Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

de | nov. 21, 2022

Duminică, 20 noiembrie 2022, a XXVI-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte din Sfânta Evanghelie cu pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de hram în biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Parohiei Bârsana Centru, unde slujește Preotul paroh Marcel Oprişan.

„Am revenit în Parohia Bârsana, parohie istorică de pe Valea Izei, unde este şi minunata şi unica mănăstire, unicul ansamblu mănăstiresc, Bârsana, cunoscută şi recunoscută în ţară şi în toată lumea”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru„Parohia din Bârsana Centru are ceva peste 3.000 de suflete şi mai avem o parohie, Bârsana Valea Muntelui, cu 500 de suflete. Biserica în care am slujit a fost construită în urmă cu peste 140 de ani şi este aşezată sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Este păstorită de patru ani, din 2018, când am slujit ultima dată, de părintele Marcel Oprişan, care a început un amplu proces de restaurare interioară şi exterioară şi, când lucrările vor fi terminate, va arăta ca o mireasă, pentru că aici se află dealul pe care este aşezată şi se poate vedea cât este ea de spaţioasă şi de impunătoare. Are o pictură care se păstrează foarte bine, efectuată în anii 1971-1973, de pictorul Răileanu, care a pictat mai multe biserici pe Valea Iezei: Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Botiza. Astăzi biserica este împodobită în chip minunat de mulţimea copiilor. Părintele Marcel are şi activităţi cu copiii şi cu tineretul. Este foarte implicat în activităţile cu tineretul. Dascălii de la şcoală îi sunt foarte apropiaţi, iar copiii de aici parcă sunt cei mai minunaţi din câţi sunt în Maramureşul Voievodal, am remarcat asta totdeauna, şi sunt prezenţi, cu mic, cu mare, la orice sărbătoare mama, tata şi pruncuţii, chiar şi bunicii sunt prezenţi în viaţa bisericii, pentru că viaţa lor se desfăşoară în duhul şi respiraţia sărbătorilor. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne întâlnim, iată, chiar dacă la câteva zile distanţă, ca să cinstim pe Sfinţii ocrotitori şi să ne amintim de istoria străveche a acestei Episcopii, care s-a încheiat la 1790, prin suprimarea Mănăstirii Bârsana, care a fost ultima vatră monahală şi ultima reşedinţă episcopală, unde a rezidat Episcopul nobil Gavriil de Bârsana, la 1739. Iată că Dumnezeu a făcut dreptate Bisericii Ortodoxe, poporului român şi toate au reînviat şi pământul şi-a aprins cărbunii din vatră şi credinţa arde foarte puternic în inimile maramureşenilor. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus Preasfințitul Părinte Iustin.

O primire deosebit de emoţionantă, cu multe flori şi urări de bun venit, cu pâine şi sare, i-au făcut copiii şi tinerii din Bârsana, împreună cu credincioşii parohiei, Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, care a fost întâmpinat, la intrarea în curtea bisericii, de Părintele paroh Marcel Oprişan şi de primarul Teodor Ştefanca.

Sfânta Liturghie Arhierească

Un ales sobor de preoţi a slujit în biserica Parohiei Bârsana, alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, Pr. Silviu Petre Pufulete, protopop în Regatul Unit al Marii Britanii, Arhim. Paisie Cinar, duhovnicul Mănăstirii Bârsana. Au făcut parte din soborul impresionant de preoți și Protos. Aghaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, Protos. Ambrozie Piticari, duhovnicul Mănăstirii Pietroasa, Borşa, Protos. Nifon Neamciuc, stareţul Schitului Strâmtura, precum și alți clerici din parohiile Sighetu Marmaţiei, Sârbi, Valea Muntelui Bârsana, Valea Satului și Strâmtura. Au slujit alături de Preasfințitul Episcop Iustin și Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnaar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare și Ipod. Vasile Pop.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Vasile Vois, în grup cântând şi protopsalţii Pr. Adrian Stolnicu şi Pr. Adrian Alexandru, membri ai Grupului Bizantin „Tronos” al Patriarhiei Române. S-au rugat împreună cu soborul primarul Teodor Ştefanca, Maica Stavroforă Filofteia Oltean, stareţa Mănăstirii Bârsana, alte maici stareţe de pe Valea Izei, oaspeţi din ţară şi străinătate.

Glasul şi suspinul umanităţii ajunge la cer

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, a vorbit în cuvântul de învățătură despre pilda din pericopa evanghelică a acestei duminici, a bogatului căruia i-a rodit ţarina. Acesta nu mai avea unde să-şi pună recoltaSfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru uriaşă și se gândea cum să o păstreze doar pentru sine, eventual prin construirea de noi şi mari hambare. Bogatul, nu realiza că dacă i se va cere sufletul în noaptea ce vine, toate acestea vor rămâne ale nimănui, iar el va deveni, dintr-un mare bogat, sărac, sărac cu sufletul şi fără nicio perspectivă de a-l salva, pentru că nu a făcut milostenie, nu s-a gândit să-l ajute pe aproapele, nu s-a gândit decât la el.

„În pericopa evanghelică de astăzi, Mântuitorul Însuşi foloseşte cuvântul nebunule, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Înaltpreasfinţitul Justinian spune atât de frumos: dacă lumea nu se va întoarce la Dumnezeu, vor veni încercări şi suferinţe atât de mari, încât lumea nu va şti încotro s-o apuce. Şi, până la urmă, tot cei mulţi şi sărmani vor suferi. Dumnezeu aude suspinul acestora, al tuturor. Glasul şi suspinul umanităţii ajunge la cer. Păcat strigător la cer se zice dacă iei plata muncitorilor. Aceştia nu sunt vinovaţi că au ajuns în situaţia aceasta. Toate aceste nedreptăţi sunt din cauza nebuniei lumii. Să ne întoarcem la înţelepciune şi să-L rugăm pe Dumnezeu, să dăruiască lumii înţelepciunea cea mai de pe urmă. Să ne dăruiască înţelepciune, ca să putem răzbi şi ca să putem ierta, ca să ne putem îndrepta şi pocăi”, a spus Preasfințitul Episcop Iustin.

Distincţii

Părintele Marcel Oprişan, care a ajutat încă din prima zi refugiaţii ucraineni, fiind alături de ei cel puţin două luni, zi de zi, împreună cu voluntarii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, urmate de alte luni de efort susținut, precum şi pentru activităţile deosebite desfăşurate cu tineretul pe parcursul multor ani, a fost distins de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu Ordinul Cultural  „Nicolae Steinhardt”. Tot cu Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt” a fost distinsă şi directoarea Şcolii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu” din Bârsana, Prof. Maria Bernicki,  pentru buna colaborare cu Parohia Ortodoxă. Şcolii i-a fost conferită Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt”. Preotul paroh, în semn de preţuire, a dăruit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin o bederniţă cu Arhanghelul Gavriil, câteva obiecte simbol maramureşene şi un coş cu flori şi a adus mulţimirile care se cuvin oaspeţilor şi credincioşilor prezenţi.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie din Joia Mare în Episcopia Maramureșului

Sfânta Liturghie din Joia Mare în Episcopia Maramureșului

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat în Joia Mare, 16 aprilie 2020, de la ora 9,00, Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal din Centrul Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor restrâns de preoți și diaconi. Slujba a...