Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

de | iun. 11, 2015 | Actualitatea religioasă

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.

 

În cinstea ocrotitorului spiritual 14 preoți și diaconi au  oficiat SDSCF1334fânta Liturghie în biserica ortodoxă de lângă Parcul Babeș. Au făcut parte din sobor, pe lângă  preoții de aici, Gavril Vârva și Iulian Benche, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu și ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial. La slujbă a asistat Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul, care i-a  binecuvântat pe toți cei prezenți.

 

Fragment din moaștele Sfântului Bartolomeu, primit în dar de la Vatican

Credincioșii  s-au putut închina și la un fragment din moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu. Încă dinainte de a începe Sfânta Liturghie, racla cu sfintele oseminte a fost scoasă spre închinare și așezată lângă icoana Sfântului Bartolomeu, protectorul sfântului locaș. Pe toată perioada slujbei, oamenii s-au închinat și s-au rugat sfântului, cerând ajutor și sănătate. Potrivit părintelui paroh Gavril Vârva, parohia a primit recent sfintele oseminte din patrimoniul liturgic păstrat în cetatea Vaticanului, așa cum se arată și în actul oficial emis de mai marele ceremoniilor liturgice pontificale, Monseniorul Guido Marini. Toate demersurile s-au făcut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

DSCF1406Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele decan Vasile Stanciu, care a făcut o paralelă între misiunea apostolilor și cea a urmașilor lor, a episcopilor, preoților și a diaconilor din ziua de azi. Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei a fost transmis comunității de părintele Benedict, secretarul eparhial. La finalul Sfintei Liturghii soborul de preoți a oficiat și o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în memoria celui care a târnosit această biserică.

Concertul de colinde „Copii pentru copii”

Concertul de colinde „Copii pentru copii”

Pentru că sărbătoarea Crăciunului înseamnă solidaritate, mai mulți copii din Bistrița au dorit ca acum, în preajma marii sărbători a Nașterii Domnului, să fie alături de cei de vârsta lor care trăiesc în sărăcie. Împreună cu profesorii au pregătit un concert caritabil...

Colindul – bucuria tuturor

Colindul – bucuria tuturor

Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale din Baia Mare i-au colindat pe copilașii, tinerii și vârstnicii din Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș din Baia Mare. Activitatea a fost coordonată de Diac. Ionuț Pleș și au participat 34 de voluntari...

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Mai mulți copii și tineri clujeni vor urca luni, 14 decembrie 2015, pe scena Colegiului „Ana Aslan”, în beneficiul copiilor dependenți de dializă. Acum 10 ani, un clujean schimba viața acestor copii, nu mai puțin de 40 la număr. Condamarea la o suferință atât de mare,...

Liturghie Arhierească în Parohia Cuceu din Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Cuceu din Episcopia Sălajului

Duminică, 13 decembrie 2015, a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Cuceu, din Protopopiatul Jibou. Chiar dacă a trecut o săptămână de la prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul locașului de cult din localitate, bucuria a continuat și în această...

Educația tinerilor și responsabilitatea de a fi părinți model

Educația tinerilor și responsabilitatea de a fi părinți model

În perioada premergătoare Crăciunului, clujenii sunt invitați să mediteze la educația tinerilor și la responsabilitatea de a fi părinți model. Invitația vine din partea Organizației Creștine Agape, care a programat o nouă conferință susținută de părintele Stelian...