Teatrul „Puck” va avea spectacole la Köln, Alba Iulia și un eveniment în Parcul Central

de | mai 10, 2022 | Cultură

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor participa în această perioadă la trei manifestări speciale: Festivalul Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia, Festivalul Hänneschen de la  Köln, precum și, în calitate de organizatori, la evenimentul „1 Iunie – Hai hui printre povești”, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Duminică, 15 mai, artiștii clujeni vor prezenta spectacolul „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în regia lui Decebal Marin, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Evenimentul deschide cea de-a XV-a a Festivalului Internațional de Teatru „Povești” din municipiu.

De asemenea, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor participa în 27 mai la Festivalul Hänneschen 2022 de la  Köln, cu spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”. Proiectul acestui spectacol este conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddl. Astfel, Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat, în care spectatorii descoperă o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.

Ediția din acest an a Festivalului Hänneschen de la  Köln va avea loc între 25 și 29 mai. Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” la eveniment are loc în cadrul manifestărilor organizate de orașele înfrățite Cluj-Napoca – Köln.

Totodată, Teatrul de Păpuși „Puck” organizează miercuri, de Ziua Copilului, cea de-a treia ediție a evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești”. De dimineața și până seara, zona Centrului de Cultură Urbană „Casino” din Parcul Central din Cluj-Napoca va găzdui spectacole pentru copii, întreceri sportive, ateliere dedicate întregii familii, concerte și multe surprize pentru cei mici. Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Biroul de Marketing

Teatrul de Păpuși PUCK,

www.teatrulpuck.ro, www.facebook.com/teatrulpuck

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Editura Renașterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renașterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului participă, și în acest an, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Vineri, 16 septembrie, editura noastră invită publicul iubitor de lectură la lansarea volumului „Parabolele Domnului” al...

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

De-a lungul unui weekend în care dress code-ul a constat în umbreluțe colorate, pelerine și cizme de ploaie, Festivalul Stradal WonderPuck a reunit un număr impresionant de spectatori. Peste 17.000 de persoane s-au bucurat de-a lungul a trei zile de spectacole de...