Pentru noi creștinii a început Postul Mare, această perioadă de antrenament spiritual, de nevoință duhovnicească. Lupta între bine și rău este pe viață și pe moarte! Chiar dacă duhurile necurate nu sunt văzute, ele își fac lucrările cu prisosință. Sfântul Apostol Petru ne face atenți în prima sa epistolă sobornicească, în capitolul cinci, versetul opt: Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, iar Sfântul Apostol Pavel, gândind-se la aceeași realitate, că între bine și rău este o luptă pe viață și pe moarte, că duhurile necurate încearcă să îi facă pe creștini să se prăbușească, ne spune în Epistola către Efeseni, în capitolul șase, că noi trebuie să ne antrenăm la luptă. Să ne întrarmăm, să ne echipăm așa cum se cuvine, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăților care sunt în văzduhuri. După ce constată acest lucru, ne și învață cum să ne întrarmăm, cum să ne echipăm: pentru aceea luați toate armele Lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și toate biruindu-le să rămâneți în picioare. Stați deci tari având mijlocul vostru încins cu adevărul, și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre gata fiind pentru evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii, și sabia duhului care este Cuvântul Lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea în duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri (6, 13-18).
Printre aceste rugăciuni și cereri, cea mai cunoscută rugăciune din postul mare este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Textul ei este foarte cuprinzător și subliniază acest adevăr, că în spatele fiecărui păcat, fiecărei patimi, stă un duh necurat care o pune în lucrare, după cum în spatele fiecărei virtuți, a fiecărei fapte bune, stă un duh luminat. Noi ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ajute, ca duhurile necurate să le putem izgoni și duhurile luminate să le primim în sufletele noastre și să ne lucrăm virtuțile. Sfântul Efrem pomenește patru duhuri necurate și patru duhuri luminate, iar noi le vom dezbate pe rând. Zice Sfântul Efrem: Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Dacă reușim să le dăm afară pe acestea, în locul lor punem alte patru duhuri curate. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie slugii tale. Facem apoi o încheiere: Așa, Împărate, arată-mi să îmi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin
Duhul trândăviei
Primul duh necurat este cel al trândăviei, al lenevirii. Dorim să scăpăm de lenea duhovnicească, dar nu numai; de lene, în general, pentru că lenea este o patimă. Sfântul Apostol Pavel le-a scris tesalonicenilor în a doua epistolă, în capitolul trei, un lucru care este valabil și pentru noi: Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor.
Este foarte cunoscut numele poetului Vasile Militaru, poet creștin care a murit în temniță pentru că nu a fost iubit de comuniști. El a scris multe versuri cu caracter duhovnicesc, și o strofă din poezioarele lui zice așa: Adevărul despre lene, mi l-a spus a mea bunică/ Omul este ca și apa, dacă stă prea mult se strică[1]. În general, păcatele oribile, păcatele urâte, le comit oamenii care nu lucrează nici pe tărâm duhovnicesc, nici pe cel material. Omul care e preocupat de lucruri frumoase nu are vreme de păcate. De aceea înțeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, în capitolul șase, de la versetul șase, ne învață acest lucru: Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa. Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate! Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine. Acesta este adevărul: e necesară munca atât pe tărâm duhovnicesc, cât și pe tărâm social.
Părintele Paisie Aghioritul constata că în general lumea e moleșită. Spunea mai mult, noi, creștinii care ne punem problema, trebuie să devenim exemple de activism pentru ceilalți oameni. El îi împarte pe oameni în trei categorii: elevii și studenții ar vrea să ia note mari fără să învețe, oamenii maturi ar vrea să câștige mult fără să muncească și toți creștinii să ajungă în rai fără să se roage, fără să facă fapte bune, fără să facă milostenie, fără să se nevoiască. Aceste trei lucruri sunt absolut imposibile[2].
Duhul trândăviei sau duhul lenevirii, Îl rugăm pe Dumnezeu să îl izgonească de la noi. Și aceasta o facem folosindu-ne de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare.
[1] Vasile Militaru, Șoaptele îngerilor și Poemele nemuririi, ed. Lumină din lumină, București, 1995, p. 83.
[2] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Chilia Bunei-Vestiri, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p. 220.
Sursa: † Andrei Arhiepiscop și Mitropolit Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – Cateheze, Editura Renașterea