Tabără de adolescenți organizată de către LTCOR și Protopopiatul Dej

de | sept. 5, 2022 | Societate

În perioada 16-21 august s-a desfășurat la Sângeorz-Băi a doua tabără organizată de către Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej și Protopopiatul Ortodox Dej destinată adolescenților cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani.

Întrucât anul 2022 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind ,,Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”, tabăra a avut un caracter tematic iar participanții au avut posibilitatea de a afla care este importanța și locul rugăciunii în viața tânărului.

Pe parcursul săptămânii, cei participanți au avut parte de activități recreative, educative, sportive și duhovnicești – coordonate de către tinerii voluntari ai Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși din Dej. Printre cele mai importante activități s-au regăsit: atelierele de creație, grupurile de discuții pe teme duhovnicești, sesiunile de întrebări și răspunsuri, concursurile sportive, precum și multe alte activități dedicate adolescenților.

Tabăra a fost încununată de participarea tinerilor în fiecare zi la rugăciunile de seară și de dimineață, precum și la Sfânta Liturghie, cand la finalul acesteia au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului Hristos.

La finalul săptămânii, s-a organizat o festivitate de premiere, oferindu-se tuturor câte un dar înspre amintirea momentelor petrecute în tabără, precum  şi câteva premii speciale oferite tinerilor care s-au remarcat prin aportul şi munca lor la frumoasa desfăşurare a taberei.

Preotul taberei a fost părintele Mihai Bodnariuc, preot paroh la Parohia Codor, cel care a evidențiat atât importanța rugăciunii, cât și roadele acesteia. Coordonarea taberei a fost realizată de către Raluca Vaida și de către voluntarii Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși din Dej.

AUTOR: Pr. Vlad Todoran – Responsabil activități cu tinerii, Protopopiatul Dej

Ultimele articole

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

Opera Națională Română din Cluj-Napoca Sunteți curioși să pătrundeți în lumea primei instituții lirice din România! Dacă da, sunteți așteptați cu mic, cu mare miercuri, 23 noiembrie începând cu ora 15:00, la Tururile ghidate organizate la Opera Națională Română din...

Mai multe din Societate
Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

A doua ediție a campaniei Asociației Filantropia Ortodoxă – filiala Gherla „Și tu poti fii erou – donează sânge”,  desfășurată la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla a ajuns la final. Acțiunea organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj...

Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Proiectul Generații continuă în zona Transilvanieiîn anul școlar 2022-2023 reunind copii și mentori seniori în cadrul a 10 centre sociale after-school Un proiect al Fundației Regale Margareta a României, susținut de Hochland România 80 de seniori au oportunitatea de a...