300 de ani de la mutarea la Domnul a Sf. Pahomie de la Gledin, întemeietorul Pocrovului

de | apr. 14, 2024

Duminică s-au împlinit 300 de ani de la mutarea la cele veșnice a Sf. Pahomie de la Gledin, ale cărui moaște au fost aflate la ani buni după canonizare.

S-a născut cu 350 de ani în urmă în ținutul Bistrița-Năsăud și s-a mutat la cele veșnice în 14 aprilie 1724.

S-a închinoviat la Mănăstirea Neamț și a ajuns starețul obștii, dar în perioada egumeniei a mers pentru liniștire și povățuire la Sf. Dimitrie al Rostovului.

Această perioadă a fost urmată de retragerea din stăreție și întemeierea unui schit în pădurile Neamțului. Totuși, după alți doi ani, în 1707, a fost ales episcop al Romanului.

S-a dovedit un bun gospodar în această funcție, în care a rămas până în 1714, după care s-a retras din nou la schitul nemțean căruia i-a dat numele de Pocrov.

Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov l-a adus la Schitul ctitorit de el, îngropându-l în pronaos.

Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Inițiativa canonizării a aparținut Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Abia în 9 septembrie 2013, prin voia lui Dumnezeu, i-au fost aflate moaștele, în pronaosul unde a fost îngropat, răspândind bună mireasmă.

Actualul stareț de la Pocrov, Protos. Ambrozie Ghinescu, a relatat cum au fost găsite moaștele în timpul unor reparații la pardoseala bisericii: „Liniștea și harul, care s-au simțit în acel moment, ne-au dus cu gândul la Sfântul Pahomie, întemeietorul acestui așezământ monahal”.

Timp de 10 zile, obștea schitului s-a rugat cu slujbe de Priveghere, iar la final au fost identificate și două însemnări. Ulterior, moaștele au fost studiate de un antropolog, care a confirmat vârsta la care a adormit sfântul și faptul că maxilarul inferior prezenta urmele unor lovituri primite într-o călătorie.

Socotit a fi „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp”, conform lui Nicolae Iorga, Sf. Ierarh Pahomie a fost, mai înainte de toate, un trăitor, un monah cu „smerită cugetare” și cu „înfocată dragoste pentru Hristos”.

Lucrarea lui duhovnicească a marcat începutul unei mișcări isihaste autohtone, chiar dacă ea nu a avut amploarea celei paisiene de la Mănăstirea Neamț.

Sursa foto: Ziarul Lumina

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 107 ani de la moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu

Se împlinesc 107 ani de la moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu

În data de 22 august, se împlinesc 107 ani de la moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu, pe frontul Primului Război Mondial. Cătălina Vasile Toderoiu, devenită ulterior Ecaterina Teodoroiu, s-a născut în 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, județul Gorj, într-o familie...

Ziua mondială pentru asistență umanitară

Ziua mondială pentru asistență umanitară

Ziua mondială pentru asistență umanitară este marcată în 19 august, începând din 2009, pentru a-i omagia pe cei care își riscă viața în misiuni umanitare și pentru a sprijini victimele crizelor din întreaga lume. În fiecare an, mai multe organizații din întregul...