9 mai: Ziua Europei

de | mai 9, 2024

Dedicată unității europene, Ziua Europei este sărbătorită anual în data de 9 mai.

Celebrarea acestei zile amintește de evenimentele din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a propus crearea unei structuri capabile să ofere stabilitate și pace în Europa, precum și prosperitate economică.

Astfel, a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, structură care treptat s-a transformat în ceea ce astăzi este Uniunea Europeană (UE).

Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene care au rolul de a promova unitatea între europeni. Alături de steagul, imnul, deviza și moneda unică, Ziua Europei face parte din simbolurile Uniunii Europene.

România a devenit membră UE în 2007.

În decursul timpului Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit deseori despre identitatea europeană a românilor și a îndemnat la cooperare și solidaritae.

Patriarhul Daniel a subliniat în unul dintre mesajele Preafericirii Sale că „identitatea europeană este o realitate dinamică, edificată pe nucleul valorilor moștenite de la cele mai vechi generații, coagulată istoric în sinteze care îmbină unitatea și diversitatea, mereu deschisă către dialoguri interculturale și fascinată de modernitatea tehnologică, prosperitate economică și abundență informațională”.

„Idealul sau proiectul european inițial avea două aripi sau motivații majore care i-au permis să se înalțe foarte mult. Aceste două motivații erau pacea și solidaritatea între statele Europei. Iar motorul care a propulsat cu forță proiectul european a fost prosperitatea materială, ca urmare a unei creșteri economice susținute. România fiind statul membru al Uniunii Europene cu cei mai mulți creștini ortodocși, Biserica Ortodoxă Română încurajează cooperarea și solidaritatea europeană”, a precizat, cu altă ocazie, Patriarhul României.

Foto credit: freepik.com

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

În data de 17 mai se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Recea din județul Mureș și mărturisitor al Ortodoxiei în închisorile comuniste. S-a născut în familia preotului Gavril și al preotesei Maria Iovan...

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

Vineri se împlinesc 101 ani de când România a inaugurat un monument omagial simbolic, Mormântul Eroului Necunoscut. Acesta reprezintă recunoștința poporului român față de cei care și-au dat viața pentru apărarea țării în Primul Război Mondial, făcând posibilă crearea...

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

Ziua internațională a telefonului copilului (International Child Helpline Day) este serbată anual în data de 17 mai. Stabilită în anul 2003 de alianța internațională Child Helpline Interhational (CHI), ziua sărbătorește activitatea liniilor telefonice care oferă...

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

În data de 16 mai celebrăm Ziua internațională a conviețuirii pașnice. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2017, prin adoptarea rezoluției 73/160. „Ziua își propune să susțină dorința de a trăi și de a acționa împreună, uniți în diferențe și...