Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița

de | nov. 16, 2017

Astăzi 16 noiembrie 2017, a avut loc la Bistrița ședința lunară a Preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița. Ședința a fost prezidată de P.C.P.r Protopop Alexandru Vidican. Au participat preoții din Protopopiat. Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat circularele primite din partea Arhiepiscopiei Clujului respectiv:

– Îngrijirea cimitirelor și a monumentelor istorice.

– Intensificarea acțiunilor culturale în ceea ce privește păstrarea tradițiilor prin colindele și obiceiurile noastre românești

– Situația privind Normele tehnice și sanitare privind, serviciile funerare, deshumarea, crematoriile umane, incinerarea, transportul

– S-a adus la cunoștință și Circulara prin care s-a comunicat caterisirea unor preoti din Episcopia Caransebeșului și Arhiepiscopia Râmnicului pentru grave abateri de la disciplina și rânduielile bisericești.

– S-a împărțit și Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2017.

– S-a făcut apel la solidaritate pentru tânărul  Ionuț Zăvoianu de 13 ani din Sântioana, diagnosticat cu cancer, internat în Turcia pentru un transplant de măduvă.

Ședința s-a încheiat cu îndemnul de-a intensifica activitatea pastoral-misionară în această perioadă a Postului Nașterii Domnului și-au fost felicitați preoții care în această lună au avut ziua onomastică.

Pr. Emanuel Vidican

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Filozoful Sorin Lavric la Zalău

Filozoful Sorin Lavric la Zalău

În seara zilei de joi, 27 aprilie 2017, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Auditoriul a...

Părintele Alexandru Ciui, noul protopop de Cluj II

Părintele Alexandru Ciui, noul protopop de Cluj II

Părintele Alexandru Ciui, de la parohia „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” din Dâmbul Rotund  este noul protopop de Cluj II. Instalarea părintelui a avut loc marți, 25 aprilie 2017, în cadrul ședinței administrative, ce s-a desfășurat în caplea Seminarului Teologic...