Sfânta Liturghie de Praznicul Botezului Domnului, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

de | ian. 7, 2021

Miercuri, 6 ianuarie 2020, de praznicul  Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul slujitor al Catedralei şi diaconi. De asemenea, a oficiat sfinţirea Aghiazmei Mari şi a binecuvântat mulţimea de credincioşi prezenţi.   

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran.  

În cadrul cuvântului de învățătură, după ce Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre felul cum relatează fiecare Sfânt Evanghelist Botezul Domnului, s-a referit  la felul în care trebuie botezat corect un copil, cu respectarea tipicului, ca taina să fie deplină, ca să devenim „fii ai lui Dumnezeu după har şi fraţi împreună cu Hristos”.

 Sfinţirea Aghiazmei Mari s-a oficiat după încheierea Sfintei Liturghii, pe esplanada Catedralei, în prezenţa celor câteva mii de credincioşi veniţi la această mare sărbătoare. Fiecare dintre ei a primit binecuvântarea Întâistătătorului Eparhiei prin stropirea cu Aghiazma Mare, după obiceiul locului, după care credincioşii şi-au luat acasă Aghiazma Mare pentru trebuinţă pentru tot anul.

Au fost pregătite pentru credincioşi 7.000 sticle cu aghiazmă şi mai multe butoaie din plastic, prevăzute cu robinete, pentru cei care doresc să-şi ia din ele aghiazma în recipiente proprii.  

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie de hram în Satu Mare

Sfânta Liturghie de hram în Satu Mare

Miercuri, 23 aprilie 2024, de sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Parohia Ortodoxă „Sfânta...

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...