Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

de Spiritualitate

Aspecte introductive

Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare” reprezintă adevărați termeni cheie ai narațiunii. În vecinătatea căii de acces în Sfântul Oraș, despre care istoria va auzi și ulterior, poposește Domnul. Naratorul ține să puncteze două aspecte extrem de importante, ce n-au rămas nesesizate de către exegeză. Că totul se petrece în preajma unei sărbători a iudeilor și că a suit. A avut parte de un traseu cu traiectorie ascendentă. Dacă venea sau nu dinspre Ierihon, locul cel mai jos al țării, e puțin relevant. Ideea de urcare vine să ilustreze altceva. Vorbește despre percepția socială ce exista în epocă cu privire la capitala țării. Era loc înalt. Iar anvegura îi era dată nu doar de relevanța istorică, ci și de existența unui spațiu de o sacralitate unanim recunoscută în popor: templul. Probabil că înspre El se îndrepta și Învățătorul. Se va opri nițel pe cale. Nu pentru a se odihni, ci dimpotrivă.

Vitezda

Locul de popas îl va reprezenta Vitezda. Scăldătoarea, dotată cu cinci pridvoare, era faimoasă în epocă. Se-ntâmpla acolo un fenomen miraculos. Din vreme în vreme, la soroace ce nu erau predeterminate, o prezență celestă făcea apa să se miște. Cel care avea șansa să intre întâi după acest moment, se vindeca de orice boală și neputință. Acest lucru explică de ce o mulțime mare de orbi, șchiopi și alți oameni marcați de felurite beteșuguri deveniseră aici parte a unui lung șir de așteptare. E de presupus că atunci când evenimentul, tulburător la propriu, se producea, oamenii se mai și îmbrânceau. Ori poate-și ziceau și vorbe ce nu se cădeau într-un astfel de loc, cine știe!

Slăbănogul

În lista celor ce nădăjduiau se găsea și un om cu o poveste aparte de viață. Nu că n-ar fi avut și alții astfel de povești. A lui e însă cea remarcată de Hristos. Și dacă Domnului însuși i s-a părut interesantă, apodictic a fost. Ajuns în fața lui, Iisus îl abordează. Trece peste introduceri. N-are nevoie de discuții și de justificări. E Domnul. Iar logica Lui diferă pe alocuri chiar fundamental de cea a oamenilor. Întrebarea e concisă: „Voieşti să te faci sănătos”?

Pesemne că omul nu știe cu cine are de-a face. Ori e prea surprins de modul direct în care e abordat. Răspunsul lui reprezintă mai degrabă glăsuirea unei stări de resemnare. De împăcare cu soarta. „Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”, spune el. Nădăjduiește probabil că străinului i se va face milă și-i va da brânci în apă la vremea potrivită. Nu se-nșeală. Dar nu apa scăldătorii e cea care-l așteaptă. Marea-nvolburată a lumii reprezintă destinația pe care e chemat a o străbate. „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”, îi poruncește Domnul. Și cu Hristos nu e de șagă. Porunca e poruncă! Se execută pe loc. Spre uimirea sa și a tuturor.

Vindecatul, sâmbăta și Domnul

Micul inconvenient îl reprezintă faptul că este zi de sărbătoare. În tradiția și cultura vremii, a-ți lua patul și a te porni la drum  de Șabat reprezenta un adevărat sacrilegiul. Ca atare, e luat la rost. Scapă ca prin urechile acului, atunci când mărturisește, buimac, că nu săvârșește acest lucru din rea-credință. Se conformează doar unei porunci. Nu știe însă, cine e cel care a dat-o, căci nu a avut timp de prezentări.

Abia ulterior, va avea parte de o nouă întâlnire cu Dânsul. Unde? În templu, firește! Căci cu Dumnezeu te întâlnești și comunici tot mereu în casa Sa. De-această dată, Învățătorul îi deconspiră morala poveștii: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Cu inima bucuroasă, omul va lua drumul spre casă, vestind tuturor de ce mare binecuvântare s-a învrednicit.

În loc de concluzii

Poate că nu ar fi rău ca, privind înspre povestirea cu happy-end, să nu ne limităm doar la frumusețea conținutului. Să privim la dimensiunea ei simbolică. În fond, în aceasta rezidă și actualitatea discursului narativ. De câte ori nu ne-am regăsit și noi în ipostaza celui vindecat? Și n-am primit aceleași îndemnuri ca slăbănogul. Indiferent de durata suferinței noastre, Domnul a fost milostiv. Căci spre deosebire de om care, adesea nu-i capabil decât cu mare greutate să lase ca balsamul tămăduitor al iertării să se reverse peste sufletul lui, eliberându-l, Atotțiitorul e puhoi de iertare. Și de drag și de bunătate. Depinde doar de noi dacă ne dorim să ne împărtășim de toate aceste calități ale Sale. Îndrăzniți!


Foto: doxologia.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Omul creștin se pregătește în cursul întregii vieţi pământești să se mântuiască în viaţa veșnică prin sporirea și întărirea comuniunii lui cu Hristos și cu semenii, pentru ca moartea să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Dar...

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

În săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri. La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din...

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea,...