Sprijin pentru persoanele în dificultate, din partea copiilor parohiei clujene Șoimeni

de | mart. 11, 2021

Persoanele aflate în dificultate dar și văduvele din parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea clujeană Șoimeni vor primi pachete cu alimente în perioada sărbătorilor de Paști. În acest scop, copiii din parohie, care participă la grupul de catehezǎ, alături de părinți, au confecționat mărțisoare, pe care le-au vândut în cadrul unui târg. Cu banii obținuți vor cumpăra alimentele ce vor ajunge pe masa de Paști a nevoiașilor din parohie.

„Acest proiect are ca scop cultivarea iubirii faţǎ de aproapele încǎ de la vârste fragede, de a nu fi indiferenţi la nevoile celor din jur”, a precizat preotul paroh Andrei Misaroș.

Pe lângă acest proiect social, tinerii sunt implicați în diverse manifestări cultural- artistice, conferințe, spectacole și cercuri de pictură pe sticlă. În acest an, parohia s-a înscris la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, derulat de Patriarhia Română, cu proiectul „Familia – leagănul cel mai iubit”. În acest scop, s-a înfrățit cu două parohii din diaspora: parohia „Sfântul Nicolae” și Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Surrey BC, Canada și parohia „Sfinții Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Spiridon” din Nottingham – East Midlands, Marea Britanie. În cadrul acestuia, tinerii din cele trei parohii au prezentat imagini, videoclipuri și creații literare, transmise prin intermediul paginii parohiei și a rețelelor sociale.

Un alt partener al al acestui proiect este și Școala Gimnazială ,,Alexandru Bohățiel” din localitatea Vultureni, prin implicarea profesorului de religie Aldea Cosmin și a doamnei învățătoare Andreea Misaroș.

„În total, avem implicați în acest proiect 26 de copii cu vârste diferite, cel mai mic de 2 anișori, iar cel mai mare de 15”, a adăugat preotul paroh Adrian Misaroș.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Aceasta va beneficia de spații comerciale, zonă de agrement, spații de servicii În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la stadionul Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite...

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

Consiliul Județean Cluj organizează, în perioada 8-14 aprilie, o serie de activități de promovare a istoriei și a patrimoniului cultural al acestei etnii Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj și Centrul Județean pentru...