Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

de | oct. 30, 2020 | Spiritualitate

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea bucura de acest privilegiu, dar şi câinii, venind, lingeau bubele lui. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind în chinuri, ridicându-şi ochii, l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.


Este toamnă târzie şi, mai ales, cei nostalgici se gândesc la trecerea timpului. Este anotimpul în care ne aducem aminte de cei plecaţi în eternitate; mergem la mormintele lor, le curăţim, punem lumânări, punem flori şi ne rugăm pentru ei. Dar, în acelaşi timp, ne aducem aminte şi de trecerea noastră în eternitate. Şi atunci, pe bună dreptate, mi-am ales ca început al meditaţiei noastre acest verset din cartea Apocalipsei, gândindu-ne că mâine şi noi ne mutăm în eternitate: „Fericiţi cei morţi, cei ce de-acum mor întru Domnul. Da, grăieşte Duhul: odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei”.

Suntem nostalgici, dar, oricât ne-am dori, nu putem opri timpul pe loc. Spune Lucian Blaga într-un aforism al său, un lucru tare inteligent. El, adresându-se lui Dumnezeu, zice: „Doamne opreşte trecerea, ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, totuşi, opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”[i]. Ceasornicul, însă, nu poate fi oprit. Şi, astfel, ne întrebăm: ce ne rămâne atunci? Ne rămâne îndemnul pe care îl culegem din acest verset pe care l-am citit. Parafrazându-l pe Sfântul Ioan, spunem că cei ce mor, având cu ei un bagaj de fapte bune, sunt fericiţi.

Că trecem repede prin lume, ne-o spune Sfânta Carte şi meditaţiile oamenilor înţelepţi. Iată, de pildă, ce zice Iov în capitolul XIV a cărţii sale, începând cu primul verset: „Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri. Ca şi floarea el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără de durată. Şi asupra lui priveşti şi pe mine tu mă sileşti să vin la judecată cu tine. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni. Deoarece zilele lui, ale omului, sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor şi i-ai pus un hotar peste care nu poate trece. Întoarceţi privirea la el, ca să aibă puţin răgaz şi să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei lui de muncă”. Iar unul dintre poeţii noştri creştini, Traian Dorz, gândindu-se şi el la trecerea lui şi la trecerea noastră, a scris o poezie, din care vă redau doar o strofă, care are profunzimea ei:

„Ce suntem noi Doamne? Umbră şi părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere.
Ce curând ne creşte şi ne ia pământul
Îzvorâm ca apa şi plecăm ca vântul”[ii]

Ce ne rămâne? Ne rămâne ideea profundă pe care ne-o sugerează Sfântul Ioan Teologul: ne rămâne bagajul faptelor bune, pentru că sunt „fericiţi morţii care mor în Domnul, pentru că faptele lor bune vin cu ei”.

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea bucura de acest privilegiu, dar şi câinii, venind, lingeau bubele lui. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind în chinuri, ridicându-şi ochii, l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Aceasta a fost consecinţa, valenţa, faptelor lui făcute pe acest pământ, fapte vremelnice care au avut consecinţe veşnice.

Părinţii Bisericii meditează şi ne spun că bogatul acesta n-a ajuns în iad neapărat pentru că a fost bogat, ci a ajuns în iad pentru că n-a făcut fapte bune, pentru că n-a fost milostiv. Iar săracul n-a ajuns în rai neapărat pentru că a fost sărac, ci a ajuns în rai pentru că a fost un om credincios, un om cu frică de Dumnezeu. Atunci, concluzia pe care o tragem este cea sugerată de sfântul Ioan Teologul. Faptele noastre, viaţa noastră trebuie să aibă în faţa lui Dumnezeu calitatea trebuincioasă.


[i] Lucian Blaga, Poezii, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 77.

[ii] Traian Dorz, Din cele mai frumoase Poezii, Editura Traian Dorz, Simeria, 2004, p. 166.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Duminica a 5-a din Postul Mare ne pune în faţă, în mod paradoxal, doi oameni ai credinţei stăpâniţi de patima mândriei şi două prostituate covârşite de virtutea smereniei. Domnul Iisus Hristos mergea înspre Ierusalim să fie batjocorit, să fie chinuit, să fie crucifi...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

Mai multe din Spiritualitate
Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Duminica a 5-a din Postul Mare ne pune în faţă, în mod paradoxal, doi oameni ai credinţei stăpâniţi de patima mândriei şi două prostituate covârşite de virtutea smereniei. Domnul Iisus Hristos mergea înspre Ierusalim să fie batjocorit, să fie chinuit, să fie crucifi...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Prin Cruce vine bucurie la toată lumea

Prin Cruce vine bucurie la toată lumea

Sfânta Biserică a rânduit, ca acum la mijlocul postului, să fie preacinstită Sfânta Cruce. Nu ne vom putea opri la toate înţelesurile Sfi ntei Cruci, dar ne vom opri la două dintre ele, înţelesul dogmatic al Sfintei Cruci: Crucea este expresia iubirii absolute a lui...

Maica Maria Skobțova și mănăstirea ei din lume

Maica Maria Skobțova și mănăstirea ei din lume

Aceasta a fost credința sa și cu această credință și-a și sfârșit viața pământească. În iunie 1940, Parisul va fi ocupat de trupele germane. Sosirea naziştilor a constituit şi începutul arestărilor emigranţilor, mai ales a evreilor străini. Botezul creștin se...

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

În viziunea Părintelui Nicolae Steinhardt, crucea și taina care se trăiește și se descoperă în ea reprezintă semnul distinctiv al creștinismului, „puterea” care îl face să existe față în față cu „nebunia” pe care o presupune pentru cei din afară, necredincioși sau...