SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

de | mart. 27, 2024

Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul cultural ”Povești în cântece și dansuri”, un spectacol care aduce folclorul în prim-plan. Evenimentul va avea loc joi, 28 martie 2024, începând cu ora 18:00, în Sala de Spectacole ”Tudor Jarda”.

Evenimentul va reuni talente remarcabile din diverse domenii de studiu ale artei populare din cadrul școlii, aducând în lumina reflectoarelor cursanți ai școlii de la clasele de canto muzică populară, inclusiv cei de la secția externă din Florești, precum și cursanți ai claselor de instrumente de suflat. Alături de aceștia, Ansamblul Folcloric „Vatră de dor” și Ansamblul Folcloric „Șoimii Carpaților” – Florești vor încânta publicul cu jocuri populare autentice și pasiunea lor pentru tradițiile folclorice.

Pe lângă spectacolul captivant, participanții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu meșteșugul tradițional al încondeierii ouălor printr-un atelier special desfășurat în cadrul evenimentului.

Evenimentul va fi prezentat de către Anca Branea, care va ghida publicul printr-o călătorie fascinantă în universul bogat al folclorului românesc.

Vă așteptăm cu drag să vă alăturați nouă într-o seară memorabilă dedicată frumuseții și bogăției folclorului românesc!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură | Arhiva
FLAUTIȘTI ȘI CLARINETIȘTI DIN ÎNTREAGA LUME DIN NOU LA CLUJ

FLAUTIȘTI ȘI CLARINETIȘTI DIN ÎNTREAGA LUME DIN NOU LA CLUJ

În perioada 19-24 iulie se desfășoară Cluj International Masterclasses 2024, parte a programului cultural Cluj International Music Competition and Masterclasses 2024-2025. Peste 60 de tineri flautiști și clarinetiști din toate colțurile lumii participă la cursuri...