Sfânta Liturghie Arhierească de hram la biserica din Satu Mare „Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena”

de | mai 21, 2019

Marţi, 21 mai 2019, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Satu Mare, în biserica cu hramul  „Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena”, cu ocazia hramului.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din soborul slujitor de 24 de preoţi şi 4 diaconi au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Arhim. Ghelasie Maxim, economul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, paroh, Protos. Gherontie Nergheş, stareţul Mănăstirii Măriuş, Protos. Spiridon Belei, egumenul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Pr. Prof. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, Pr. Tiberiu Vălean şi Pr. Gabriel Gorgan, slujitori la acest Sfânt Altar, cărora li s-au adăugat preoţii din Satu Mare şi 4 diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Prof. Ramona Boitor Socolan.

Peste 1.000 de credincioşi s-au rugat împreună cu soborul la această Sfântă Liturghie, în biserica cu dimensiuni de catedrală, între ei fiind prefectul Dacian Filip, care l-a întâmpinat la sosire pe Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Ing. Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială şi fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, cu ajutorul căruia, de 10 ani,  Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim ajunge în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi în alte eparhii din Transilvania, Octavian Petric, deputat, reprezentantul Sătmarului în Adunarea Naţională Bisericească, alte persoane oficiale.

Oaspete de seamă la hramul bisericii „Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena” din Satu Mare au fost stavrofora Irina Pântescu, proinstareţa şi prima stareţă a Mănăstirii Voroneţ, şi actuala stareţă a Mănăstirii Voroneţ, stavrofora Gabriela Platon.

Cuvântul de învăţătură

La momentul chinonicului, un cuvânt vast şi plin de învăţături ortodoxe a ţinut Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, despre praznicul zilei, Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, despre importanţa rugăciunii în viaţa noastră şi a copiilor noştri:

„Mesajul sărbătorii de astăzi este unul cât se poate de profund şi de actual, a spus Preasfinţitul Părinte Timtei Sătmăreanul. A fost chemat Sfântul Împărat Constantin la propovăduire, la misiune întocmai ca un Apostol, i s-a arătat semnul Sfintei Cruci pe cer, datorită faptului că lângă el avea o mamă, iar în chipul mamei lui, Elena, vedem chipul tuturor mamelor creştine care ne-au adus pe lume pe noi, vedem chipul evlavios al femeii creştine care este mamă, soţie iubitoare, liant şi pavăză a casei noastre. Vedem în această familie binecuvântată de Dumnezeu chipul familiei creştine, chipul mamei care se roagă pentru copiii ei, chipul mamei sau bunicii care îngenunche şi se roagă în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului Iisus Hristos pentru soţul ei, pentru copiii ei, pentru ţara, şi biserica, şi neamul din care s-a născut. Acest lucru învăţăm de la Sfânta Împărăteasă Elena, pe lângă faptele minunate pe care le-a făcut. Vedem evlavia ei, aşa cum trebuie să fie şi cum sunteţi dumnevoastră, iubite mame şi viitoare mame, cu rugăciunea mereu pe buze şi în inimă, însoţindu-vă copilaşii la şcoală şi la grădiniţă, însoţindu-vă soţii cu rugăciunea când ei merg departe, la treburile gospodăreşti. Acesta este chipul mamei şi al femeii creştine pe care dumneavoastră trebuie să îl urmaţi întocmai cum Împărăteasa Elena l-a urmat pe fiul ei, pe Constantin, şi l-a purtat în rugăciunile ei şi datorită rugăciunilor ei el a ajuns, dintr-un simplu om, dintr-un simplu soldat, împărat al Împărăţiei de Răsărit a Bizanţului. De aceea, vă îndemnăm cu duhovnicească povăţuire să îi însoţiţi pe copilaşii dumneavoastră, pe cei dragi ai dumneavoastră cu rugăciunea, pentru că mult poate face rugăciunea în faţa Dreptului Judecător”, a îndemnat în încheiere Preasfinţitul Părinte Timtei Sătmăreanul pe toţi credincioşii prezenţi.

Lansare de carte

După încheierea Sfintei Liturghii, a fost lansată către public  cartea „Poeziile măcuţei, recitate din memorie adeseori de stavrofora Irina Pântescu, întâia stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ”, o carte care cuprinde poezii şi creaţii din autori creştini, precum şi texte originale. Proinstareţa Irina Pântescu se apropie de venerabila vârstă de 90 de ani, iar memoria sa este foarte ageră şi nu se lasă celor mai tineri ca ea în ale ţinerii minte. A şi recitat în faţa credincioşilor o poezie din cartea prezentată. Cu mare bucurie, credincioşii din biserică au plecat acasă cu această carte plină de sensibilitate şi învăţătură.

 

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...