13 ani de la despărțirea de Părintele Teofil Părăian, un nevăzător iubitor de Dumnezeu

de | oct. 29, 2022

Sâmbătă se împlinesc 13 ani de la plecarea la cele veșnice a Arhim. Teofil Părăian, fiul cel mai mare, născut orb, al unei familii de țărani din Topârcea, județul Sibiu, devenit mai târziu fiu al obștii Mănăstirii Brâncoveanu și duhovnic căutat de mulți tineri.

În acest sens, el spunea:

„Sunt un duhovnic mare pentru cei care mă ascultă, mic pentru cei care nu mă ascultă și de nimic pentru cei care mă ocolesc”.

S-a născut în 3 martie 1929 și a primit la botez numele de Ioan. A urmat mai târziu cursurile unui liceu pentru nevăzători din Cluj, apoi o școală similară din Timișoara, perioadă în care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, de la care a deprins Rugăciunea lui Iisus.

S-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în 1 aprilie 1953 și a fost tuns în monahism în data de 15 august din același an. A primit diaconatul în 15 august 1960 și darul preoției în 13 mai 1983. În 8 septembrie 1988 a fost hirotesit arhimandrit.

După căderea regimului comunist a susținut numeroase conferințe duhovnicești, mai ales pentru studenți, dar și în diaspora română.

A plecat la Domnul în 29 octombrie 2009, după o suferință de câteva luni.

Programul de viață al Părintelui Teofil Părăian

  1. Să mergi la biserică în zilele de duminică și sărbătoare.
  2. Să începi și să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineață și de seară și rugăciunea de la vremea mesei.
  3. Să citești în fiecare zi două capitole din Noul Testament.
  4. Să-ți păzești mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
  5. Să postești, în zilele de post de peste săptămână și atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Arhimandritul spunea:

„Viața duhovnicească nu se așteaptă, ci se realizează. Cine împlinește programul acesta poate să împlinească și alte lucruri, pentru că viața duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program.”

Sursa: Baslica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi...

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, aniversează miercuri 30 ani de la hirotonia în Arhiereu. PS Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel...

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie. Aceasta a fost instituită în 2012 la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a 17-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic. Data de celebrare a fost aleasă în memoria lui...