Vârstnicii clujeni, bolnavi sau singuri, sprijiniți în această perioadă de Societatea Femeilor Ortodoxe

de | mart. 20, 2020

Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și-a intensificat activitatea, încât beneficiarii să aibă parte de tot sprijinul necesar pe perioada epidemiei. Dintre persoanele vârstnice asistate au fost identificate cele mai vulnerabile, bolnave sau singure, a precizat președintele Societății, Gabriela Trâmbițaș:

Ne-am gândit să fie alimente adecvate vârstei, pe care beneficiarii noștri să le poată prepara, relativ ușor, singuri. Aprovizionarea are loc respectând tote regulile impuse de autorități. I-am anunțat telefonic, pregătim pachetele, le lăsăm la ușă, după care plecăm și abia după aceea asistații noștri pot să ia alimentele”.

Pachetele au fost pregătite din fondurile Societății Femeilor Ortodoxe, a adăugat Gabriela Trâmbițaș.  Pentru ceilalți beneficiari care au nevoie de cumpărături și medicamente în această perioadă, s-a apelat la sprijinul studenților mediciniști clujeni, tocmai pentru a respecta regulamentul privind protecția persoanelor, în special a celor vârstnice. De asemenea, studentii mediciniști s-au oferit să ajute și în cazul în care vor apărea situații de  îmbolnăviri.

Societatea Femeilor Ortodoxe își desfășoară activitatea cu sprijinul și sub îndrumarea spirituală a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului Feleacului și Clujului. De 14 ani derulează Programul „Sfântul Vasile cel Mare”, dedicat asistării la domiciliu a persoanelor vârstnice și vulnerabile social.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Aceasta va beneficia de spații comerciale, zonă de agrement, spații de servicii În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la stadionul Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite...

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

Consiliul Județean Cluj organizează, în perioada 8-14 aprilie, o serie de activități de promovare a istoriei și a patrimoniului cultural al acestei etnii Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj și Centrul Județean pentru...