Vârstnicii de la Centrul rezidențial din Cușma, vizitați de preoții de pe Valea Țibleșului

de | ian. 30, 2020

Cele 40 de persoane vârstnice din cadrul Centrului rezidențial „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea bistrițeană Cușma au fost vizitate marți, 28 ianuarie 2020, de preoții de pe Valea Țibleșului. Clericii, care sunt colaboratori și apropiați ai activității social-filantropice din cadrul Centrului, au săvârșit Sfânta Liturghie în capela instituției.

„La final, părintele Simeon Buta de la parohia Spermezeu i-a îmbărbătat pe vârstnici și i-a îndemnat la înțelegere, iertare, bucurie și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. O parte din beneficiari s-au împărtășit, iar la sfârșit preoții le-au dăruit cărți de rugăciuni cu scris mare, cruciulițe și metaniere”, a precizat pentru radio Renașterea directorul Centrului, Mihai Dedean.

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” a fost inaugurat în anul 2013, ca urmare a parteneriatului dintre Asociația Filantropia Bistrița-Năsăud și Primăria Comunei Livezile, jud. Bistrița-Năsăud.

Vârstnicii de la Centrul rezidențial din Cușma, vizitați de preoții de pe Valea Țibleșului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va participa, în calitate de partener, la AGRARIA 2024, între 18-21 aprilie, în spațiul expozițional dedicat, din comuna Jucu (județul Cluj). Facultățile din cadrul universității noastre vor...

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XIII –a, duminica 14 aprilie 2024 in intervalul orar 05:00 – 15:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Liniile de transport in comun afectate vor circula pe trasee deviate, dupa cum...