Talanții și veșnicia

de | feb. 6, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Pericopa de astăzi este, de departe, una dintre cele mai interesante și mai complexe texte ce pot fi regăsite în relatarea Sfântului Matei. E un pasaj cu caracter de referențialitate, fapt ce face dificile încercările de tâlcuire. Întrucât, în decursul istoriei, multă lume și-a dat cu părerea cu privire la conținutul ei, e dificil oricui se încumetă să o analizeze, să aducă ceva nou. De aceea, nici noi nu vom încerca aici să revoluționăm cele deja știute, ci mai degrabă să prezentăm în chip sintetic aspectele esențiale.

Ea este plasată imediat după pilda celor zece fecioare și face parte dintr-o adevărată suită de texte în cadrul cărora Mântuitorul Hristos vorbește despre Împărăția Cerurilor și venirea ei. Ca de obicei, povestea este formulată pe înțeles și mustește de semnificații.

Testul

Un om a decis să plece pentru o vreme pe meleaguri îndepărtate. Motivele care au stat la baza hotărârii lui nu ne sunt cunoscute. Povestitorul vine însă să arate că înainte de a se porni pe cale, și-a rânduit toate acasă. A lăsat în grija slujitorilor părți din propriu-i avut. L-a împărțit în funcție de calitățile pe care le vedea la fiecare dintre cei trei pe care i-a ales. Acest lucru venea ca un test, menit să evalueze diferite competențe ale fiecăruia dintre ei.

Reacțiile au fost diferite, la fel ca și darurile. Doi vor alege să nu păstreze talantul ca pe un avut propriu, ci să-l investească. Unul va avea grijă să tezaurizeze intact ceea ce primise. Îngropându-l. Cunoaștem doar motivația ce a stat la baza ultimei antreprize. La întoarcere, cele încredințate vor fi cerute înapoi. Era firesc, nu aparțineau celor în cauză. Erau lăsate în grija lor doar pentru o perioadă scurtă.

A fi o slugă bună

Am uitat să spunem că talantul era, conform specialiștilor, o unitate de măsură veche a masei, dar și una de valoare echivalentă cu această masă a unui metal prețios. Valoarea lui nu era una de neglijat.

Sluga ce primise cinci talanți îi va returna stăpânului dublul celor primite. La fel va face și cea cu doi. Cea care primise unul singur, va restitui și ea cele încredințate, fără a aduce însă niciun profit. Ba mai mult, își va întărâta stăpânul, motivându-și decizia de a-i returna doar cele ce i se cuvin: „Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău”.La rândul lui, omul intră în logica celui care-i vorbește și-i răspunde pe măsura aroganței: „Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă”.

Sluga leneșă sau păcatul aroganței

Slujitorul ce a primit un talant greșește în primul rând prin aceea că se dezinteresează de avutul stăpânului mai multă vreme. Ca orice om aflat în slujbă, trebuia să-și dea interesul ca cele primite să fie nu doar îngrijite, ci și sporite. Astfel și-ar fi asigurat deopotrivă bunăvoința stăpânului său și promovarea într-o funcție mai aleasă. Nici situația în care se află, nu-i este întru totul în dezavantaj. Ceea ce-l descalifică este atitudinea. Cu certitudine dacă, în loc să se rățoiască la cel care-i ceruse înapoi suma încredințată, ar fi afișat o mină spășită și ar fi găsit o motivație bună, ar fi fost cel mult dojenit nițel. Greșește însă, la nivelul strategiei. E sincer și acest lucru este cât se poate de bun. Dar își împănează sinceritatea cu anumite detalii însăilate, ce nu-și au rostul, nici locul. Vin să-i justifice acțiunea și au efectul total opus.

Dincolo de proasta educație, dă dovadă și de nesimțire. Incipitul: „seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat”, echivalează cu un tras de ureche al stăpânului. În plus, nu are la bază dovezi concrete. Cel puțin, așa ne lasă evanghelistul să înțelegem. Iar cel în cauză îl pune la punct. Îi arată unde îi  este locul și-i aplică o corecție, așa cum merită.

Actualitatea mesajului

Faptul de a fi o parabolă ce vorbește despre Împărăția Cerurilor, prin intermediul căreia Hristos „dă din casă” lucruri privitoare la aceasta, îi dă pericopei un aspect de actualitate și o dimensiune simbolică aparte. Sfinții Părinți sunt în unanimitate de acord cu faptul că Domnul vorbește aici despre Sine. El este Stăpânul ce lasă în grija slugilor talanții. Ca un om ce pleacă într-o țară îndepărtată, Dumnezeu ne lasă și nouă în grijă felurite daruri, atunci când venim în lume. Urmărește apoi să vadă ce facem cu ele. Iar noi suntem chemați să le-nmulțim. Ca cele două slugi date exemplu. Răsplata va veni dincolo, când ni se vor încredința cinstiri și slujiri în proximitatea Stăpânului.

Cum pot fi înmulțiți acești talanți? E simplu. Prin toate acele lucruri pe care le facem pentru a vorbi celorlalți despre Domnul. Cu cuvântul, dar mai ales cu fapta. Prin modul în care dăm o mână de ajutor celui aflat la nevoie. Prin stropul de bucurie pe care-l presărăm în sufletul celui îndurerat. Prin oferirea unui umăr pe care să se plângă și prin felul în care știm să-i vorbim Stăpânului despre alții, cu dragoste. Aparent, îi creștem Lui popularitatea și valoarea. În realitate, noi suntem cei câștigați. Făcând aceasta, sporim darurile înnăscute în noi de Domnul. Intrăm într-un firesc angrenaj, în cadrul căruia îi restituim Dânsului cele ce-I aparțim și ne creștem valoarea.

În mod deloc întâmplător, atunci când răspândim altceva decât lucrurile bune, ne asemănăm cu cel ce a ascuns talantul. Ne pustiim propria ființă, ascunzându-l pe Dumnezeu altora. Ca și chipuri ale Lui, suntem chemați să strălucim. Să răspândim lumină. Nu vă gândiți la kitch-uri și sclipicioșenii! E vorba despre acea lumină menită să treacă la și prin celălalt, precum cea a soarelui printr-o fereastră curată. Și să se răspândească. Să devină parte a unui ingenios mecanism, din care toți să aibă de câștigat. De fiecare dată când nu facem acest lucru, îngropăm talantul. Ascundem pe Domnul de ceilalți și nu realizăm că în fapt, Îl ascundem de noi înșine. Și în lipsa Lui, concurența își face de cap!

Mai există un aspect interesant, ce ar merita adus în discuție aici. Atitudinea slugii leneșe. Una de-o bățoșenie nepotrivită. De fiecare dată când reproșăm aproapelui un lucru, nu suntem decât palide umbre ale acestui prototip. În fiecare moment în care, în loc să-l facem pe vecinul din biserică sau de pe stradă să se uite cu admirație la modul în care ne trăim credința, îl bombardăm cu tot felul de bombăneli, reproșându-i că nu face bine un lucru sau că face rău altul, nu suntem departe tare de atitudinea slugii ce nu-și vede lungul nasului! Uităm că Dumnezeu e Cel ce judecă. Că Dânsul e proprietarul locașului și al lumii. El are dreptul să atragă atenția, ca gazdă. Și dacă nu o face, o fi având motivele Lui! Firesc ar fi ca blândețea să ne caracterizeze comportamentul, iar ceilalți să învețe din modul în care ne trăim credința. Abia atunci, talanții ar fi folosiți cum trebuie și ar aduce profitul potrivit. Să citim, așadar, pericopa aceasta și în această cheie. Și să avem în vedere și faptul că ea se referă și la relația noastră cu aproapele și la feluritele ei ipostaze. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Talanții și veșnicia
Talanții și veșnicia
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...