Ziua Mondială a Sindromului Down, marcată la Cluj de Consiliul Județean

de | mart. 18, 2023

Consiliul Județean Cluj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj marchează ziua de 21 Martie – Ziua Mondială a Sindromului Down, prin organizarea a două evenimente, special dedicate acestei cauze.

Astfel, primul dintre ele va avea loc cu o zi mai devreme, pe data de 20 martie, când, la spațiul de joacă „Brothers Fun Club” din strada Tăietura Turcului, nr. 29-35 (Parcul Industrial Tetarom I), se va desfășura un eveniment de suflet. În cadrul acestuia, copiii afectați de maladia genetică cromozomială se vor bucura de un timp de calitate, presărat de zâmbete și voie bună și plin de activități distractive, ce vor pune în lumină frumusețea unică a fiecărei astfel de persoane.

A doua zi, chiar pe 21 martie, echipa Centrului Comunitar Județean Cluj, aparținând DGASPC Cluj, va organiza evenimentul principal al manifestărilor prilejuite de ziua maladiei Down. Astfel, între orele 7:30-16:30, clujenii sunt așteptați la Cafeneaua „Cofeels” de pe strada Gheorghe Șincai nr. 9. Aici, toți cei care doresc să bea o cafea de calitate vor fi întâmpinați de tineri minunați şi dornici de socializare. Aceștia vor asigura inclusiv servirea și prepararea produselor din meniu. Savurându-și cafeaua, clujenii vor avea oportunitatea de a interacționa cu persoane speciale, ce au fericita ocazie de a-și demonstra abilitățile și a arăta că dizabilitățile fizice nu sunt impediment în creșterea și dezvoltarea personală, iar activitatea lor poate lăsa o amprentă evidentă asupra comunității.

*        *         *

Sindromul Down este o afecțiune genetică și nu o boală, deoarece persoanele diagnosticate prezintă o modificare cromozomială prezentă pentru întreaga viaţă, ce nu poate fi vindecată. Acceptarea și integrarea din partea comunității în sistemul de învățământ, tranziția și sprijinul de la sistemul educațional la angajare, accesul la locurile publice de muncă, au ca scop creșterea calității vieții persoanelor cu Sindrom Down.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Aceasta va beneficia de spații comerciale, zonă de agrement, spații de servicii În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la stadionul Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite...

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

Consiliul Județean Cluj organizează, în perioada 8-14 aprilie, o serie de activități de promovare a istoriei și a patrimoniului cultural al acestei etnii Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj și Centrul Județean pentru...

UBB își întărește colaborările cu universitățile americane

UBB își întărește colaborările cu universitățile americane

Echipa Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se află într-o vizită academică la University of North Carolina (UNC), urmărind întărirea relațiilor de colaborare și a parteneriatelor cu universitățile americane, dar și coagularea comunității de alumni a UBB de pe...