Crucea Roşie Română împlineşte 147 de ani de activitate

de | iul. 4, 2023

Crucea Roșie Română împlinește 147 de ani de activitate. Societatea Crucea Roşie din România a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti.

Actul de înființare a fost semnat de: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila, se menţionează pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române.

În perioada 2002 – 2007, Președintele Crucii Roșii Române a fost Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

În prezent, preşedintele organizaţiei este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, care a fost aleasă în această funcţie la 15 mai 2015.

Crucea Roșie Română (CRR) a avut un rol important în timpul Războiului de Independență, dar și pe parcursul celor două Războaie Mondiale.

În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, CRR a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie.

A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.

În timpul Primului Război Mondial, CRR a organizat 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară și a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război.

După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor.

Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spital şi au fost organizate şase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară şi 40 de infirmerii.

Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării.

Foto credit: Public domain

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

În data de 17 mai se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Recea din județul Mureș și mărturisitor al Ortodoxiei în închisorile comuniste. S-a născut în familia preotului Gavril și al preotesei Maria Iovan...

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

Vineri se împlinesc 101 ani de când România a inaugurat un monument omagial simbolic, Mormântul Eroului Necunoscut. Acesta reprezintă recunoștința poporului român față de cei care și-au dat viața pentru apărarea țării în Primul Război Mondial, făcând posibilă crearea...

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

Ziua internațională a telefonului copilului (International Child Helpline Day) este serbată anual în data de 17 mai. Stabilită în anul 2003 de alianța internațională Child Helpline Interhational (CHI), ziua sărbătorește activitatea liniilor telefonice care oferă...

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

În data de 16 mai celebrăm Ziua internațională a conviețuirii pașnice. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2017, prin adoptarea rezoluției 73/160. „Ziua își propune să susțină dorința de a trăi și de a acționa împreună, uniți în diferențe și...