Întâlnirea tinerelor familii care s-au cununat religios în bisericile din Cluj-Napoca în anul 2023

de | dec. 12, 2023

Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, parohiile ortodoxe din Protopopiatul Cluj II, organizează o seară dedicată tinerelor familii care s-au cununat religios în bisericile din Cluj-Napoca în anul 2023.

Întrunirea se va desfășura joi, 14 decembrie 2023, de la ora 18.00, la Biserica ,,Sfinții Constantin și Elena” situată pe strada Moților nr. 25, păstorită de preotul paroh Ciprian-Ilie Mișin. Vor participa tinerii care s-au cununat religios în acest an, împreună cu preoții care au săvârșit slujba Cununiei lor.

În cadrul întâlnirii, Părintele Mitropolit Andrei va săvârși o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru tinerii căsătoriți și le va adresa tuturor celor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Cu această ocazie, grupul coral ANGHELOS din Cluj-Napoca va susține un concert de colinde. Seara se va încheia cu o colindă cântată de toți cei prezenți.

ÎNTÂLNIREA TINERELOR FAMILII CARE S-AU CUNUNAT ÎN BISERICILE DIN CLUJ-NAPOCA, este un eveniment care se desfășoară în fiecare sfârșit de an, prin rotație, în una dintre bisericile ortodoxe din protopopiat, prin implicarea coordonatorilor cercurilor preoțești și colaborarea tuturor preoților clujeni.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...