PS Iustin la hramul Mănăstirii Botiza: „În Maramureş, Dumnezeu încă face parte din familie”

de | aug. 7, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorbit la hramul Mănăstirii Botiza despre credincioşii maramureşeni, pe care i-a numit „văzători de Dumnezeu, ca şi Petru, Iacob şi Ioan, pentru că ei cred în El şi-L mărturisesc”. Totoată, ierarhul a arătat în cuvântul de învățătură că „în Maramureş, Dumnezeu încă face parte din familie, din familia fiecărui maramureşean. Aici suntem în Taborul României, în plină şi sfântă sărbătoare, într-un munte sfânt.” 

 Joi, 6 august 2020, de praznicul Schimarea la Faţă a Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Botiza, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului așezământului monahal. La slujbă au luat parte câteva mii de credincioşi, care au înconjurat Altarul de Vară, în care a fost oficiată Sfânta Liturghie.

La final, maica Nectaria, economa mănăstirii, a fost hirotesită stavroforă, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. Totodată, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, pentru muzeul Episcopiei.

Ultimele articole

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo,...

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Duminică, 7 mai 2023, a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Tulghieș, Protopopiatul Chioar, unde a sfințit noua capelă de...

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Duminică, 30 aprilie 2023, Duminica Mironosiţelor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud, Protopopiatul Vişeu. „Duminica Mironosiţelor Femei este una dintre duminicile frumoase de...

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rohia

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rohia

Vineri, 21 aprilie 2023, de praznicul Izvorul Tămăduirii, unul din hramurile Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de hram la acest sfânt locaş din Muntele cel Sfânt al Rohiei....