Vineri, 1 decembrie 2017, în biserica nouă din parohia clujeană Iacobeni s-a oficiat, începând cu ora 12:30, slujba de Te-Deum, precedată de Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de șapte preoți din Cercul Preoțesc Ceanu Mare. A fost prezent părintele stareț Irineu de la Mănăstirea Soporul de Câmpie, alături de preoții: Vasile Tarța de la Ceanu Mare, Viorel Feșnic de la Boian, Adrian Moldovan de la Bolduț, Cătălin Bucevschi de la Frata, Paul Dan de la Tritenii de Jos și părintele paroh Dan Lionte-Maluș. La slujbă, pe lângă enoriașii parohiei Iacobeni, au fost prezenți și credincioși din parohiile vecine. La final, corul de copii ai Cercului Cultural-Misionar „Toma Gherasimescu” Iacobeni, coordonați de doamna preoteasă Irina Lionte-Maluș, a intonat imnul de stat al României și a susținut un scurt concert de colinde.
Elevii din parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, premiați în biserică
După ce sâmbătă, 4 iulie 2015, elevii cu rezultate bune la învățătură din parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din comuna clujeană Florești au fost într-un pelerinaj, duminică, după Sfânta Liturghie, ei au fost felicitați în mod festiv, în biserică, de...