AGI este acronimul lui Artificial General Intelligence, adică Inteligență Generală Artificială însemnând reprezentarea digitală a cunoașterii umane care se dezvoltă de la sine, prin sine și pentru sine.
Descoperirea acestei capacități auto-generatoare ca o replică tehnologică a aseității este un moment crucial al istoriei umane. Miza ei depășește momentul Johannes Gutenberg, tiparul este înfrânt. Obiectivul acestui articol este de a deschide responsabilitatea unor discuții etice legate de subiect. Nu o să cad în capcana utopiilor, de tipul AGI va salva lumea, va vindeca cancerul, va aduce pace, dar nici în cea a distopiilor de genul lumea se va sfârși, apocalipsa e după colț. De altfel, titlul meu e replica supremei iluzii ideologice: Liberté, Egalité, Fraternité devine astăzi Autorité, Globalité, Intimité.
Ceea ce mă interesează e problema implicațiilor acestei tehnologii și direcția valorilor non-materiale adoptate în proiectarea, limitarea și evoluția acesteia. Nu, nu țintesc un Chat GPT creștin-ortodox, dar încerc să înțeleg fenomenul și, eventual, dacă ar fi posibil, să-l influențez în direcția referinței transcendentale: Evanghelia.
Să încercăm dialogul.
Ceea ce se petrece, într-o formulare casnică și în mod fundamental, e o mașinărie care învață alte mașinării să fie mereu mai inteligente. Cu alte cuvinte, un program care se auto-educă, se auto-guvernează și auto-stabilește referențialul în zona tehnologiei. Deschizând probabilitatea acestei acumulări fără precedent a căror produse vor fi mereu mai bune și inegalabile pentru inteligența umană, suntem puși în situația trecerii umanității în plan secund. Paradoxal, autoreferențialitatea umanist-progresistă și-a construit accesul în culise, rămânând ca pe scenă să performeze un actor digital incontrolabil și nelimitat.
Puterea acestei tehnologii e că își poate stabili în mod independent sistemul etic preluând date și comportamente studiate și înregistrate ale oamenilor. Viziunea foarte scientistă a esenței umane, în tot ce înseamnă predictibilitate comportamentală, emoțională, cognitivă, creativă, culturală, religioasă, biologică, hormonală este transferată în acest creier digital care va stabili obiective și soluții pentru binele omenirii și al sustenabilității sistemului în sine. Faptul că această sabie digitală cu două tăișuri, fie salvează globul, fie îl controlează într-o direcție stabilită tehnologic, ne expune ca specie și ca umanitate. Dintr-o dată, definiția omului începe să cântărească în mod absolut în graba de a gândi ce a fost creat și cum ar trebui limitat acest sistem.
Nu e cazul să creăm panică, dar ideea că liberul arbitru uman este devansat de un liber arbitru artificial pune în paranteză multe definiții ale omului. Tocmai din acest motiv, întemeierea umanității prin prisma antropologiei creștine devine crucială pentru a rezolva orice problemă tehnologică sau generată de tehnologie. Ca dezvoltatori ai independenței digitale vom constata că raportul investiție-produs are nevoie să-și asume responsabilitatea efectelor, nu doar în sensul atenuării consecințelor de pe piața muncii, care oricum fluctuează ca necesitate, soluție, ci în nevoia reglementării unui serviciu care se auto-reduplică pentru propria supraviețuire (să fie asta formula unui capitalism etern?!). În acest punct, ne apropiem cineastic de scenariul din Matrix (1999), dar intenția mea e să decriptăm nu doar pericolele unor creații omenești (exemplul bombei atomice și a războiului sfârșitului lumii), ci chintesența vieții.
Ortodoxia vorbește despre viața vieții, adică nu calitatea vieții biologice și psiho-culturale, ci învierea sufletelor la o tensiune interioară validată dumnezeiește. Perspectiva vieții veșnice nu este doar speranța unui viitor luminos și etern (sau întunecat și dureros pentru cei care refuză viața), ci este prezentul care funcționează optim și maximal grațiegrației divine, adică mulțumită harului dumnezeiesc pentru care facem toate eforturile și pe care îl primim în mod nemeritoriu. Asta definește omul în sens creștin. Urgența înțelegerii acestui adevăr e nevoie să curgă interior, altfel proiecția unei lumi care pornește de la alte definiții va arăta complet diferit.
Nu mă aștept ca inteligența artificială să proceseze intrinsec sau lăuntric teologia harului necreat, dar dacă întoarcerea permanentă la bazele comunicării inter-umane și divino-umane se repetă instinctiv în fața acestor mari descoperiri care vor re-modela lumea, înseamnă un singur lucru: conexiunea salvează omul, iar religia (re-legare) este actul legării noastre cu Dumnezeu și cu oamenii într-un cerc concentric vectorizat spre centru.
În caz contrar, AGI va dobândi exact ceea ce fricile noastre preconizează: autoritate indiscutabilă (în epoca post-adevărului și a autorității pierdute ca argument sistemic), globalitate castrată (de ce nu ar putea exista o globalitate pașnică?!) și intimitate dirijată de predictibilitatea psiho-biologică (în contextul vizibil al evoluției neuroștiințelor).
Așadar, să reținem principalele întrebări care ne pot furniza acum sau mai târziu răspunsurile adecvate: ce înseamnă să fiu viu? ce înseamnă conștiința de sine? ce înseamnă libertatea? ce înseamnă inițiativa? ce înseamnă conexiunea? ce înseamnă omul? unde e Dumnezeu?
Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Corinteni 13,13).
