Tabără la Mănăstirea Piatra Craiului pentru copii instituționalizați

de | iul. 22, 2016

Vacanţa de vară a început  pentru tinerii din cadrul Centrului pentru Protecţia Copilului din oraşul Beclean, jud. Bistriţa-Năsăud.

Cu acest prilej părintele Alin Pop- duhovnicul Centrului, alături de Conducerea acestuia au organizat în perioada 11-14 iulie 2016 o tabără creştină în parteneriat cu Mănăstirea „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului.

Cei 18 tineri şi copii de la Centru s-au bucurat în aceste zile de jocuri sportive, drumeţii  şi alte activităţi în aer liber, dar şi de programul duhovnicesc.

„Atmosfera duhovnicească s-a resimţit de îndată ce tinerii şi copiii noştri au trecut pragul Mănăstirii. Toţi am fost primiţi cu mare bucurie de vieţuitorii comunităţii monahale în frunte cu Stareţul Mănăstirii PC Pr. Protosinghel Antonie Flore. Programul a fost complex, fiecare zi începând cu Sfânta Liturghie şi încheindu-se cu slujba Ceasului 9, a Vecerniei şi a Paraclisului Maicii Domnului. Între programul religios, tinerii au învăţat să facă cruciuliţe din şnur, să picteze iconiţe, cruciuliţe şi alte figurine din gips şi să facă copăcei din sârmă. Nu au lipsit din program nici Sf. Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei sau convorbirile duhovniceşti cu stareţul Mănăstirii. De asemenea, din programul taberei  au făcut parte și pelerinajul la Mănăstirile „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea și „Sfânta Cruce” din Oradea, drumețiile în împrejurimile Mănăstirii și la Barajul Drăgan și vizitarea Casei Memoriale a lui Octavian Goga de la Ciucea și Peștera Urșilor”, a transmis pentru Radio Renașterea părintele Alin Pop.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

În parohia Ceanu Mic s-au început lucrările la un  nou centru pentru desfășurarea activităților atât cu tinerii cât și cu vârstnicii din localitate. Potrivit părintelui paroh Ioan Puiu, proiectul ambițios vizează recondiționarea unei clădiri dezafectate într-un spațiu...

Şahul pentru copii, între Practică şi Rost

Şahul pentru copii, între Practică şi Rost

Cu ocazia săptămânii dedicate copiilor, în cadrul activităţilor Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăştur, a avut loc, în data de sâmbătă 6 iunie 2015, cea de-a IV – a ediţie a Concursului de Şah „Sfântul Apostol Andrei”. Continuând tradiţia...

Pelerinaj pentru copiii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru copiii Parohiei Ilva Mică

În Parohia Ortodoxă Ilva Mică Someş din Protopopiatul Năsăud a debutat sâmbătă, 6 iunie 2015, proiectul „Să ne cunoaştem mănăstirile din judeţul nostru”, care vine ca un răspuns la cerinţele şi dorinţa copiilor de a afla mai multe despre mănăstirile din judeţul...