Situată între Marea Neagră şi Marea Caspică, în partea de sud a Caucazului, Armenia are o istorie străveche şi plină de frământări. Poziţionată între continente şi la confluenţa mai multor rute comerciale, această ţară a fost mereu ocupată de marile imperii ale timpului, în antichitate de asirieni, perşi sau romani, mai târziu de arabi, mongoli sau turci. Pentru anumite intervale de timp, a cunoscut forme independente de statalitate.

Potrivit tradiţiei locale, în aceste părţi, Evanghelia a fost propovăduită de Sfinţii Apostoli Tadeu şi Bartolomeu, socotiţi primii luminători ai poporului armean, însă în anul 301, Armenia devine primul stat creştin prin convertirea regelui Tiridates şi adoptarea creştinismului ca religie oficială în regat. Faptul se datorează misiunii Sfântului Ierarh Grigorie, considerat luminătorul Armeniei, care devine şi primul ei patriarh (catolicos). Îşi va aşeza scaunul la Ecimiadzin, un loc emblematic pentru poporul armean.

O vreme, sfintele slujbe se oficiau fie în greacă, fie în siriacă, ca şi vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, Armenia folosind o scriere cuneiformă şi neavând un alfabet propriu. Stând sub influenţa Bizanţului, Asiriei sau Persiei, ea risca disoluţia şi asimilarea culturală de către imperiile vecine. Prin creştinism şi prin alcătuirea unui alfabet propriu şi, deci, a unei scrieri proprii, Armenia îşi va defini identitatea, reuşind astfel să străbată istoria, în pofida nenumăratelor cotropiri. Omul providenţial în acest sens a fost Sfântul Mesrop Tălmaciul.

S-a născut în anul 361 la Hassik, în provincia Taron, în inima Armeniei istorice, fi ind descendent al sfântului Yousik († 30 sept), bunicul catolicosului Şahak cel Mare (387-438). În tinereţe frecventează şcoli în Antiohia, acumulând o bogată cultură şi însuşindu-şi limbile greacă, siriacă şi persană. Urmează apoi o carieră militară, însă, constatând buna sa educaţie, regele Khosrov III (330-339) îl alege secretar, cu sarcina de a scrie în greacă, siriacă şi persană decretele şi edictele suveranului. Aspirând la o viaţă mai înaltă, după vârsta de 30 de ani va intra în monahism, fiind hirotonit preot. Biograful său, Koriun, îi descrie asprele nevoinţe şi studiul asiduu al Scripturii, care îl pregăteau pentru misiunea de mai târziu. Între 395- 400 va vesti Evanghelia în estul Armeniei, în regiunea Gohtn, suprimând prezenţa mazdeismului (o ramură a zoroastrismului). Înfiinţează totodată şi câteva mănăstiri.

În 387, Armenia îşi pierde suveranitatea, fiind divizată între imperiul bizantin şi cel persan. Generali greci vor guverna peste vestul Armeniei, în vreme ce estul ei va fi condus mai departe de un rege armean, dar ca vasal al Persiei. Revine Bisericii rolul de a coagula în jurul ei elita politică şi spirituală din cele două Armenii. În lipsa unei limbi scrise, Mesrop a simţit dificultatea de a predica şi de a sluji liturghia în folosul poporului. Necesitatea unui alfabet propriu era acută, atât din raţiuni misionare, cât din raţiuni etnice, cum s-a văzut ulterior, ca o modalitatea de a apăra Armenia de pericolul unei asimilări culturale.

Mesrop a împărtăşit catolicosului Şahak intenţia de a crea un nou alfabet şi împreună au prezentat proiectul regelui Vramşapuh. Acesta i-a sfătuit să se adreseze episcopului Daniel de Arzon, în teritoriul supus perşilor, care ar fi adaptat un alfabet la limba armeană, după un model semitic. Lipsit de vocale, alfabetul episcopului Daniel se dovedise ineficient. Ca atare, Mesrop se angajează se inventeze un nou alfabet şi să deschidă un nou orizont în cultura armeană, beneficiind în acest sens de binecuvântarea catolicosului şi de suportul fi nanciar al regelui. Urmând un model grec, el creează un alfabet vocalizat, format din 36 de litere, considerat de specialişti o capodoperă a genului. În acest scop a întreprins mai multe călătorii la Amida, Edessa sau Samosata. Caligraful Rufin (se pare episcop de Samosata) îl va ajuta să dea o formă fiecărei litere. Odată creat alfabetul, se conturau la orizont oportunităţi uriaşe de a fi traduse Biblia şi formularul sfintei Liturghii, instrumente indispensabile pentru opera de evanghelizare.

În anul 405, Mesrop şi adepţii săi se întorc în Armenia din peregrinările lor, hotărâţi să pună un nou început în cultura naţională. Timp de cinci ani, între 405-410, se va afla la Valarşapat, concentrat pe studiu şi pe traducere. Nu lucra singur, ci alături de Şahak şi de discipoli. Traducerea Scripturii, realizată după ediţii ebraice şi siriace, a început-o cu Proverbele şi a continuat-o cu Noul Testament, revizuind însă şi ce traduceau alţii. Din anul 410 putem vorbi de Biblia „Mesropiană”, o reuşită colosală pentru naţiunea armeană. Încheiată traducerea Sfintei scripturi, activitatea literară a sfântului Mesrop s-a îndreptat spre textele patristice şi liturgice. Discipolii săi vor efectua călătorii la Constantinopol, Alexandria, Antiohia sau Roma, în căutare de opere patristice şi manuscrise liturgice. Vor fi traduse scrieri ale sfinţilor Părinţi, greci sau sirieni, cărţile de cult, se aprobă canonul liturgic al Bisericii armene şi ia naştere ritul armean. Mesrop însuşi compune imne şi tropare, mai ales pentru Postul Mare. Biogaful său vorbeşte şi despre comentarii biblice, omilii sau cuvântări alcătuite de sfânt, toate pierdute însă. Pentru aportul său adus culturii naţionale şi activitatea de pionierat, este considerat indiscutabil părintele literaturii armene.

După anul 410, pleacă din nou în ţinutul Gohtn, în partea de răsărit a Armeniei, continuând opera de evanghelizare începută mai devreme, de data aceasta având la îndemână Biblia, şi diverse alte texte traduse, dar şi liturghia în limba poporului. Din Gohtn trece în regiunea vecină Sisakan, organizând o dioceză şi făcând misiune. De menţionat că a propovăduit şi în Georgia, începând cu anul 417, adaptând un alfabet şi pentru limba georgiană. Încheiată misiunea în răsăritul Armeniei, se îndreaptă spre vestul ei, aflat sub ocupaţie bizantină. Pentru a face apostolat în acest teritoriu, călătoreşte până la Constantinopol (în jurul anului 420), cerând permisiunea împăratului Teodosie şi a patriarhului Atticos. Împăratul se bucură de iniţiativa călugărului armean şi emite un rescript, prin care lui Mesrop îi este îngăduit accesul în teritoriul Armeniei de vest, sprijinit fiind şi de Anatolius, magister militum al regiunilor armeano-bizantine. Ca şi în est, şi aici va vesti Evanghelia, slujind şi predicând, dar totodată înfiinţând şcoli, întemeind mănăstiri şi aşezând episcopi prin cetăţi. E socotit şi întemeietorul monahismului armean. Anul 423 îl găseşte la poporul alban (în hotarele Azerbaidjanului de azi), aflat sub jurisdicţia Bisericii armene, pentru care va crea de asemenea un alfabet, foarte asemănător cu cel armean şi cel vechi georgian. Misiunea sa se va răspândi şi la alte popoare din Caucazul de sud.

Ultimii ani ai vieţii îi vor fi umbriţi de evenimentele nefaste abătute peste ţară (e vorba de Armenia de est). În anul 428 se încheie dinastia Arsakouni, ultimul ei reprezentant, regele Artaxias IV, fiind detronat de curtea sasanidă prin complotul unor nobili armeni. Şi catolicosul Şahak este înlăturat, fiind înlocuit de catolicoşi (mai exact anti-catolicoşi) supuşi puterii de la Ctesifon. Şahak moare în septembrie 438, iar discipolii săi îl desemnează pe Mesrop locotenent al catolicosatului. Va muri însă la 19 februarie 439, la Valarşapat, fiind înmormântat în oraşul Oşakan. În 445 sfintele sale relicve vor fi mutate într-o capelă ridicată de prinţul Vahan Amatouni.

În anul 451, Biserica armeană va refuza hotărârile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, îmbrăţişând doctrina monofizită şi părăsind astfel Biserica universală. Sinodul de la Dvin (609-610) va reuni episcopatul caucazian, georgienii hotărând să urmeze deciziile de la Calcedon, în vreme ce armenii se vor delimita mai departe de el. În istorie se vor legitima drept Biserica Apostolică Armeană, catalogată de Constantinopol ca monofizită şi necalcedoniană. Probabil Sfântul Mesrop Tălmaciul nu ar fi încuviinţat această evoluţie, el rămâne un sfânt al Bisericii universale, dinainte de ruptura monofizită, fiind prăznuit de către Biserica Ortodoxă în 19 februarie.

Articol publicat în Revista Renașterea, februarie 2018