuvântat.

Pr. Marius Bolbos, corespondent radio „Renașterea” în Protopopiatul Cluj I.

Ultimele articole

Arhiepiscopul Justinian Chira

Arhiepiscopul Justinian Chira

Vă propun să descoperim chipul unui alt ierarh aparte, al cărui nume se leagă atât de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, cât și de Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Înaltpreasfințitul Justinian Chira. S-a născut la data de 28 mai...

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Colectivul de profesori și elevi ai Liceului teoretic Gheorghe Șincai invită publicul clujean la spectacolul de binefacere „Miresme de Rai”. Evenimentul, organizat cu implicarea Arhiepiscopiei Clujului, va avea loc pe 9 iunie, de la ora 19:00, în sala „Auditorium...

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

În duminica a 7-a după Paști, credincioșii parohiei Huta din Protopopiatul Dej, au avut parte de o adevărată sărbătoare prilejuită de întâlnirea anuală a fiilor satului, la care participă în fiecare an Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, originar din...

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

În perioada 20-25 mai 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală în comunitățile românești din Danemarca. Joi, de praznicul Înălțării Domnului, 21 mai 2015, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și...

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri, 27 mai 2015, pe Sfântul Ioan Rusu. Praznicul este important pentru Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, care găzduiește o parte din Sfintele sale moaște. Cu acest prilej, Sfântul a fost cinstit în noaptea...

Liturghie Arhierească la parohia Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la parohia Șimleu Silvaniei

Zi de mare sărbătoare a fost în duminica a 7-a după Paști, la parohia ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Șimleu Silvaniei, la doar câteva zile de la hramul bisericii. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit, alături de un...