Vecernia Învierii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | apr. 24, 2022

În prima zi a Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022, începând cu ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oficiat slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită și „A doua Înviere”. Ierarhii au avut alături un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la cele două școli teologice din municipiu.

În cadrul Vecerniei a fost citită Evanghelia în 12 limbi. Pericopa evanghelică care s-a citit cuprinde versetele de la 19 la 25 din capitolul 20 al Evangheliei după Ioan. Aceasta are o semnificaţie aparte, arătând faptul că Hristos a venit să mântuiască toate popoarele lumii.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreții Catedralei.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre minunatul praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.

 „Învățătura despre Învierea lui Hristos este esențială pentru Biserica creștină”, a spus ierarhul.

 

De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul Cosmin Florin Biriș, de la Capela Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, iar pe diaconul Ioan Bindea, slujitor al Catedralei Mitropolitane, l-a hirotesit arhidiacon.

Apoi, conform tradiției, a avut loc ritualul îmbrățișării pascale, când cei doi ierarhi, clericii și credincioșii prezenți și-au oferit îmbrățișarea păcii și a bucuriei, după cum zice ultima cântarea din cadrul Vecerniei: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a Înviat din morţi, cu moarte pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

„Nu aș putea să las să treacă un an fără să vin la Nicula”

„Nu aș putea să las să treacă un an fără să vin la Nicula”

Rodica Mațan este sălăjeancă și vine la Icoana Maicii Domnului de la Nicula de aproximativ 20 de ani. Nu a parcurs niciodată drumul pe jos ci, de cele mai multe ori, cu trenul până la Gherla și doar de acolo 7 kilometri pe jos. Anul acesta însă a venit cu microbusul,...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...

Târnosirea bisericii din Arieşul de Pădure, Protopopiatul Chioar

Târnosirea bisericii din Arieşul de Pădure, Protopopiatul Chioar

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Arieşul de Pădure, Protopopiatul Chioar, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a transmis pentru radio Renașterea...