Sărbătoarea și icoana Nașterii Maicii Domnului

de | sept. 8, 2021 | Teologia Icoanei

Praznicul luminos al Nașterii Născătoarei de Dumnezeu este o taină, chiar dacă Sfânta Scriptură nu amintește direct despre acest eveniment, Sfânta Tradiție păstrează peste veacuri moștenirea vie a venirii pe lume, a celei ce va zămisli în pântecele sale pe Mântuitorul lumii.

Încă de la stihirea din slujba Vecerniei de dinaintea praznicului se aminteşte despre nașterea Fecioarei : astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca uşă cea feciorească merge înainte, întrucât Hristos va intra în lume.[1] De aici reiese şi faptul că Maria s-a născut la rugăminţile neîncetate către Dumnezeu, cu prisosinţă a Anei, socotită stearpă.[2]

Originea datei sărbătorii a fost fixată la 8 septembrie. Locul naşterii sale, după unele opţiuni se îndreaptă spre Ierusalim, în vreme ce altele consideră Nazaretul ori Bethleemul. Troparul praznicului sublinează, nu doar naşterea Mariei din părinţii Ioachim şi Ana, ci şi rolul ei esenţial în istoria mântuirii noastre prin naşterea lui Hristos: Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică (Tropar, glasul al 4-lea).[3]

Celebrarea sărbătorii este cunoscută încă din veacul al VI-lea sau poate chiar mai veche; se ştie că împăratul Justinian a consfinţit construirea unei biserici închinată Sfintei Ana, la Constantinopol.[4]

Ca şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Naşterea Maicii Dom­nului, făgăduită de un înger, după ce părinţii fuseseră multă vreme sterpi, îşi află corespondenţe vechi-testamentare, considerate, de obicei, prefigurări ale Învierii. La Vecernia Mare, prin citirea celor trei paremii, din (Facere 28, 10-17, Iezechiel 43, 27-24, 4 şi Pilde 9, 1-11), se exprimă prooroceasca aşteptare din Vechiul Legământ a Naşterii Maicii Domnului. Prima parimie arată visul lui Iacob, în care, potrivit tâlcuirii date de Biserică, Maica Domnului ia forma simbolică, preînchipuitoare, a scării înăl­ţate până la ceruri pe care va coborî Domnul. În cea de-a doua se vorbeşte despre poarta dinspre răsărit a Templului din Ierusalim: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi niciun om nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a in­trat pe ea. De aceea va fi închisă, care este chip al pururea fecioriei Maicii Domnului. Iar a treia pare­mie este din Pildele lui Solomon şi începe prin cu­vintele: înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă. Lăcaşul creat de înţelepciune este Maica Domnului de­venită sălaşul înţelepciunii ipostatice – Dumnezeu- Cuvântul. Iar la praznicul Naşterii Maicii Domnului, ea este numită Templul Domnului – Locaşul lui Dumnezeu. Întotdeauna însă, în chip statornic, Maica Domnului este cinstită ca cea care rămâne pentru veşnicie chipul preacurat şi desăvârşit al Bisericii.[5]

Naşterea minunată a Sfintei Fecioare nu se datorează unei Deţinătoare a unui nume într-un fel predestinat, pentru că înseamnă har; Ana şi soţul ei Ioachim, mult preocupaţi în acest sens, află de la înger că vor avea un copil.

Icoana exprimă bucuria fertilităţii regăsite şi apropiata eliberare a neamului omenesc, căci această viaţă recuperată vesteşte Învierea.[6]

Iconografia temei

Această temă apare în iconografie cel puţin din secolul al VI-lea; acest lucru ne-o dovedește un diptic păstrat la Sankt Petersburg și o frescă din Biserica Santa Maria Antiqua de la Roma.

Tema iconografică se întâlneşte, atât în icoane pe suport, cât şi în reprezentările mura­le. Ocupă, după cum se şi cuvine, un loc secundar, comparativ cu icoana Naşterii lui Iisus Hristos.[7] Iconografia temei s-a dezvoltat în concordanţă cu cea a Naşterii Domnului.

Erminia de pictură bizantină prezintă scena Naşterii Maicii Domnului după cum urmează: Case şi grădină cu multe feluri de copaci şi în mijloc sfânta Ana rugându-se, şi un înger (zburând) deasupra ei o binecuvântează. Şi din afară de grădină, pe un munte, Ioachim, rugându-se, şi un înger de asemeni şi pe el îl binecuvântează.[8] Casa, şi sfânta Ana culcată pe un pat sub plapumă, rezemându-se pe perne, şi două fete o ţin de la spate, şi înaintea ei o altă fată o apără [făcându-i vânt] cu apără­toarea. Şi iarăşi alte fete, ţinând în mâini (vase) cu bucate, ies afară pe uşă; şi din josul ei, alte fete, şezând, spală prunca într-un lighean, iar altă fată leagănă prunca, care este [culcată] în leagăn.[9]

1 . Sfânta Ana și tinerele fete

Mama Născătoarei de Dumnezeu, Sfânta Ana, este înfăţişată pe jumătate întinsă în pat, înconjurată de slujnicele care îi aduc daruri şi bucate. Pe chipul ei este zugrăvită bucuria. Ea este pictată într-un maforion de culoarea roșu aprins. Ana priveşte în jos, către fiica ei, pe care o moaşă aşezată pe scaun o ţine în braţe. Moaşa şi ceilalţi slujitori, de dimensiuni mici, joacă rolul unor personaje secun­dare: atenţia se fixează asupra dumnezeieştilor Părinţi şi asupra copilei lor, care tocmai s-a născut.[10]

Reprezentarea tinerelor fete are un aer foarte viu şi constituie un detaliu al vieţii din casa Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana.[11] Prezenţa tinerelor fete a fost asimilată cu cele trei Parcere din mitologia greacă ce au statutul ursitoarelor din legendele româneşti, ele fiind prezente la venirea pe lume a fiecărui prunc în parte.

2. Maica Domnului Pruncă

Sfânta Fecioară apare, de regulă, înfăşată în scutece, ocazional și în maforionul cu trei stele (acesta este specific redării adulte a Fecioarei) în braţele unei moaşe rânduită pe un scăunel, lângă vasul plin cu apă. Lângă ea observăm și o a doua slujnică ce o ajută sau leagănă prunca.         Un detaliu pitoresc este acela în care această tânără are un fus și toarce, aluzie la îndeletnicirea Fecioarei din templu.

Asemeni episodului spălării noului născut din tema Naşterii Domnului, şi în acest caz, micuţa Maria este scăldată într-o scăldătoare de dimensiuni reduse care de multe ori este de forma unui potir. Fecioara Maria este redată în unele scene de două ori, la îmbăiere şi în leagăn. În toate reprezentările găsim prezenţa fecioarelor, însă mai rar pe cea a lui Ioachim.

3. Sfântul Ioachim

Precizarea Erminiei lui Dionisie este clară, Ioachim nu apare în relatarea sa; cu toate acestea, pictorii l-au inclus în scenă din motive de echilibru. Sfântului Ioachim i se permit iconografic mai mul­te variante: uneori, apare stând în picioare, alteori, aşezat şi conversând cu Sfânta Ana.

În mozaicul mănăstirii din Dafni (secolul al Xl-lea), Sfântul Ioachim nu este reprezentat. Figurile alungite ale Sfin­ţilor loachim şi Ana, aşezate faţă în faţă, subliniază caracterul lor maiestuos, de theopatores.

4. Elementele de arhitectură

Figuraţia spaţiului cuprinde turnuri, ferestre, porticuri, draperii; ele fac aluzie, atât la o scenografie exterioară, cât și la una interioară prin prezența patului monumental și a leagănului Pruncei.

Când comparăm icoana Naşterii Maicii Dom­nului cu celelalte icoane ale Praznicelor împără­teşti, ea atrage atenţia prin structura pământească omenească a reprezentării sale. Această icoană nu reprezintă o pecete pur simbolică a evenimentului, întipărire a conţinutului dogmatic al sărbătorii, ci poartă și trăsături foarte intime, nefiind lipsită de de­talii din viaţa cotidiană. Icoana Naşterii Maicii Domnului pare că ne introduce în familia Sfinţilor Ioachim şi Ana, ne face să luăm parte la un eveniment nesfârşit de fericit: împlinirea vechii lor nădejdi de a avea un copil, curmarea sterpiciunii greu îndurate – Naşterea Maicii Domnului, a sfinţit casa lui Ioachim, ca şi întreg universul.

Sărbătoarea și icoana Nașterii Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului, frescă, 1314, Biserica Mănăstirii Studenica, Serbia

Fresca monumentală cuprinde scena complexă a Nașterii ea se compune pe două registre paralele, avându-l redat și pe Sfântul Ioachim.

În partea de jos este înfățișată scena Nașterii propriu-zise și momentul de după acest eveniment tainic.

Fecioara ete redată în două atitudini distincte. Cea dintâi ne-o arată în brațele unei fete ce se pregătește să o îmbăieze, probând apa din scăldătoare, detaliu existent în partea stângă; în vreme ce, în cealaltă ipostază, o vedem culcată într-un leagăn de lemn, fiind vegheată de o copilă cu evantai. În picioare, încheiind compoziția, în partea dreaptă se observă Dreptul Ioachim, ce pare că tocmai a poposit înaintea pruncei și o veghează de sus.

În centrul frescei Sfânta Ana, șezând pe patul monumental, are dreapta întinsă și sprijinită pe brațul unei tinere; fiind totodată susținută, din partea opusă de o altă fată.

În cel de-al doilea registru și în spatele unui parapet, observăm grupul de tinere fete purtătoare de daruri. Acestea sunt ordonate simetric, două câte două, îndărătul Anei.

Întreaga lucrare emană o senzație de bucurie și pace interioară prin armonia cromatică și gesturile expresive, nobile ale personajelor. Cele două culori primare, roșul și albastrul devin laitmotivul cromatic al scenei iconografice.

Sărbătoarea și icoana Nașterii Maicii Domnului

Naşterea Fecioarei, mozaic, 1315-1320, Mănăstirea Chora, Constantinopol

Cea de-a doua lucrare este un mozaic parietal de la Constantinopol.[12] Mozaicurile Mănăstirii Chora reprezintă un unicat în întreaga artă bizantină, deoarece cuprind cele mai multe scene din viața Fecioarei Maria.

Naraţiunea plastică se desfăşoară de la stânga spre dreapta; patul dreptei Ana este dispus la marginea compoziției, urmând mai apoi, masa cu bucate şi un parapet înalt cu nişă de unde priveşte Sfântul Ioachim. În aceeaşi structură compoziţională se identifică în planul principal patul de mici dimensiuni al Mariei şi, în continuare, baia Fecioarei.

Moaşa, redată din profil şi şezând pe un scăunel, încheie spaţiul interior al lucrării, în partea dreaptă. Armonia de culori cu valenţe reci definesc episodul Naşterii. Câteva accente de aur sau roşu deschis dau mozaicului o notă de prospeţime. O draperie imensă, de asemenea roșie uneşte clădirile ce definesc şi structurează scena.

Iconografia temei odată fixată, rămâne valabilă, imuabilă în decursul veacurilor. În spaţiul răsăritean, cultul şi sărbătorile închinate Mariei sunt incluse în praznicele împărăteşti, de aceea ele încep şi se încheie cu sărbătorile mariale.[13] În septembrie e celebrată Naşterea, iar în august Adormirea Fecioarei. Maica Domnului a fost aleasă spre a deveni Născătoare de Dumnezeu; de aceea începutul mântuirii noastre este considerat a fi odată cu naşterea ei.[14]

Nașterea ei nu este un act arbitrar, ci unul ce ține de voința lui Dumnezeu, de iubirea lui față de neamul omenesc pentru a le aduce mântuirea celor făuriți de el. Ea este o taină ce se deschide spre o mai mare taină, când această făptură se va învoi să fie chivotul lui Dumnezeu, cămara Împăratului.[15]


[1] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Sophia, București, 2008, p. 19.

[2] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Nașterea,Viața și Adormirea Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, pp. 221, 222.

[3] Mineiul pe Septembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2003, p.112.

[4] Leonid Uspensky, Vladimir Loskky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2011, p.159.

[5] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, pp. 26-27.

[6] Michel Quenot, Învierea şi Icoana, Ed. Christiana, Bucureşti, 1999, p. 136.

[7] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, p. 135.

[8] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 101.

[9] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, p. 101.

[10] Leonid  Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, p. 160.

[11]Jean -Claude Larchet, Iconarul și artistul, Ed. Sophia, București, 2008, p. 109.

[12] Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, vol. III, Ed. Meridiane, București, 1980, p. 14.

[13] Ion M. Stoian, Dicţionar religios, Ed. Garamond, Cluj-Napoca,1994, p.180.

[14] Pr.Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină. Dicţionar enciclopedic, Ed. Învierea, Timişoara, 2005, p. 255.

[15] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, p. 22.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/marcelmuntean/" target="_self">Prof. Dr. Marcel Muntean</a>

Prof. Dr. Marcel Muntean

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă sacră.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Mai multe din Teologia Icoanei
Sărbătoarea și icoana Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat

Sărbătoarea și icoana Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat

Frate cu Sfântul Simon Petru, Sfântul Andrei era fiul pescarului Iona, fiind din Betsaida, localitate aşezată pe ţărmul lacului Ghenizaret[1]. La început a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, pregătindu-se pentru venirea lui Mesia. De la Sfântul Ioan...

Sărbătoarea și Icoana Intrării Maicii Domnului în Biserică

Sărbătoarea și Icoana Intrării Maicii Domnului în Biserică

Această sărbătoare se prăznuieşte la data de 21 noiembrie. Ea nu se regăsește între sărbătorile vechi ale Bisericii şi nici nu este inclusă ca episod în Sfânta Scriptură[1], ci se află în evangheliile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob.[2] Sfântul Andrei...

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Cinstirea pe care Biserica creştină i-a închinat-o Fecioarei Maria este străveche, iar cultul ei datează încă din veacul al V-lea, după Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes din anul 431, atunci când ea a fost recunoscută drept Născătoare de Dumnezeu (Theotokos)....