Un nou preot paroh în Comuna Bobâlna

de | nov. 5, 2018

Duminică, 04.11.2018, a avut loc la Biserica Parohiei Bobâlna, cu Hramul „Sfânta Treime”, Protopopiatul Ortodox Român Dej, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment important au luat parte autorităţi locale, cadre didactice, precum şi numeroşi credincioşi dornici să-şi întâlnească noul păstor sufletesc,  tânărul preot Călin Tudor Lazăr.

În Parohia Bobâlna, Protopopiatul Ortodox Român Dej, a avut loc instalarea noului preot paroh Călin Tudor Lazăr. În cadrul acestui eveniment părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” din Comuna Vad, a rostit un cuvând de învățătură despre virtutea dragostei: ,,Tot ceea ce există și tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, a făcut din iubire. Vedem de la începutul creației și până la momentul pătimirii faptul că dragostea lui Dumnezeu străbate întreaga creație, de la un capăt la celălalt.” 

La momentul potrivit, părintele protopop Ioan Buftea a mulțumit părintelui Marius Vasile Abrudan, fostul preot paroh, pentru faptul că a slujit cu multă râvnă în Parohia Bobâlna și apoi a realizat instalarea noului preot paroh, oferindu-i în mod simbolic Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie simbolică, ca semne ale întreitei misiuni a preotului: vestirea Cuvântului, săvârşirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu

La final părintele Marius Vasile Abrudan și-a luat rămas bun de la credincioșii Parohiei Bobâlna și de la toți cei cu care a colaborat în cei 5 ani de slujire și le-a promis că nu-i va uita niciodată și că îi va purta în rugăciune tot timpul.

Deasemenea noul preot paroh a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a mulţumit credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

În urma transferului părintelui Marius Vasile Abrudan la parohia Jucu de Jos, postul de preot paroh a rămas vacant. La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc un examen, iar părintele Călin Tudor Lazăr a primit postul de paroh al Parohiei Bobâlna.

Costinel Șoaită

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...