Punerea pietrei de temelie pentru biserica „Sfântul Efrem cel Nou”, în localitatea clujeană Câmpenești

de | nov. 29, 2015

Comunitatea ortodoxă din localitatea clujeană Câmpenești a primit sâmbătă, 28 noiembrie 2015, vizita arhipăstorului lor, a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei. Ierarhul a binecuvântat locul unde se va construi noua biserică, ce va fi pusă sub ocrotirea Sfântului Efrem cel Nou.

Sfântul locaș va fi ridicat pe un teren aflat la intrarea în sat, teren ce a fost donat de o fiică duhovnicească a părintelui Serafim de la Mănăstirea Cășiel.

DSC02895La slujba de punere a pietrei de temelie, ce a fost oficiată de la ora 10, a slujit alături de ÎPS Părinte Andrei, un sobor de 10 preoți. Au luat parte la slujbă credincioși din sat, oficialități locale, precum și părintele protopop Dan Hognogi și pr. Serafim, duhovnicul Mănăstirii Cășiel, care a venit împreună cu câteva maici de la așezământul monahal.

Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat în cuvântul de învățătură că biserica este locul de întâlnire a creștinilor cu Dumnezeu :

„În ritualul sfințirii locului de biserică se sfințește piatra, se toarnă untdelemn și spunem «Cât de minunat este locul acesta, care nu este altceva decât casa Domnului și poarta Cerului». În biserica ce se va zidi, creștinii se vor întâlni cu Dumnezeu la toată Liturghia, este locul în care întrând în legătură cu El ar trebui să ne facă mai buni și astfel să încercăm să ne facem vrednici de Împărăția lui Dumnezeu. Este și poarta Cerului pentru că viața noastră este scurtă și pe această poartă nădăjduim să ajungem în Împărăția Lui”.

Mitropolitul Clujului a vorbit în cuvântul său și despre hramul deosebit pe care îl va avea noua biserică:

„Hramul pe care părintele Dorin, parohul l-a ales pentru această biserică este unul mai puțin întâlnit în România, dar unul foarte important, Sfântul Efrem cel Nou. În ultimii ani acest mare sfânt este foarte iubit de creștinii de pretutindeni, mai ales după ce au fost descoperite viața și minunile lui. Credem că Sfântul Efrem le va ajuta ca să-i poate sensibiliza, pe cei ce au încă putere să ridice această biserică ”.

În prezent, slujbele se oficiază în bisericuța de lemn a parohiei, ce a fost adusă în 1923 din localitatea Fildu de Mijloc, din județul Sălaj.  Locașul de cult a fost renovat în ultimii ani și sfințit în 2013, în Duminica Mironosițelor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...