Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

de | iun. 19, 2021 | Eseu

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi eclezial. O dovadă a acestei aserţiuni o constituie cazul Sfântului Nicolae Cabasila, care, deşi a trăit la cote înalte credinţa şi a gravitat biografic în jurul unor mari Părinţi şi a unor importante mănăstiri bizantine, a rămas toată viaţa un simplu laic. Prin exemplul său a demonstrat posibilitatea fiecărui creştin laic de a trăi în Biserică o viaţă liturgică, şi deopotrivă feciorelnică şi matură duhovniceşte, fără a intra în monahism sau a primi hirotonia. El confirmă, în persoana sa, ipostaza „ascetului laic”, care accede la Dumnezeu, fără a se retrage în pustietăţi sau în munţi, în sihăstrii sau în mănăstiri, ci petrecând înţelept în societate.

Nicolae Cabasila a trăit în scolul XIV, un secol deosebit de frământat politic şi religios. Paradoxal, deşi a fost o persoană influentă şi un nume cunoscut în toate mediile sociale, datele sale biografice sunt foarte sumare. Posteritatea sa a fost învăluită în cvasianonimat. Savanţii contemporani au reuşit să reconstituie în linii mari parcursul său biografic pe baza corespondenţei sale. S-au păstrat de la el 18 scrisori, adresate fie familiei, fie prietenilor. De asemenea, unele scrisori adresate lui contribuie la fixare unor jaloane ale biografiei sale.

S-a născut în jurul anilor 1322-1323 la Tesalonic, al doilea oraş ca importanţă în imperiul bizantin, un oraş efervescent, cosmopolit, dar şi la curent cu mişcările religioase ale timpului, prin proximitatea sa cu Muntele Athos. Făcea parte dintr-o familie aristocrată şi profund evlavioasă. După tată se numea Chamaetos, iar după mamă Cabasila. A cultivat o relaţie afectuoasă cu tatăl său, însă a fost influenţat duhovniceşte de mama sa care se va retrage la mănăstirea Sf. Teodor din Tesalonic, după moartea soţului. Mama sa pare să fi făcut parte în tinereţe din cercul unor laici preocupaţi de isihasm şi îndrumaţi de Isidor Buchir, viitor patriarh ecumenic, discipolul sfântului Grigorie Sinaitul.

Multă vreme Sf. Nicolae Cabasila a fost confundat cu un alt Nicolae Cabasila, unchiul său după mamă, un om erudit, un teolog şi un savant umanist, care a fost profesor la universităţile din Tesalonic şi Constantinopol, iar pe la anul 1353, deşi laic, se număra printre cei trei candidaţi la tronul patriarhiei ecumenice. A luat parte la disputele isihaste, l-a combătut pe Nichifor Gregoras, a scris un amplu tratat Despre purcederea Duhului Sfânt, combătând teologia tomistă care se infiltra în Răsărit prin traducerile în greacă ale operelor lui Toma d’Aquino realizate de Dimitrie Kydones. Acest Nicolae Cabasila se va călugări mai târziu sub numele de Nil, fiind ales în 1361 arhiepiscop al Tesalonicului, demnitate în care însă nu a mai fost instalat, murind de ciumă în 1363. Anvergura personalităţii acestui unchi va fi contribuit probabil la însuşirea numelui de Cabasila de către tânărul său nepot, în dauna patronimului Chamaethos.

Tânărul Nicolae urmează la Constantinopol studii de retorică, filosofie, drept, teologie dar şi de ştiinţe exacte, precum astronomie. În cinci epistole adresate tatălui, mărturisea că studia asiduu, până la epuizare chiar. Unul dintre profesori i-a fost chiar unchiul Nicolae Cabasila. În aceleaşi cinci epistole, tănărul Nicolae se confesa tatălui, aducându-i la cunoştinţă progresele făcute în cunoaştere dar mărturisindu-şi totodată nostalgia după locurile natale şi după părintele său duhovnicesc, Dorotei, ctitor în 1361, împreună cu fratele său Marcu, al mănăstirii Vlatadon din Tesalonic. Studiind în Constantinopol, Nicolae Cabasila s-a aflat de tânăr în mediul umaniştilor îndrăgostiţi de filosofie, de literatură şi artă. Această atmosferă avea să îşi pună amprenta pe educaţia sa şi mai ales pe stilul elegant scrierilor sale. Într-o scrisoare din tinereţe insistă pe valoarea artei şi a înţelepciunii, în formarea completă a unui om, chiar a unui sfânt, care, în opinia lui, dacă nu e în acelaşi timp cultivat intelectual, e nedesăvârşit, câtă vreme nu a dezvoltat îndeajuns toate darurile sale. Perioada studiilor sale în Constantinopol trebuie situată între anii 1335-1340.

Întreaga sa viaţa a fost marcată de prietenia cu Dimitrie Kydones. Originari din acelaşi oraş, având până la un punct un parcurs intelectual şi spiritual comun, colegi de studii şi ambii adepţi ai unui umanism creştin, cei doi aristocraţi au fost multă vreme animaţi de idealuri comune, însă cu timpul au evoluat pe trasee spirituale diferite, ceea ce nu i-a împiedicat să cultive mai departe această prietenie, cel puţin prin scrisori. În vreme ce Dimitrie Kydones se va orienta către Apus, apropiindu-se de împăratul Ioan al V-lea Paleologul, traducând cu timpul Summa teologica a lui Toma d’Aquino şi convertindu-se finalmente la catolicism, Nicolae Cabasila rămâne mai departe un umanist isihast, apropiat de împăratul Ioan VI Cantacuzino, şi militant în favoarea comorilor ortodoxiei.

Anul 1341, odată cu moartea împăratului Andronic III Paleologu, va declanşa în Bizanţ aprige lupte politice, război civil şi polarizări în sânul societăţii constantinopolitane. Pe de o parte împăratul minor Ioan V Plaeologul şi mama sa Ana de Savoia, filocatolici, iar pe de altă parte domesticul Ioan VI Cantacuzino, favorabil isihaştilor. Pe acest fundal au loc disputele isihaste al căror protagonist principal va fi Grigore Palama. Ioan VI Cantacuziono devine din 1347 împărat al Bizanţului, căruia, la insistenţele lui Dimitrie Kydones, Nicolae Cabasila îi va fi consilier (sachelar). În 1347, Nicolae Cabasila îl însoţeşte la Tesalonic pe Sf. Grigorie Palama, proaspăt hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului, un oraş dezbinat între aristocraţii cantacuzini şi „zeloţii” filo-paleologi. Lui Palama i se interzice intrarea în oraş, motiv pentru cei doi, Palama şi Cabasila, să se îndepte spre Athos, unde vor petrece un an. Nicolae Cabasila va lua acolo contact cu ceea ce avea mai valoros Sfântul Munte. Frământările sociale din Tesalonic, dezbinarea din oraş, asuprirea celor sărmani dar şi prigoana nobililor de către „zeloţi”, l-au făcut pe Nicolae Cabasila să manifeste compasiune pentru cei oropsiţi, fapt exprimat în câteva scrieri cu caracter social.

În 1354, Ioan V Paleologul, cu sprijin genovez, intră în Constantinopol şi îl înlătură de la putere pe Ioan VI Cantacuzino. Acesta din urmă abdică şi se retrage monah la mănăstirea Sf. Gheorghe din Mangana sub numele de Ioasaf. Nicolae Cabasila se va retrage pentru totdeauna din viaţa publică, deşi avea doar 30 de ani, şi va trăi liniştit până la sfârşitul vieţii, meditând şi scriind, înconjurat de un cerc de prieteni apropiaţi de mănăstirea Sf. Gheorghe din Mangana dar şi de mănăstirea celor doi fraţi Xanthopouloi din Constantiopol.

Referinţe ultime despre persoana sa se găsesc într-o scrioare expediată din Creta de către monahul Iosif Vryeinos, un luptător pentru Ortodoxie, care îl admiră pentru credinţa sa ortodoxă, îndemnându-l să scrie împotriva doctrinei filioque. Epistola poate fi situată în intervalul 1391-1396. Ca răspuns Cabasila îi trimite lui Vryenios tratatul unchiului său, Despre purcederea Duhului Sfânt, căruia îi adaugă o prefaţă. Decesul său trebuie să fi survenit după această dată.

Opera amplă a sfântului Nicolae Cabasila a fost catalogată şi împărţită în câteva mari categorii: opera religioasă (cu caracter teologic – discursuri mariologice la Buna Vestire și la Adormirea Maicii Domnului, la Pătimirea și la Înălţarea Domnului, la Iezechiel; liturgic – despre sfintele veșminte și celebrarea Liturghiei; sau hagiologic – cuvântări despre sfinţii Dimitrie și Teodora din Tesalonic, Sf. Andrei cel Nou, Sfi nţii Trei Ierarhi sau Sf. Nicolae etc), opera profană (cu caracter filosofic – despre importanţa culturii și a raţiunii, despre scepticismul pironienilor; şi ştiinţific – reconstituirea comentariului unui matematician antic la un tratat astronomicomatematic al lui Ptolemeu), opera cu caracter social şi ocazional (despre dreptul de azil al bisericilor, discursuri despre camătă și contra cămătarilor, contra abuzurilor autorităţilor faţă de cele sfinte, diverse panegirice), opera poetică (13 mici poeme) și cea epistolară (18 scrisori). Diversitatea scrierilor sale a fost însă eclipsată de faima a două din capodoperele sale – Despre viaţa în Hristos (Peri tes en Hristo zoes, trad. rom. de pr. prof. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946) şi Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii (Hermeneia tes theias leitourgias, trad. rom. de pr. prof. Ene Branişte, Bucureşti, 1946) – puse în circulaţie de savanţi romano-catolici, încă de la începutul secolului XVII, ca argumente în disputa lor, pe subiecte liturgice, cu teologia protestantă.

Deși prolifică opera sa (conservată excelent în manuscrisul Parisinus graecus 1213, 428 f., copiat la începutul sec. XV de monahul Ioasaf de la mănăstirea Xanthopouloi), dipticul Despre viaţa în Hristos și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii – „veritabilă Filocalie pentru laici” (diac. Ioan I. Ică jr) – l-a consacrat definitiv în teologia răsăriteană. Pentru Nicolae Cabasila, viaţa în Hristos se traduce prin viaţa asumată eclesial. Sfinţenia înseamnă unirea cu Hristos, fapt care se realizează în Biserică prin Sfintele Taine, de aceea această operă a deplinei maturităţi a autorului tratează, în şapte cărţi, cele trei taine de iniţiere (Botez, Mirungere, Euharistie), precum şi contribuţia omului în procesul desăvârşirii prin lucrarea minţii şi efortul voinţei. Tâlcuirea…, unul din cele mai frumoase tratate de acest fel scrise vreodată, prezintă Liturghia prin analogie cu celebrarea din ceruri. În 53 de capitole, dumnezeiasca Liturghie e este explicată moment cu moment, de la riturile pregătitoare, trecând prin liturghia Cuvântului, anafora, pentru a termina cu mulţumirea şi riturile finale, la care se adaugă consideraţii privind alte rituri liturgice.

Viaţa şi opera teologului bizantin au constituit obiectul investigaţiilor unor importanţi teologi ortodocşi ai secolului XX, între ei Panayotis Nellas, Mirra Lot-Borodine, Ene Branişte şi recent diac. Ioan I. Ică jr, care rezumă în câteva cuvinte profilul spiritual al sfântului Nicolae Cabasila: „Nu şi-a propus să realizeze o sintetiză intelectuală, artifi cială, între umanism, isihasm şi palamism, ci a dorit să exprime cu mijloacele culturii pe care o asimilase convingerea, înrădăcinată într-o profundă iubire faţă de Hristos izvorâtă din contemplarea frumuseţii Sale mântuitoare revelate în Liturghia şi Tradiţia Bisericii, că orice creştin poate duce în Hristos şi în Biserica Lui o viaţă liturgică şi isihastă”. Sf. Nicolae Cabasila a fost canonizat în 19 iulie 1983, cu data de prăznuire 20 iunie. Potrivit aceluiaşi teolog român, e unul din puţinii sfinţi intelectuali canonizaţi, nu atât pe baza vieţii sale, prea puţin cunoscută, sau a minunilor, nici ele cunoscute, cât datorită operei sale teologice fabuloase, „dovada sfinţeniei autorului ei” (Ioan I. Ică jr).


Bibliografie:

Panayotis Nellas, „Introducere în studiul lui Nicolae Cabasila” în idem, Hristos, Dreptatea lui Dumnezeu şi îndreptarea noastră: pentru o soteriologie ortodoxă, trad. pr. prof. Ioan Ică sr, ed. Deisis, Sibiu, 2012, pp. 293- 357.

Diac. Ioan I. Ică jr, „Nicolae Cabasila-Chamaetos – teologul şi predicatorul laic uitat şi Cuvântările sale teologice” în Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, Scrieri I, trad. diac. Ioan I. Ică jr, ed. Deisis, Sibiu, 2010, pp. 5-78.

Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, EIBMBOR, Bucureşti, 1997.

Sévérien Salaville, „Cabasilas (Nicolas)” în Dictionnaire de Spiritualité ascétique et mystique, tome II, Beauchesne, Paris, col. 1-9.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/catalin-palimaru/" target="_self">Pr. Cătălin Pălimaru</a>

Pr. Cătălin Pălimaru

Preot, directorul Editurii Renașterea, doctor în teologie.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Mai multe din Eseu
„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...