Sfințirea căminelor studențești

de | ian. 21, 2019

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj Napoca vă invită să luați parte și să veniți la sfinţirea căminelor studenţeşti!

În fiecare an tinerii de la A.S.C.O.R. Cluj împreună cu un grup de preoţi şi însoţiti de un număr mare de studenţi, obişnuiesc să binecuvânteze căminele de studenţi din Cluj Napoca. Prin această lucrare, tinerii doresc să aibă mult spor la învăţat pentru examene, bunăcuviinţă şi aşezare sufletească. Vor cânta cu totii troparul “În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”, şi vor împărţi cărți de rugăciuni, iconiţe și rugăciunea studentului. În fiecare an studenţii au primit cu bucurie şi frumoasă mirare acest gest al preoţilor şi al tinerilor.

Luni, 21 ianuarie 2019, de la ora 19:30 (întâlnire în fața bisericuței la 19:30) participanții vor merge la căminele din Campusul Hasdeu. Pentru cele peste 16 cămine studențești, aceștia se vor împărți pe echipe (câte doi preoți, doi băieți care însoțesc preoții cu vasul de agheasmă, cântători/cântătoare, fete care merg să vestească venirea preoților, fete care împart darurile pregătite din partea A.S.C.O.R. Cluj, pentru studenți).

Marți, 22 ianuarie 2019, de la ora 20:00 (întâlnire și plecare de la bisericuță după Explicațiile la Facere) participanții vor merge la Căminele Economica 1 și 2, căminul de la Conservator, căminul Sport 21 și căminele de pe Str. Moților și Str. Babeș.

Miercuri, 23 ianuarie 2019, de la ora 19:00 (întâlnire și plecare de la bisericuță) participanții vor merge la cele 2 cămine ale Universității de Medicină și Farmacie din Campusul Observator.

Sfințirea căminelor studențești
Sfințirea căminelor studențești

Sfințirea căminelor studențești

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mitropolitul Clujului l-a vizitat duminică pe Arhim. Mina Dobzeu

Mitropolitul Clujului l-a vizitat duminică pe Arhim. Mina Dobzeu

IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, l-au vizitat duminică pe Arhim. Mina Dobzeu. PS Iustin i-a oferit Părintelui Mina distincția Crucea Sfântului Iosif Mărturisitorul. Distincţia...

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea Petru Rareş Vodă din localitatea bistriţeană Ciceu Corabia şi-a sărbătorit astăzi hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei al Clujului. Din soborul preoților slujitori a făcut parte și arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din...

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Joi, 19 octombrie 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoților din Episcopia Sălajului, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu. Cu această ocazie, a fost aniversată și...

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Sâmbătă, 21 octombrie 2017 la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc Haşdeu de la ora 19:00 va avea loc un eveniment de lansare al Asociaţiei Clujul pentru Viaţă. În cadrul întâlnirii părintele Ciprian Negreanu, preot misionar la Biserica Studenţilor, va susţine...

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

La Biserica Studenţilor cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" sunt desfăşurate o serie de activităţi şi evenimente dedicate tinerilor, studenţilor şi publicului larg. Tinerii din Ceata "Sfântul Ioan Valahul" a Asociaţiei...