Sfinții Mărturisitori transilvăneni, hramul parohiei clujene Chinteni

de | oct. 22, 2017

Parohia Chinteni, Protopopiatul Cluj I, și-a sărbătorit sâmbătă, 21 octombrie 2017, hramul, de Sfinții Cuvioși Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sfântul Mucenic Oprea; Sfinții Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. Slujbele religioase au început la ora 9:00 cu Acatistul Sfinților Mărturisitori, urmat de la ora 10:00 de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele profesor Gheorghe Șanta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

 În cadrul cuvântului de  învățătură, părintele profesor Gheorghe Șanta a arătat că jertfa Sfinților Mărturisitori este un model de mărturisire pentru noi cei de azi, model pe care, dacă-l urmăm, „ne înscriem și noi pe calea mărturisitorilor lui Dumnezeu”.

Sfinții Mărturisitori transilvăneni, hramul parohiei clujene ChinteniDupă cuvântul de învățătură a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu la care au fost prezenți preoți din Cercul Preoțesc, aflat sub îndrumarea părintelui profesor Gheorghe Șanta. Este vorba despre preoții  Simeon Abraham din Chinteni, Alin Fărcaș din Vechea, Ioan Ciupei din Șoimeni, Laurențiu Grigore din Fodora, Marius Bolbos din Măcicașu, Ioan Călin din parohia Cisteiu de Mureș și Octavian Chindriș, dar și zeci de credincioși din Chinteni  și din parohiile învecinate. La finalul slujbei,părintele Paroh Simeon Abraham le-a mulțumit preoților, credincioșilor și tuturor celor care sprijină activitățile desfășurate în parohia Chinteni.

 pr. Marius Bolbos

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele arhim. Benedict Vesa, în parohia Suarăș

Părintele arhim. Benedict Vesa, în parohia Suarăș

În Duminica Sfinților români, a doua după Rusalii, credincioșii parohiei Ortodoxe Suarăș, din Protopopiatul Dej au avut bucuria slujirii și cuvântului părintelui arhim. Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului și cadru universitar la...

Cerc preoțesc la Straja, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Straja, Protopopiatul Huedin

Preoții aparținători Cercului preoțesc Agârbiciu, s-au întrunit duminică, 30 iunie 2019, în Filia Straja, Parohia Căpușu Mic, din Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie, în curtea bisericii monument istoric din localitatea Straja, a fost săvârșită Taina Sfântului...

Instalarea noului preot din Parohia Rugășești, Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot din Parohia Rugășești, Protopopiatul Dej

În ziua de 29 iunie 2019, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioşii din  parohia Rugășești şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Rafael Sebastian Criste. De la ora 10,oo a fost săvârşi29tă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de...

Cerc preoţesc în Parohia Perişor, Protopopiatul Năsăud

Cerc preoţesc în Parohia Perişor, Protopopiatul Năsăud

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. VasileDan, s-au întâlnit sâmbătă, 29iunie 2019, în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi...