În graiul vechilor cazanii, Sfântul Mitropolit Dosoftei ne spune că ,,Dumnezeu, Sfinţia Sa” nici norodul românesc de pe pământ nu l-a lăsat nepartnic la darul Sfinţiei Sale. Sus în cer, cunoscuţi și necunoscuţi, mulţime de sfinţi români se roagă pentru noi, păcătoșii.

Un erudit intelectual din perioada interbelică, Simion Mehedinţi, a scris cuvintele următoare care trebuie memorate. De fapt, el a alcătuit o carte întreagă intitulată ,,Creștinismul românesc”. Și, ca motto la această carte, a scris așa: ,,Un popor, ca și orice om în parte, atâta preţuiește, cât a înţeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus”. Deci, noi, fiecare în parte, atâta preţuim cât înţelegem și cât punem în practică din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

În ultimele decenii, încet, încet, unii dintre sfinţii români încep să fie cunoscuţi. Începând cu anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat sau le-a recunoscut viaţa lor sfântă, pilduitoare pentru noi. Astfel, vedem că și neamul românesc a dat mulţi sfinţi. Pe unii îi știm, pe alţii nu-i știm, însă astăzi, în a doua Duminică după Rusalii, facem pomenire de toţi sfinţii români, cunoscuţi și necunoscuţi.

…

Prin 1972, am ajuns prima dată la Mănăstirea Sihăstria, în chilia celui ce-a avut o viaţă sfântă. E vorba de părintele Paisie Olaru. Nu mă voi opri acum pe larg la viaţa lui, ci vă spun doar atât că, într-un rând, atunci când mi-a citit rugăciunea de dezlegare după spovedanie, am simţit aievea că harul lui Dumnezeu lucrează efectiv, chiar și fi zic. Noi suntem convinși că, prin preotul duhovnic, Dumnezeu ne iartă toate păcatele, dar, în cazul părintelui Paisie, am simţit cum harul lui Dumnezeu lucrează chiar și fizic. Nu este singurul om care a dus o viaţă sfântă. Au fost și alţii, în vremurile mai de dincoace sau mai de demult. Cert este că ei, toţi împreună, acolo în cer, în faţa Tatălui celui ceresc, mijlocesc pentru noi, păcătoșii.

Într-un sat foarte aproape de noi, în Topa Mică, s-a născut scriitorul Ioan Alexandru, cel care, referitor la viaţa curată, viaţa plină de evlavie a înaintașilor noștri, a scris câteva eseuri admirabile, din care am luat două fraze: ,,Omul acestui pământ românesc, aici în Carpaţi, are faţa luminată de lacrima bucuriei și a suferinţei deopotrivă. Este omul răbdării și al lucrării, omul privegherii și al îndelungii nădăjduiri, cel ce nu va pieri niciodată, cel ce nu se mândrește, nu se trufește, nu se bucură de nedreptate, nu cârtește, nu bârfește răul altuia, este omul iubirii mai presus de înţeles. Este acest chip senin al purităţii, cu casa plină de copii. Lemnarul acesta al Transilvaniei, acest fi u al păcii și al statorniciei”. Ce frumos spune!

Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016