Pe 20 ianuarie se împlinesc 51 de ani de când scriitorul Alexandru Mironescu a trecut la viața veșnică. 

Alexandru Mironescu s-a născut pe 10 iulie 1907 la Tecuci. A studiat la Facultatea de Științe din București între 1922-26 și a continuat studiile la Paris, iar în 1929 și-a luat doctoratul la Sorbona.

Revenit în țară, a predat la facultatea pe care o absolvise, însă în 1949 a fost exclus din învățământul superior deoarece era membru al Rugului aprins și a devenit profesor la liceu.

În 1958 este arestat împreună cu fiul său, Șerban, și condamnat la 20 de ani de temniță grea, însă a fost grațiat în 1963.

„Concluzia mea, a unei vieți întregi – îndrăznesc să spun – de întinsă și bogată experiență este acesta: Nu se poate trăi fără Dumnezeu!”, mărturisea Alexandru Mironescu în „Floarea de foc”.

A fost unul dintre membrii Rugului aprins care a ținut atât de mult la întâlnirile de la Mănăstirea Antim, încât atunci când regimul ateo-comunist l-a declarat ilegal, Alexandru Mironescu a găzduit în casa sa întâlnirile care nu se mai puteau desfășura la Antim.

Părintele Andrei Scrima menționează despre Alexandru Mironescu: „Dacă am spune că avea «geniul prieteniei» – și nu numai pe acesta – nu am exagera nicidecum simțământul confirmat la fiecare întâlnire”.

Alexandru Mironescu este descris de membrii grupului de la Antim ca fiind o persoană foarte prietenoasă. A fost prieten bun cu Nicolae Steinhardt, ambii avându-l duhovnic pe Părintele Benedict Ghiuș. De asemenea, a fost foarte apropiat de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.

Opera lui Alexandru Mironescu

Regimul cenzurator din perioada comunistă nu îi permitea scriitorului creștin să își publice opera, din contră, a fost închis pentru ideile sale. Multe din scrierile lui au fost publicate post-mortem la aproape jumătate de secol după ce au fost scrise.

În perioada interbelică a publicat Spiritul științific și Oamenii Nimănui. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a publicat Certitudine și adevăr și Limitele cunoașterii științifice.

După grațierea din 1963 a scris într-un an Floarea de foc publicată în 2001, apoi Kairos publicat în 1996 și Calea inimii – eseuri în duhul Rugului aprins apărut în 1998.

În 2014 a fost publicată prima parte a jurnalului său, Admirabila tăcere, iar doi ani mai târziu La scaunul mărturisirii.

Pe 20 ianuarie 1973, Alexandru Mironescu a murit fiind bolnav de cancer, slujba de înmormântare a fost săvârșită de Părintele Benedict Ghiuș.

Sursă foto: public domain