Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Cărbunari

de | ian. 21, 2024

În Duminica a 32-a după Rusalii, 21 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Cărbunari, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. Ionuț Pleș, slujitor la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Bogdan Ciocotișan din Dumbrăviţa și președintele ATOP Baia Mare, Pr. Valeriu Tiberiu Latiș, parohul bisericii, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, alături de alți preoți invitați.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Florian Vois, iar la momentul Chinonicului, doamna preoteasă Marcela Ștefania Latiș a interpretat o priceasnă.

Între credincioșii prezenți la acest eveniment duhovnicesc din viața parohiei s-a aflat domnul Felician Gheorghe Ciceu, primarul comunei Dumbrăvița.

„Pericopa evanghelică care a fost citită în cadrul Sfintei Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – capitolul 19, versetele 1-10 -, este cunoscută de noi toți, prin faptul că face parte din rândul celor șapte Sfinte Evanghelii care se citesc la Taina Sfântului Maslu. Dumnezeu, care privește în ființa noastră, a văzut în sufletul și inima vameșului Zaheu, că există o dorință arzătoare, o credință, adică, de întoarcere de la starea de lăcomie și de păcat, la starea de pocăință, schimbare și înnoire a ființei sale. Observăm faptul că mesajul evanghelic al duminicii de astăzi este unul foarte profund și duhovnicesc pentru fiecare dintre noi prin faptul că Dumnezeu ne caută pe fiecare în parte iar noi trebuie să ne întoarcem inimile spre El, întocmai cum s-a întâmplat cu vameșul Zaheu”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru părintele Adrian Ieremi, fost paroh al bisericii, care s-a mutat la cele veșnice în anul 2020, la vârsta de 41 de ani, în urma unui tragic accident. În prezent, parohia este păstorită de părintele Valeriu Tiberiu Latiș și numără aproximativ 600 de credincioși.

SURSA TEXT ȘI FOTO: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mânăstirii Rohia

Hramul Mânăstirii Rohia

Vineri, 10 mai 2024, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare, în fruntea unui mare sobor de...

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Habra

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Habra

Marţi, 7 mai 2024, în a treia zi a Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Habra de la Groşi – Baia Mare, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare, în fruntea...