Viaţa imaginară a Sfinţilor Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos de la Niculiţel

de | iun. 4, 2021 | Eseu

În anul 303, împăratul Dioclețian și co-regenţii săi, Maximian, Galerius și Constantius Chlorus, au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică. La 27 septembrie 303, sub influenţa lui Galerius, se dă cel de-al treilea edict prin care toţi membrii clerului erau obligaţi să apostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.


Plouă. 2 iunie 304. Se împlinesc aproape douăzeci ani de când Gaius Aurelius Valerius Diocletianus, Augustul, Imperatorul şi Domnul lumii întregi, cunoscute nouă sciţilor, duce cu multă cinste slava Romei în veacurile nestinse de focul barbar.

Mă numesc Epictet. Nu, nu sunt acel Epictet, sfânt zice-se. Am auzit că a murit de câţiva ani, în urma unei prigoane. Nu m-a impresionat moartea unui străin. Eu sunt păgân şi ca orice păgân caut sensul vieţii în ploaia asta neascultătoare. Se fac douăsprezce zile de când zeii varsă apele cerurilor în pocalul strâmt al ţărânei noastre. Au ieşit apele. Puhoaile îşi vor jertfa. Suntem în doi ale lui Cireșar şi văzduhul pare mai dens decât la naşterea lumii din genunea neştirii. O sabie va tăia ascuţit râurile de ploaie şi va despica norii pedepsitori. Aşa mi-au spus oracolele când le-am întrebat despre ploi: „Astăzi, scăparea vine din teaca nemiloasă”. Nu mă pot înşela. Scribii nu se pot înşela, mai ales cei păgâni, aşa ca mine.

S-au mai scurs două zile de aşteptări neclare. 4 iunie și nimic. Nimicul. Nimicire. Ne paşte nimicirea noastră. Un călăreț mi-a intrat azi în curte. Îmi spune că pe Cezarul Galerius, tocmit de Augustul Dioclețian la Sirmium, l-a înnebunit o sclavă elenă, pricepută în meşteşugul vrăjilor negre, şi acesta va lansa o prigoană asupra creştinilor. Ce-mi pasă mie? Eu sunt păgân. Eu aştept sabia lui Damocles.

Dimineaţa asta e mai ucigătoare decât orice legiune romană. Încă plouă şi eu încep să rămân fără alimente. Va trebui să trimit pe careva dintre soldaţi după altele. Lor nu li-i frică de puhoaile râului. Sunt soldaţi. Din nefericire, unii sunt şi creştini. Parcă asta-i face mai viteji, dar nu-mi pasă. Să se ducă după grâne şi vin. Dacă vor să trăiască, să facă ce le zic eu!

-Zoticos, vino la mine!

-Porunciţi!

-Îl iei pe Kamasis şi plecaţi în Noviodunum după grâne şi vin!

M-a privit fix.

-Unde să plec?

-Unde crezi că sătenii mai au sânge de animal şi vin dulce. Acolo. Nu mai avem provizii decât pentru două zile. Zeii mă înşeală. Trebuia să vină o sabie şi să taie ploile.

-Plouă pentru păcatele noastre!

-Pentru ale tale, creştinule! Pentru ale tale şi ale prietenilor tăi creştini. Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, cei patru creştini! Vouă nu vă e foame?! Sau creştinii mănâncă doar sânge de om?

-Greşiţi, magister, ne judecaţi pripit.

-Vă judec cum vreau eu, soldatule! Acum pleacă după hrană!

Trei ore mai târziu am primit cele trebuincioase. Acum am putut mânca cu toţii până peste măsură. Bine, cu toţii în afară de cei patru. Ei postesc azi. Ei s-au dus după carne şi acum mănâncă ceilalţi. Ce fiinţe pierdute! Cei doi viţei pe care nu am habar de unde i-au adus, cu siguranță nu de la Noviodunum, abia au putut sătura pe cei 46 de camarazi de arme ai lor. Şi ei? Treaba lor… eu aştept alte veşti. E vineri şi uneori primesc veşti de la garnizoană. În satul ăsta uitat de timp, niciodată nu poți știi ceva. Poate s-a mai întâmplat ceva între cei care ne conduc.

Spre seară, ajunge la noi un sol. E aproape mort. Tuşeşte cu sânge. Probabil l-a omorât ploaia. Mesajul lui vine de la Cezarul Galerius. E un edict din 27 septembrie 303.

„Toate necazurile Imperiului vin de la creştinii care nu vor să apostazieze. Retezaţi capetele sacerdoţilor creştini! Fără preoţii lor, jertfele vor putea fi aduse doar zeilor noştri!”

-Per Zeus, dar ce-i asta?! Să vină Castor la mine! Castor, noi avem creştini în sate?

-Nu ştiu, magister!

-Dar în Noviodunum?

-Nici asta nu ştiu!

-Tu ce ştii?! Ne-a trimis Cezarul recipisă. Chiar a înnebunit. Zice că pe 27 septembrie chiar a decretat să omorâm toţi popii lor. Aşadar, te întreb: avem creştini în vecinătăţile noastre?

-Putem cerceta.

-Putem cerceta…ce să cercetezi? Dacă nu există evidenţe cu creştini, înseamnă că nu sunt creştini.

-Păi, ar fi câţiva… interveni nepoftit Polus, chiar la noi în unitate.

-Cine mă, cine să fie creştini?

-Cum cine?! Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos.

-Uitasem complet de ei. Adu-i la mine!

-Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos. Mai că era să uit de voi. Ar trebui să vă avansez.

Tu Zoticos, ce zici? Vrei să pleci la cohortă sau vrei să stai aici tot ca limes, soldat pârlit, hăituit de mine şi de barbarii noştri vecini?

Tăcere.

-Nu răspunzi. De ce nu răspunzi?! Mă` oameni buni, eu ţin la voi ca la nişte prieteni şi prietenii se ajută între ei, nu-i aşa?! Răspundeţi! Vă ordon să răspundeţi la tot ce vă întreb!

-Slujim cu cinste Cetatea Romei!

-Aşa, mă amărâţilor, continuă abrupt scribul, slujiţi cu cinste Cetatea Romei şi nu vă ajută la nimic în viaţă… Uite, Cezarul Galerius şi Augustul Diocletianus vă dau şansa să plecaţi în capitală, dar… puteţi pleca doar fără zeul vostru mâncător de oameni. Ce zici, Attalos, îţi surâde ideea?

-Noi suntem creştini…

-Sigur că voi sunteţi creştini…dar până unde sunteţi creştini?

-Până la capăt!

-Ce capăt, ce capăt? Am nevoie să ştiu care din voi sunt sacerdoţi creştini. Cezarul Galerius ne-a cerut capetele lor ca jertfă zeilor noştri. Înţelegeţi? Exact ca în visul meu, exact   ca-n visul primit prin oracol.

-Visele sunt amăgirile celui viclean, murmură nedesluşit Kamasis.

-Ce spui? Zi mai tare prietene, zi mai tare!

Kamasis tremură. De frica sabiei, încercă să reia fraza, dar se opinti în cuvinte. De teamă să nu se mai împleticească, vorbeşte strigat.

-Hristos e singurul Dumnezeu, restul sunt amăgitori şi amăgiri perfide. Visele vă sunt patimile murdare. Sângele vostru pofteşte iadul şi fapta vă cerne în robi ai morţii. De ce nu încetaţi să mergeţi pe calea pierzării…

-Eu merg pe ce cale vreau, creştinule! Eu îţi dau să bei sânge pentru că ştiu că-n el îţi capeţi mântuirea, dar nu-ţi dau sânge de zeu. Nu te teme, muritorule, azi vei bea sângele morţii tale şi ale camarazilor tăi. Spune-mi, cine dintre voi e sacerdot?

-Toţi suntem preoţi ai Celui de Sus, dar nu toţi suntem slujitori ai altarului, spusese Filippos.

-Filippos, nu te arunca în ghearele lui, grăi Attalos.

-Ba, are dreptate, spune Kamasis. Nu trebuie să ne ascundem în desişul lumii. Suntem patru creştini, iar eu sunt preotul lor.

-Fraţilor, spune Attalos, un preot nu poate sluji altarului fără noi. Magistere, şi noi vrem sângele morţii!

-Soldaţi, luaţi-i! Ieşiţi la râu cu toţii. Azi presimt că se va opri ploaia. Kamasis, gândeşte-te bine. Eşti pe muchia mea…

-Sunt pe muchia Celui Înviat!

-Ba, eşti pe muchia mea! Luaţi-i pe toţi patru și duceți-le capetele la Noviodunum, că bănuiesc că niciunul nu se răzgândeşte, nu-i aşa?!

E 4 iunie. Baba Saveta închide televizorul şi caută să iasă pe prispă. „De atâta amar de ploaie, s-au stricat şi strugurii”, îşi zice ea, deşi nu are decât câţiva ciorchini răsfiraţi pe lângă acoperişul casei. E anul 1971. Exact ca acum 1667 de ani, ploaia nu s-a oprit decât către orele opt seara. Brusc, a ieşit soarele şi în lumina înnoitoare a astrului, baba Saveta desluşeşte silueta incertă a unei rotunjimi zidite ce se iveşte de lângă valea încă bolborosind de apă. Se apropie. E ceva tocmit acolo. Va chema învățătorul satului. E vecin cu ea și e om de nădejde.

Trei luni mai târziu, au sosit cu greu și arheologii în satul Niculițel. Era 29 septembrie. Aceștia deschid cupola îngropată a basilicii și descoperă într-un sicriu comun, din scândură de brad, osemintele întregi a patru bărbați, așezate după obiceiul creștinesc, cu capul spre apus și picioarele spre răsărit. Deasupra sicriului sunt două inscripții în greacă care se mai pot citi și azi: „Martirii lui Hristos” și „Martirii Zoticos, Attalos, Kamasis și Fillipos”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând act de această minunată descoperire, a socotit cu mare bucurie ca moaștele acestora să fie mutate, pentru cinstea cuvenită, la Mănăstirea Cocoș din apropiere. Astfel, pe 17 ianuarie 1973, cu multă cucernicie și multe rugăciuni, sfintele moaște au fost așezate în biserica cea mare a mănăstirii amintite mai sus[1].

Prăznuirea lor se face pe 4 iunie.

 „Veniți toți credincioșii să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie și pe Filip, mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credință și au primit cununa cerească. Iar voi, fericiților, cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, care strigăm: Bucurați-vă sfinților mucenici, rugători fierbinți pentru sufletele noastre!” (Condacul 1 din Acatistul Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip).


Bibliografie

  1. Eugen-Dan, Drăgoi, Viața și acatistul Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, Galați, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2009;

[1]Viața și acatistul Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, Drăgoi Eugen-Dan, Galați, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2009, p. 13-14.


Autor anonim
Foto: prelucrare doxologia.ro

Ultimele articole

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Inițiativa înființării Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a aparținut vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta a aprobat, în 1991, înființarea unei mănăstirii în ținutul său...

Mai multe din Eseu
Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Atunci când Iisus Hristos S-a născut, El, de fapt, s-a ferit de beneficiile unui sistem instituționalizat care punea pe primul plan siguranța și confortul majorității nou-născuților; Atunci când a rămas în templu, la doar doisprezece ani, vorbind cu învățătorii Legii,...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

În secolul XX, sufocat de atrocităţi şi ideologii devastatoare, pronia lui Dumnezeu a vegheat căutarea spirituală a poporului dreptcredincios prin călăuzirea excepţională a unor mari Părinţi duhovniceşti, câţiva dintre ei deja canonizaţi. Cuviosul Paisie Aghioritul,...

Grija Lui și grijile noastre

Grija Lui și grijile noastre

Introducere După ce enunță textul Rugăciunii Domnești, Mântuitorul oferă o serie de sfaturi ce privesc viața cotidiană și prioritățile ei. În același timp, are în vedere și aspecte ce țin de morală și rolul ei în urcușul spre veșnicie. Pentru a fi înțeleasă cum se...